Ghiță și Vîntu și-o trag, după cum am scris în exclusivitate. SOV confirmă

Ursu. Adrian Ursu. Pe acest fost jurnalist îl apropie de Vîntu nu numai banii, ci și niscaiva afecțiuni cardiace. Și aceeași agendă politică și de interese. Că așa e la mogul. Tocmai din motivul ăsta, SOV și Ghiță și-au turnat lături în cap și și-au dat cu reflectoare și promptere la gioale de s-au zguduit studiourile. Pentru că, mai întîi, Vîntu și-a forțat tupeul și l-a aburcat pe Ursu în scaunul de director editorial. Ceea ce, pentru Ghiță, echivala cu o emasculare pe banii lui. Dar ploieșteanul a revenit în joc cu un slam dunk de manual și l-a trimis în tribune pe Ursu.
Azi, SOV a confirmat hîrjonelile cu Ghiță:
Petrisor ObaeSebastian Ghita a declarat ca a avut momente in care ati avut schimburi de pareri opuse. E adevarat?

Sorin Ovidiu Vintu: Normal ca au fost si discutii in contradictoriu, ca am avut si opinii diferite dar, cum el este managerul, opiniile lui primeaza. Eu pot avea anumite opinii, el altele.

Pe ce tema au fost aceste schimburi de opinii?

“Au fost chestiuni legate de grila dar, repet, el este cel care ia deciziile la Realitatea.”

Din informatiile paginademedia.ro, el a cerut ca ziaristii sa nu mai tina legatura cu dvs.

“Cat timp el este managerul acolo, este normal sa aiba controlul lucrurilor. Am convenit inca de la inceput ca nu va exista implicarea mea acolo.

Dorinta mea a fost sa ma retrag din Realitatea TV. Multa lume spunea ca Sorin Ovidiu Vintu dicteaza programele la Realitatea TV. Acesta a fost si unul dintre motivele pentru care am cedat managementul lui Sebastian Ghita.

Cand Sebastian Ghita a venit, era normal sa isi securizeze raporturile cu Realitatea TV.”

Din informatiile paginademedia.ro, el ar fi fost nemultumit ca Adrian Ursu si Oana Stancu tineau legatura cu dvs.
“Sunt prieten cu multa lume din Realitatea, nu cred ca asta ar fi un deranj.””
Dar cred că nu am văzut decît un trailer pînă acum, așteptăm filmul.

You May also Like...

În atenția lui Ponta: consilierii "ministrului" Șova, milioane de lei din contracte cu statul
7 mai 2013
Ghișe-ul unic de tîmpenii al PNL
29 septembrie 2010
VIDEO – Fenechiu către Ponta: "Tu nu reprezinți nimic, băi, băiatule!"
20 iunie 2013
6 Comments
  • Reply
    postacu scelerat
    16 februarie 2011 at 14:24

    oare? dupa cum am scris si eu in exclusivitate.

    • Reply
      prisacariu
      16 februarie 2011 at 15:47

      nu, dom’le, minte ăștia:D

      • Reply
        postacu scelerat
        16 februarie 2011 at 17:26

        vintu? cum sa minta vintu. vintu nu minte niciodata. e una din cele mai credibile surse, orice investigator de calibru stie asta.

  • Reply
    costel
    16 februarie 2011 at 14:59

    Imi devine simpatic acest domn Ghita.

  • Reply
    Mihai Motrescu
    16 februarie 2011 at 16:18

    pe mine ma enerveaza SOV la fel de tare ca Basescu mai tare decat se enerveaza ei unul pe altul

  • Reply
    mariana
    16 februarie 2011 at 17:51

    ursu este plin de ura pia in maduva oaselor oana acum trebuie sa se tina de stapin daca vrea banuti ea poate lucra la vintu incontinuarie in particular asa cum o facea dupa emisiune facea lucru manual lui nus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *