Lulache de la PNL vrea salariu de 210.000 EUR de la Nuclearelectrica, companie îngropată în datorii de 600 milioane EUR

După ce a luat cam un milion de euro de la Fondul Proprietate, pe care l-a condus cu sprijin PNL, Daniela Lulache mai vrea un sfert de milion de euro pe an și de la Nuclearelectrica (sursa). Companie tot de stat, firește. Ceea ce am putea înțelege dacă, pe de o parte, Nuclearelectrica ar fi privată și noi, cetățenii, nu am avea nimic de zis. Și, pe de altă parte, ar duce-o minunat financiar. La o primă vedere, Nuclearelectrica stă bine: are peste 95 milioane RON (peste 20 milioane EUR) profit în 2011 (pe 2012 nu sînt disponibile datele financiare), cum se vede și în bilanțul companiei (public pe site-ul Ministerului de Finanțe).
nuc1
nuc2
Numai că, dacă vă uitați mai cu atenție, veți vedea că Nuclearelectrica are și datorii. Și nu mici, ci de 2,57 miliarde RON, adică de vreo 600 milioane EUR. Pentru comparație, veniturile anuale ale Nuclearelectrica sînt de doar 1,88 miliarde RON, deci de abia puțin peste 400 milioane EUR. Așadar, acum, Nuclearelectrica are datorii cu cam 50% mai mult decît cîștigă anual. E, cum mai pare acum salariul de peste 200.000 EUR anual pe care-l vrea Lulache, susținută politic la șefia companiei de stat?

You May also Like...

Bluto's back!
2 octombrie 2010
Curtea Constituțională trebuie să ceară și verificarea fraudelor
2 august 2012
EvZ revine la elvețieni
19 august 2010
3 Comments
  • Reply
    ancaioanadragan
    29 mai 2013 at 16:59

    cred ca este o gluma.in Romania este posibil un asemenea salariu?tara lui Cacarau..,ce trebuie sa faca,aceasta Lulache pt.atatia bani?de fapt,nu-i prost cine cere…,

  • Reply
    pensionara
    30 mai 2013 at 0:04

    Am auzit la un post TV ca Dna Lulache a avut in trecutul apropiat si un srl propriu in care n-a facut mare branza ( ca altfel era si azi in vigoare). Credeti ca daca n-a facut pentru domnia sa mare lucru va face pentru Nuclearelectrica?

    • Reply
      mint_rubber
      30 mai 2013 at 10:08

      Pai la cati bani a luat de la stat cu risc zero ce mai trebuia sa-si bata capul cu SRL-ul propriu? Intrebarea mea este cine este duduia asta de i-se daut atatia bani?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *