Băsescu, Ponta, Kovesi, Morar și legea

Frustrare, furie, tristețe, supărare, bucurie, extaz, orgasm, demență, schizoidie. Și multe altele. Cam în aceste registre (da, știu, vast program psihotic) s-au înscris reacțiile de după conferința de presă de azi a lui Traian Băsescu (transcript), în care președintele a anunțat că va numi fără nici o procedură de selecție procurorii propuși de Victor Ponta (premier și interimar la Justiție). Principalul argument al președintelui: spiritul legii cere asumarea propunerilor de către ministrul de Justiție, o procedură de selecție (mai ales dacă e netransparentă) absolvă decidentul politic de orice fel de responsabilitate a propunerilor (despre legea cu pricina am scris și eu aici).
Ca să nu existe dubii, părerea mea este că, atîta timp cît procedura de selecție nu e reglementată de legea românească, șansele ca această procedură să fie aplicată dar, mai ales, aplicată eficientă și transparentă, sînt nule. Chiar dacă, după cum spun unii, oficialii europeni (care au și insistat ca această procedură să fie aplicată) ar veghea la nașterea și viețuirea acestei proceduri.
Acum, să vă spun de ce cred asta. În martie 2007, în nume personal, am depus o plîngere penală la Parchetul General (condus, pe atunci, de Laura Codruța Kovesi). Reclamam că aproape 600 de parlamentari, miniștri și secretari de stat aveau declarațiile de avere completate cu date false, parțiale, în bășcălie etc. Cu toate astea, nu li se întîmpla nimic celor care își băgau picioarele în declarațiile de avere, deși exista și pe atunci o lege (moștenită din anii de glorie ai PSD dintre 2000 și 2004). De ce? Pentru că legea era proastă, întocmită evident la mișto, cît să le ia ochii fraierilor de la Bruxelles, dar să permită îmbogățiri suspecte, conflicte de interese etc. Mi-am zis, însă, că măcar niște falsuri în declarații tot or găsi procurorii Parchetului General prin cele aproape 600 de cazuri pe care le semnalam (documentarea o făcusem, în cîteva săptămîni, împreună cu colegii mei de la Biroul de Investigații al Academiei Cațavencu), la unii era evident că declaraseră mărunțiș în declarațiile de avere, deși dețineau averi impresionante. Cîteva resurse din ce mai păstrează internetul azi despre plîngerea penală din 2007 găsiți aici și aici (dacă vreți să rîdeți despre ce procurori lucrau acum șase ani la Parchetul General, citiți aici).
Plîngerea a primit un NUP rapid, firește, în toamna lui 2007. L-am contestat, NUP-ul a fost infirmat și dosarul a ajuns pe mîna altui procuror (altul decît idiotul cu NUP-ul, de care puteți rîde un pic mai sus). Doi ani mai tîrziu, prin 2009, încă se mai făceau cercetări, cică (prin 2008, mergeam de vreo două ori pe lună la Parchetul General să văd cum mai merge dosarul; procurorul, o doamnă, îmi spunea că se face, că se ajunge în instanță, că ea e procuror de instanță și simte că are un caz, dar că durează, că sînt mulți, că mai are și alte dosare etc). În cele din urmă, probabil s-a închis, cel mai probabil tot cu NUP.
Dar nu despre asta e vorba. Ci despre lege. Iată, de exemplu, ce declarație dădea Monica Macovei în Academia Cațavencu (aia veche, din 2007, nu copia de acum) atunci cînd am depus plîngerea la Parchetul General: „Demersul dvs., care probabil a necesitat un timp indelungat si o atentie deosebita, ar fi putut fi evitat daca proiectul pe care l-am propus, de infiintare a Agentiei Nationale de Integritate, ar fi fost adoptat pina acum si pus in aplicare. (…) Si probabil ca odata aparuta aceasta lege, cind stii ca exista un organism care in mod obligatoriu se uita pe declaratia de avere pe care ai semnat-o si te poate chema la audieri daca nu e bine completata, va creste si gradul de responsabilitate al ce­lor care sint obligati prin lege sa completeze declaratii de avere” (sursa).
Da, doamna Monica Macovei, aveați perfectă dreptate: era vorba de o LEGE. În cazul nostru, proiectul de lege de înființare a Agenției Naționale de Integritate. Era 2007. Acum e 2013. Atunci, ANI era o iluzie. Acum, ANI are un „portofoliu” consistent de parlamentari cu probleme de integritate, miniștri, secretari de stat, primari, președinți de consilii județene etc. Acum, ANI inspiră respect și frică. Acum, ANI există. Și, tocmai pentru că există, nu e nevoie să stăm la mila UE ca să ne facă ordine în ogradă. Totul datorită unei LEGI. A unei legi bune. Pentru care trebuie să-i mulțumim Monicăi Macovei și lui Traian Băsescu. Președintelui în special pentru situația gravă din 2010, cînd legea ANI a fost declarată neconstituțională și președintele a făcut eforturi politice și diplomatice consistente ca o nouă lege să fie votată. Și mai trebuie să le mulțumim și instituțiilor europene care au insistat ca legea ANI să existe. Așa că, azi, există. Și dă rezultate. Vizibile.
Spre deosebire de legea ANI, legea care reglementează numirile de șefi în parchete e proastă. E proastă pentru că lasă totul la mîna politicienilor (ministrul de Justiție propune, președintele numește, CSM dă doar un aviz consultativ). Legea asta e în vigoare din 2005. În 2004 era altă lege în vigoare, care prevedea că CSM face propunerile. În ultimii opt ani, NIMENI nu a făcut eforturi politice ca în lege să fie introdus un paragraf (sau mai multe) care să reglementeze o PROCEDURĂ de selecție a procurorilor. Dacă acea procedură ar fi existat în lege, azi nu ne-am fi lamentat că Ponta și Băsescu au făcut blat pe numirile de procurori. Dar legea e aceeași din 2005 și spune numai cît spune: că politicienii au monopol pe numirile de șefi în parchete.
P.S. Cel mai ironic este că primele dosare penale pe fals în declarații pentru completarea deficitară a declarațiilor de avere au apărut la Parchetul General ABIA în mandatul (interimar) de procuror general al lui Daniel Morar, din toamna lui 2012 încoace. Asta deși plîngerile penale ale ANI fuseseră depuse la Parchetul General cu multă vreme înainte, dar procurorii din mandatul lui Kovesi au dat NUP-uri pe bandă rulantă, pentru motive de multe ori delirante.
P.P.S. Nu, nu-mi plac propunerile lui Ponta. Și nu mi-a plăcut niciodată Laura Codruța Kovesi (un motiv, aici). Dar avem legea pe care TOATE partidele o consideră perfectă (că de aia nu au schimbat-o, nu?) și, conform acelei legi, jocul e politic. Chiar dacă e de căcat.
P.P.P.S. Alte cîteva observații:
1. nu vă obosiți să mă acuzați de băsism în materie de justiție, nu e cazul: cînd Traian Băsescu a făcut, în opinia mea, greșeli majore, am avut grijă să o spun răspicat;
2. în 2009, cînd PDL a făcut alianță cu PSD pentru cîteva luni, Ministerul Justiției a rămas la PDL, ceea ce a făcut posibilă menținerea lui Kovesi la PG și a lui Daniel Morar la DNA (asta a propos de „tîrguielile” lui Băsescu pe Justiție);
3. că vorbeam de lege: azi, legea i-a salvat pe Ghica și Danileț de la o revocare absurdă din CSM;
4. în concluzie – celor care au așteptat minuni extralegale de la președinte azi, un mic sfat, dacă îmi e permis: cereți-le favoriților voștri politici să voteze legi bune cînd sînt la putere, nu să ia decizii magice pe baza unor legi tîmpite (tîmpite inclusiv din cauza lor) cînd sînt în opoziție.