Primarul Oprescu și falimentarul Cațavencu interzic distribuția "Kamikaze" pe stradă

Oprescu, pe care unii îl mai numesc și primar al Bucureștiului, a închis jumătate de Kiseleff cu garduri, a pus în zona fără mașini coșuri de baschet, mese de ping-pong și altele de fusbal și a numit totul „Stop trafic! Pe Kiseleff se face sport!”. Mai mișto era dacă Oprescu făcea niște terenuri de sport prin oraș, prin cartiere, și mai planta și niște copaci. Da’ asta e, pe ăsta l-a ales poporul, asta fumăm. Bineînțeles, impostorul ăsta cu dinți falși de castor nu a scăpat ocazia să se și laude cu mega-ideea lui, așa că, din loc în loc, a legat între copacii de pe bulevard banner-e ca cel de mai jos:

Băi, penibilule, nu ți-e rușine? Ai abia doi ani de mandat în care ai frecat țînțarul prin cimitir și deja te-ai apucat de campanie electorală!
În fine, trecem, trecem, că e week end și se scoală Cărpenișan din mormînt dacă vede că ne-am luat de idolul lui pentru care a filmat spotul cu cîinele, dacă vă mai amintiți cam ce a putut să-i facă pe bucureșteni să-l voteze pe autostopistul ăsta suspendat de Oprescu. Trecem, trecem, dar nu înainte să observăm că la marele eveniment organizat de Oprescu pe DOMENIUL PUBLIC se distribuie, gratuit, Academia Cațavencu.  Deci nu trecem încă, ci mai zăbovim un pic să le dăm oamenilor și Kamikaze, să nu se întristeze citind penibilitatea aia de Cațavencu. Neee, da’ de unde, nene, atîta tupeu nesimțit pe noi?? Da’ cum ne-a trecut nouă prin cap că fiul de securist Oprescu și gazeta lui Nuș, turnător la Secu, o să permită așa ceva?? Păi, prost ne-a trecut prin cap, să ne fie rușine: cum împărțeam noi așa reviste la oameni și chiar și la animale, copaci și alte entități dornice să se rîdă și gura lor, apare un gigi care zice că el e organizatorul evenimentului și că aici nu se poate distribui decît Cațavencu, care e partener media. Că, altfel, cheamă el doi băieți să ne conducă afară.
Afară de unde, băi, gigi? Din oraș? Din lume? Din univers? Opresculeeee, ești complet razna, bre? Ți-ai cumpărat oraș, e al matale? Cum să interzici PE DOMENIU PUBLIC distribuția unei publicații?
P.S. Vom reveni, cu siguranță. Afișul mega-evenimentului oprescian:

You May also Like...

Gigi Becali: "DNA, îmi sugi pula! Înțelegi?!"
27 mai 2013
Felix a confiscat Parlamentul: își promovează interesele cu blazonul Legislativului
15 martie 2013
Victoraș, ai grijă de copii!
29 ianuarie 2013
11 Comments
  • Reply
    socru lu geoana
    31 iulie 2010 at 20:09

    Auzi Prisa , o avocata aici linga mine imi povesteste prin viu grai cum Tati( ca asta e porecla lui Oprescu pe cind era la Colegiu) il trimitea pe tatal lui la tribunal imbracat jegos si cu plasuta de plasa( nu plastic) cu 2 conserve in ea ca sa induioseze completul de judecata pentru a cistiga procesul. Care tatal duse doar jeneral de secu. Crezi ca el l-a racolat pe NUS?

  • Reply
    Nelutzu
    31 iulie 2010 at 20:11

    E logic. Cind esti in faliment mediul privat te evita. Solutia vine tot de la stat. Asa s-a ajuns la parteneriatul asta. E un moment propice ca Doru Buscu sa isi ia a doua casa de la RAAPPS. Ca reclama in ziar nu le mai da nici un privat. Sint tare curios cine va cumpara brandul cu ocazia falimentului. Transgaz sau Posta Romana?

  • Reply
    Mihaeladragosteamea
    31 iulie 2010 at 20:25

    Dar ce sport se face pe Kiseleff? Poate am eu probleme de vedere dar in afara de 2 mosi in maiou in parcul Kiseleff care jucau sah, nu am detectat nici un alt sport. Poate ma ajuta cineva sa inteleg! A, si sloganul ala de cacao, cred ca voia sa spune” Bucuresti asa cum iti doresti TU, Oprescu!” ca eu si inca cativa prieteni nu ni-l dorim asa.

  • Reply
    Mihaeladragosteamea
    31 iulie 2010 at 20:31

    PS: sa stii ca si pe mine m-a dat profa de sport afara de la ora de sport care evident avea loc in curtea scolii. Drept urmare am intrat in scoala!

  • Reply
    postacu scelerat
    31 iulie 2010 at 23:57

    bai nene, aveti parca o donsoara la marketing. nu crezi ca era treaba ei sa va parteneriati voi si sa ramina buscu in parteneriatu gol?

  • Reply
    wonder face
    1 august 2010 at 0:01

    genial! pai cine te-a pus bre sa te duci ca fraieru pe evenimentul alora? fa-l pe-al tau si cheama pe cine vrea muskii tai.
    sa nu ametiti de la copiat! :))))

    • Reply
      prisacariu
      1 august 2010 at 0:09

      bre, nu s-a dus nimeni la eveniment, s-a dus pe stradă. strada e domeniu public, deci nici oprescu, nici bușcu și nici măcar obama nu pot interzice distribuirea a ceva acolo

  • Reply
    loser
    1 august 2010 at 0:07

    Mai bine ati incerca sa reganditi revista si poate o s-o dati pe bani, nu gratis.
    Eu unul am ajuns s-o iau din doua-n doua saptamani, si asta simbata, cind sint mai relaxat si m-apuca optimismul ca poate-poate gasesc ceva interesant in ea.
    E obosita, urita, cu poante rasuflate rau. Ilizibila, daca n-ai de gind sa faci un fetis din „brandul” Kamikaze (primul lucru care-mi vine in minte cind incerc sa identific acest „brand” este: fosti angajati la Catavencu).
    La un moment dat ai senzatia ca e scrisa in putinul timp liber care le ramine unor oameni prinsi cu alte joburi.
    Inca functionati pe modelul Catavencu: citeva informatii si in rest gargara (proasta).

    • Reply
      prisacariu
      1 august 2010 at 0:20

      daca tu o cumperi, inseamna ca e pe bani, nu?

  • Reply
    morris
    1 august 2010 at 12:08

    Scoate din raftul prafuit ceva anchete, dosare, despre Oprescu.Asta pt ca se crede prea curat.Si ma refer aici si la taticu’lui/nomenclaturist,securist-pt cine nu stie.

  • Reply
    John DOE
    1 august 2010 at 14:00

    Trist. Dar, na… cum se zice: if you can’t beat them, buy them!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *