Statul către Asesoft: Ghiță, te-aștept deseară la băncuță!

Publicat aici și preluat aici, povestea statului debitor pentru creditele luate de Ghiță „Asesoft” de a bănci a determinat niște fini cunoscători ai fenomenului să se exprime despre cît de firească e procedura de a strînge statul de coițe cînd ai de luat bani de la el. Ceea ce, să nu mă înțelegeți greșit, nu e deloc rău, principial vorbind. De ce, însă, numai unii au astfel de instrumente mecanice (mă refer, desigur, la menghina testiculară în relația cu statul) e cu totul altă poveste. Despre care vă puteți face o idee citind, mai jos, explicațiile unui bancher care, după ce lucrat mulți ani într-o bancă mare finanțatoare de stat, la București, a ales să se mute la Viena, la o altă bancă.
Iată, deci, cum vede acest om menajul în trei dintre Asesoft, stat și bancă: „Situatia cu Asesoft nu e singulara, cei care au noroc de contracte babane cu statul arareori asteapta sa-si primeasca banii de la stat, ci mai degraba cesioneaza la banci creantele. Bancile inghit cu mare placere astfel de tranzactii ca deh, statul e considerat bun platnic si practic cu risc 0 (bun platnic cu bancile, mai putin cu furnizorii).
Spilul afacerilor de acest gen este ca in contractul comercial intre stat si furnizor sa fie permisa cesiunea de creanta, eventual aspectul acesta sa fie cuprins si in caietul de sarcini pe baza caruia s-a facut licitatia, pe baza careia s-a incheiat contractul. Alt spil este ca o cesiune de genul asta presupune o scontare a creantelor, adica pentru faptul ca isi primeste banii de la banca acum, firma primeste doar un procent (sa zicem 80%) din suma contractului cu statul, restul (sa zicem 20%) e ceea ce castiga banca pentru ca a finantat. Deci ca sa merite o astfel de tranzactie, furnizorul trebuie sa aiba preturile binisor umflate, astfel incat ceea ce-i ramane dupa ce imparte banii cu banca sa ii fie suficient (doct s-ar spune ca isi „include in pret costurile de finantare”).
Dezavantajul principal pentru stat este ca el plateste o finantare pe care el nu a contractat-o. adica in mod normal statul ar trebui sa ia un credit si sa-i plateasca lui Asesoft facturile, statul urmand sa-si achite datoria catre banca la un anumit termen. in situatia de fata insa, tot statul plateste, dar plateste un credit pe care l-a contractat Asesoft. Diferenta e ca cel contractat de Asesoft va fi intotdeauna mai scump (prin „includerea in pret a costurilor de finantare”) decat cel contractat direct de stat. „Avantajul” pentru stat este ca nu organizeaza 2 licitatii (una pentru furnizor, alta pentru finantator) ci o rezolva dintr-un foc, inghitind astfel si un cost de finantare mult mai mare.
Alt „avantaj”, in special la contractele incheiate direct cu ministerele sau municipiile, ar fi ca un credit contractat direct de catre ei e clasificat ca datorie publica (pe care cica incercam sa o tinem in frau) pe cand o datorie catre un furnizor (fie si cesionata catre o banca) ramane o datorie comerciala si deci nu e clasificata ca datorie publica.”
Nu e rău, recunoașteți. Invidioșilor!