Aritmetica e simplă: Băsescu poate fi suspendat ușor

Constituția României, articolul 95, alineatul 1: „În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.” (sursa)
Majoritatea deputaților și senatorilor înseamnă 50%+1 din numărul total de senatori și deputați, adică jumătate din 588 + un parlamentar. Rezultatul: 295 de parlamentari (deputați și senatori). De atîția parlamentari e nevoie, deci, să voteze suspendarea.

Cîți parlamentari are acum alianța de guvernare a lui Ponta? Să numărăm: 262 de deputați (187 PSD, 36 PC PLR, 17 Minorități, 22 neafiliați – dar controlați de PSD) și 98 de senatori (77 PSD, 15 PC PLR, 6 independenți – controlați de PSD). Total: 360.
Deci, acum, FĂRĂ parlamentarii UDMR (partenerii lui Ponta la guvernare, dar care au anunțat că nu vor vota suspendarea), Ponta controlează 360 de parlamentari, cu 65 mai mulți decît are nevoie pentru suspendare.
Ba chiar și fără deputații minorităților naționale (17) și fără independenții din Cameră și Senat (28), tot rămîn 315 parlamentari care să voteze suspendarea, adică cu 20 mai mulți decît e nevoie.
Întrebarea e: chiar își dorește Ponta suspendarea lui Băsescu, deși poate să o facă?
p

You May also Like...

Bă, plagiatorule, unde era urgența renunțării la titlul de doctor?
15 iulie 2015
Klaus Iohannis, noul președinte jucător
21 decembrie 2014
Cum plătim noi delirul ceaușist al milițianului Nelu Pop pentru conducătorul iubit suprem Găbiță Oprea
31 august 2015
2 Comments
  • Reply
    petre
    8 septembrie 2014 at 15:16

    Ai dreptate CP ,vor putea sa-l suspende deoarece aritmetic au dreptate.Doar aritmetic.In rest ,totul este fake.Cum vor gandi decidentii americani; romanii ,prin vocea lui Basescu ne cer ostasi pe teritoriul lor,ca garantie;iar ei,copii/soldatii nostri ( ai lor ) sa-si dea viata pentru romani,pentru Romania.Iar noi,Romania/romanii ce le oferim. Un bolsevic inconjurat de alti bolsevici care se pisa cu bolta pe democratie ! Or fi americanii naivi ,dar sa nu creada vopsitorul de ciori ,aka Tariceanu ca Rudas Erno este mai tare ca Obama;cat o fi el de slab.

  • Reply
    Basencu
    10 septembrie 2014 at 20:17

    Barosane
    Chioru nu va spune niciun ofiter acoperit.
    Niciodata.
    Chiar daca se pare ca e vorba de mutulica, adversar al nostru, va intra in lada de gunoi a istoriei civile si militare.
    Ce jeg.
    Mai are sub 75 de zile. O viata cand intr o jumate de ora treci de la mercedes s 500 la carcera si papricas.
    Dumnezeule serviciile trebuie sa se protejeze in fata unui disperat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *