Tovarășe Iliescu, ai fost complice cu cîrlanul Ponta

Pe 12 noiembrie, cu patru zile înainte de turul al doilea al prezidențialelor, scriam că „cu Ponta președinte, România nu se întoarce doar la comunistul de lemn Iliescu și nici la comunistul caviar din furt Năstase, ci trece la un alt nivel. Unul mult mai toxic, al unei Românii conduse de oameni fără nici o morală, fără nici un ideal, dar cu ținte precise de furt prin orice mijloace.” (sursa)

Azi, pe 28 noiembrie, la 12 zile după ce Ponta a pierdut alegerile, Ion Iliescu a scris așa: „Așadar, refuz să primesc lecții de la oameni care cred că și-au cumpărat un partid, PSD, și îl conduc, direct sau prin interpuși, ca pe o corporație. PSD nu este proprietatea nimănui. PSD nu este o investiție, și nici programul său politic nu se confundă cu un plan de afaceri. Iar guvernarea nu este un profit, care trebuie maximizat cu orice preț. Această viziune caricaturală ne-a făcut mai mult rău decât orice altceva în această campanie electorală. Dacă vom continua pe drumul ăsta, eșecul nu este departe. Viața oamenilor nu se reduce doar la bani.” (sursa)
Tovarășe Ion Iliescu, e tîrziu să descoperi acum că nepoțelul Ponta ți-a transformat moștenirea neocomunistă într-o mașinărie de furt de partid și de stat. Dar e mai bine mai tîrziu decît niciodată. Totuși, tovarășe Ion Iliescu, un reproș trebuie făcut: matale încerci acum să-ți salvezi partidul (din care ai promis că vei ieși doar cu picioarele înainte), dar ai fi fost cu adevărat util dacă ai fi încercat să ne salvezi țara de cîrlan încă dinainte de vot. Ceea ce n-ai făcut, tovarășe. Ai fost, ca de obicei, complice. Așa cum ai fost și cu Năstase.
p

You May also Like...

VIDEO Oamenii din stradă vor două capete: al lui Ponta și al lui Oprea
4 noiembrie 2015
Povestea retrocedărilor traficate de Ilie Sârbu. Deputatul PSD Ioan Adam, avocat al beneficiarilor de terenuri forestiere
15 octombrie 2014
Tovarășe Vulpescu de la Cultură, nu-l sechestra pe Enescu în sala de congrese a PCR!
11 septembrie 2015
7 Comments
  • Reply
    MARIELENA
    29 noiembrie 2014 at 11:50

    Foarte bun articol felicitari. Sub „acoperirea ” tatucului s-a inceput jefuirea acestei tari si faptul ca afost intotdeauna linga „seful ” partidului nu a facut altceva decit sa dea credibilitate, sa puna stampila asupra intentiilor si faptelor respectivului si deci a partidului.
    In urma razboiului multi viteji se arata dar pe tatuc chiar nu-l prinde acest rol- de viteaz.
    Intrebarea mea este cum s-a lasat convins prima data, cu acel toxic NASTASE de care inca n-am scapat si care trebuie sa plateasca si MATERIAL nu doar cu ceva onoare sifonata.

  • Reply
    Liana
    29 noiembrie 2014 at 13:56

    De ce mai invitati psd-isti la emisiune?

    • Reply
      prisacariu
      29 noiembrie 2014 at 15:12

      pentru ca nu traim in coreea de nord:)

  • Reply
    sebastien guitsa
    29 noiembrie 2014 at 18:02

    Nu stiu cum va avea pozitionate picioarele batrina stoarfa bolsevica atunci cin va iesi din politica, dar tare pute a nespalat pe intreaga sosea Kiseleff.

  • Reply
    Gopo
    29 noiembrie 2014 at 18:59

    A trecut, nimeni nu s-a suparat!Impotriva tuturor predictiilor am castigat.Eu sunt intr-o sarbatoare totala de ceva vreme,aici la mine (undeva la tara)intr-o nu stiu care seara. Într-un nu stiu care sat.Nu inteleg ce s-a intamplat.Am castigat..!Mother do you think they’ll try to break my balls?http://youtu.be/gZ2tluarzZs

  • Reply
    just a friend
    30 noiembrie 2014 at 17:03

    Sa punem urmatoarea intrebare: oare ce se va intampla in(sau cu) acest partid dupa ce Iliescu ,,va iesi cu picioarele inainte”?

  • Reply
    alma
    1 decembrie 2014 at 22:24

    Nu-i iau apararea lui Iliescu dar nu e vina lui ca ponta este comunist.Nu prea am fost de acord ca Romania a fost un stat comunist, mai ales ca dupa 1968, Ceusescu fost ridicat in slavi de toate cancelariile din afara blocului comunist.Da au fost securisti , da au fost multi care au creat acel zid n jurul dictatorului, da au fost si personaje politice cu vederi mai deschise,este cunoscut exemplul lui Stefan Andrei si chiar Iliescu.Bineinteles ca nu-i de iertat Iliescu pentru „teroristi”, pentru mineriade si mai ales pentru ca a lasat sa creasca la umbra lui toti nenorocitii care pretestand ca fac reforme, au distrus tot, tot fara sa se faca o evaluare. Ajunsese toata industria Romaniei o „gaura neagra” in economie astfel s-au facut „privatizarile” care au imbogatit toti derbedeii din toate partidele cu asa-zisele comisioane.
    Nu Iliescu e cel carepune eticheta pesedeului de „partid comunist”pare paradoxal dar ponta e comunist.El este marele admirator al lui Che Guevara, care era la randul lui un maoist convins. Are acelasi caracter, ii plac senzatiile tari, e viclean, arogant se combina cu oricine si chiar cala pe cadavre si de un populism jegos :
    – A intrat in psd pentru ca acolo avea „o opurtunitate”
    -Si-a lasat nevasta si s-a insurat cu fiica cui „trebuia”, a stat in jurul celui mai viclean om din politica (nastase)si pe functia de procuror general a strans dosare penale despre toti baronii si primarii din psd , dosare ce nu au intrat in justitie , dar care au constituit arma cu care bombonel ii facea sa aduca „cotizatiile”cu vlizele.Astept sa dea in casa mai multi si o sa fie mare bal!”Divortul”de ghita si de sova e facut asa pentru naivi.Chiar si cand a iesit cu fraza aceea „poporul are intotdeauna dreptate”era plin de aroganta.
    Eu nu cred ca a avut vreo infulenta Iliescu asupra lui ponta, din contra s-a lasat purtat pe la toate mitingurile electorale ca „sfintele moaste” si a ost folosit pentru a-i aduce voturi.Daca ma gandesc mai mult fara Iliescu alaturi, ponta nu mai avea acele voturi cu toate „suveicile”si turismul lui dragnea….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *