De ce nu pleacă Boc. Bonus: despre soarta penibilă a activistului cu tasta

Am scris, în ultimele două luni, că Boc pleacă de la Guvern și că în locul lui va veni un tehnocrat. Am și identificat tehnocratul, deși nu l-am numit (la ceva vreme după mine, l-au numit alții: Sorin Mîndruțescu de la Oracle România). Am adăugat, cu cîteva săptămîni înainte de alegerile din PDL, că Boc va pleca numai după ce se va vedea cu sacii șefiei PDL în căruța personală. Acum, că asta s-a întîmplat, Boc nu pleacă încă, deși Mîndruțescu are și echipa de lucru constituită și ar putea începe de mîine să conducă Executivul.
De ce nu pleacă Boc? Pentru că, în clipa în care scriu aceste rînduri, pe Blaga încă îl roade frustrarea că nu a fost ales președinte de partid. Așadar, nu riscă nimeni ca activiștii (deputați și senatori)  loiali buldogului să trîntească un guvern de tehnocrați în Parlament. Prin urmare, acum se caută febril, la Cotroceni, un medicament pentru frustrarea lui Blaga. Pînă nu va fi găsit, Boc va sta, cumințel, pe scaunul de premier. Nu e, deci, la mijloc, vreun orgoliu al lui Emil de a se duela cu Traian, ci o simplă necesitate calculată, utilă acum tocmai pentru a-i servi intereselor lui Traian.
P.S. Mă uit cu milă cum complicatul joc politic românesc îi încurcă pe activiștii cu tasta și propaganda. Iată, de exemplu, ce schimbare de ton la un băiat de la un site, în funcție de borna alegerilor din PDL. Voila ce scria acest băiat înainte de alegeri, pe 6 aprilie 2011, cînd Boc trebuia neapărat să plece (sau, mă rog, acest mesaj trebuia transmis poporului): „Mesajul catre Traian Basescu a fost clar si repetat: nu demisionez, raman premier pana in 2012 daca am majoritate in Parlament, plec numai daca Guvernul pica la vot, pe motiune de cenzura. Premierul Emil Boc a continuat, marti seara, la Realitatea TV, ce a inceput pe 15 februarie, cand s-a razgandit subit, la fel ca Tariceanu in 2005, si a dat peste cap planul debarcarii sale. Boc se agata mai departe de scaun, desi toate semnalele de la Cotroceni, din propriul partid sau din sondaje i-au aratat usa. Planurile presedintelui de a-l debarca si de a-l inlocui eventual cu un tehnocrat se complica. Ce spera Boc? Care sunt planurile sale? Cum poate iesi Traian Basescu din fundatura?
In interviurile acordate marti seara la Realitatea TV si luni la TVR am vazut un cadavru politic bine intentionat si de buna credinta refuzand sa accepte ca a murit. Boc n-a guvernat pentru el, n-a furat si pare mai departe de buna credinta, dar sansele redresarii sale sunt, pe zi ce trece, tot mai mici. In politica, perceptia bate realitatea. Iar ardeleanul cumsecade Boc a devenit, in Romania, sinonimul crizei.
E nerealist sa visezi la reveniri spectaculoase cand ai de dat inca multe vesti proaste iar vestile bune intarzie. Nu vrei sa fii populist, dar nici sectorul privat nu te prea crede. Mai rau, incepi sa dai mesaje confuze in piata. Cand toata lumea asteapta eliminarea statului din afacerile cu enegie, te apuci sa strigi, la fel ca Ponta, nu ne vindem tara. Tot anunti scaderi dramatice de taxe, dar lumea s-a plictisit deja de alarme false. Vrei sa convingi ca ai salvat natiunea, dar le spui profesorilor sa astepte cumiti drepturile salariale castigate in instante pana in 2012, eventual 2014.
Altfel spus, Boc se impotmoleste tot mai rau in zbaterea sa, omeneste vorbind, cumva de inteles. De neinteles, totusi, ce rotite s-au pus in miscare in capul sau cand se viseaza revenind acoperit de glorie. Stie ca partidul nu-l mai vrea nici premier, nici sef de partid, ca sta catastrofal in sondaje si ca eventuala sa alegere va fi, in realitate, rezultatul regiei anti-Blaga. Stie ca fara sprijinul lui Basescu nu ajunge prea departe, dar intinde coarda. Boc il notifica public tot mai des ca n-are chef sa plece de bunavoie.”
Mie, unuia, îmi e greu să trec peste formulări precum: „cadavru politic”, „refuzînd să accepte că a murit”, „Boc a devenit, in Romania, sinonimul crizei”, „Boc se impotmoleste tot mai rau in zbaterea sa”, „fara sprijinul lui Basescu nu ajunge prea departe, dar intinde coarda”.
Băiatului de la un site, însă, nu-i e deloc greu. Ca dovadă, iată ce a scris ieri, la o lună și un pic după ce Boc era un „cadavru politic”: „Inca doua- trei luni la guvern. Asadar, premierul Boc pare decis sa joace pe o singura carte, riscand totul inainte de marea batalie din 2012. S-ar putea ca, proaspat reales in fruntea PDL, Boc sa accepte cel mult o remaniere, adica schimbarea ministrilor sustinut de vechea garda care oricum au performante modeste. In cercurile apropiate premierului mai circula scenariul potrivit caruia Boc ar fi dispus sa plece, dar peste 2-3 luni, adica undeva spre toamna, dupa ce va adopta o serie de masuri menite sa relanseze economia.
Deja, premierul Boc a amanat de cateva ori momentul plecarii, ajutat si de conjunctura alegerilor interne, pe care nu le-ar fi castigat la fel de usor in absenta resurselor guvernamentale si a hainei de premier.
Este posibil insa ca Emil Boc sa-si tina, totusi, promisiunea ca va demisiona dupa alegerile interne. Ultimele informatii indica un posibil troc intre Basescu si Boc: te ajut sa castigi partidul in lupta cu Blaga, dar pleci de la Guvern dupa alegerile interne din PDL.
Întrebat la postul public de televiziune, a doua zi dupa realegerea sa in fruntea PDL, dacă mai poate conduce partidul ocupând şi postul de premier, Boc a evitat un raspuns clar, comentand doar că un partid poate fi condus şi prin „instituţia delegării de atribuţii”. O mica gafa pentru un presedinte de partid proaspat reconfirmat in functie. 
Relevant este ca, in prima sedinta a noii conduceri, PDL a evitat ostentativ sa discute chestiunea sensibila a inlocuirii lui Boc, ci s-a aplecat asupra unei pseudo-probleme – comunicarea deficitara – buna de scos in fata oricand ai o problema reala. Cu asta si-au batut luni seara capul Boc si noua sa echipa.
S-ar putea ca, prin tactica tergiversarii si tragerii de timp, Boc sa-si duca, taras-grapis, mandatul pana la capat
„.
Așadar, în prezent, nici vorbă de „cadavrul politic” dinainte de alegerile din PDL, nici un cuvînt despre refuzul acceptării decesului, nimic despre vreo împotmolire sau „sinonimul crizei”. Nu, nene! Acum, cel mult, Boc e criticat, foarte neutru, cum că a făcut o „mică gafă” la TV. Curat consecvență, măi, băiatule de la un site! Cum ar veni, l-ai făcut pe Boc un soi de Lazăr portocaliu, mic, capabil să se scoale din morții politicii și să umble la Guvern ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

You May also Like...

În atenția falimentarilor
11 mai 2010
Peruca roșie versus părul de pe piept
3 aprilie 2011
Nuș ce se mai întîmplă cu dosarul lui SOV de la CNSAS. Mircea, fă-te că cercetezi!
2 ianuarie 2011
5 Comments
  • Reply
    SiVi Tudor
    19 mai 2011 at 12:51

    O sa-ti zica el si Tapalaga ceva, de n-o s-o poti duce. Vezi ca a mai incercat si Avram sa se lege de el acu ceva vreme si i-a trecut repede-repede. Poate il intrebi tu de ce, daca o vrea sa-ti spuna.

    • Reply
      prisacariu
      19 mai 2011 at 12:53

      confunzi situații si personaje

      • Reply
        SiVi Tudor
        19 mai 2011 at 17:08

        Crezi, deci, ca tii mai bine la tavaleala. Sa te vedem, zic!

        • Reply
          prisacariu
          19 mai 2011 at 17:23

          tu esti vreun alter ego al cuiva?

  • Reply
    Cockwork Orange
    19 mai 2011 at 15:00

    Sunt cateva motive simple pentru care guvernul inca ramane si Boc asisderea: Pe criza se fura mai putin si mai greu ergo ia timp mai mult, santajul cu plocoane asupra coalitiei e destul de eficient (PDL-ul e unul dim urmasii
    FSN-ului totusi, crescut prin fuzionarea a multor partide deci cu experienta in impartit mita), opozitia e ori im-ponta-enta ori roasa de coruptie si spaga iar Traienel are boala sefiei si a puterii care nu moare asa repede dupa un mandat doua ci se transformeaza in planuri de viitor nene!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *