Jurnalu' lu' puiemonta. 3 decembrie

3 decembrie. 09.23. Ce lene îmi e, nici să înjur ziariști nu mai am chef, mai ales de cînd mi-a impus echipa de comunicare să fac pe spășitul, să vorbesc frumos cu toată lumea, să par îndurerat și politicos și să-mi cer scuze de la oricine măcar pînă la congresul din martie. Nu cred că mă vor ține nervii atît de mult, neapărat trebuie să iau pe cineva la mișto. Și repede! A, știu: îl chem pe Vâlcov. Să vorbim despre buget, sanchi.

3 decembrie. 12.10. L-am luat clasic pe Vâlcov: „Auzi, fă, Dariuse, ai chef să vorbim de un buget?”. Ăsta s-a înroșit, a transpirat, s-a bîlbîit: „Șefu’, da’ nu ați zis că vi-l face Florin Georgescu și eu doar îl zic la televizor?… Adică, sigur, dacă vreți, pot să vin cu schița de prezentat FMI-ului, cum ați zis presei… și stăm cu pixul pe ea… ăăăă”. Atunci am știut că trebuie să plusez: „Dariuse, da’ Lavinia ce zice, ai vorbit cu ea?”. Ăla a fost momentul în care Darius a dat semne clare că se sufocă. Mi-a fost milă de el, da’ n-am putut să-l las să scape, doar v-am spus că nu mai pot să fiu arogant în public și trebuie să compensez și eu cumva: „Dariuse, da’ am fost foarte clar cu tine: nu facem nimic pînă nu îți dă Lavinia ok-ul, ea înțelege ce vrea poporu’ cu care vorbește la televizor, noi guvernăm pentru popor, nu pentru noi! Noi nu guvernăm pentru partide, pentru colegii noștri care vor contracte cu statul, funcții publice, noi nu guvernăm autist, din niște birouri de la Palatul Victoria! Știi tu ce vrea poporu’? Habar n-ai! Lavinia știe!”. Vâlcov se făcuse mic, părul îi albise și mai mult decît era deja, butona isteric telefonul și nu reușea să o găsească pe Lavinia în agendă. L-am oprit numai după ce nu mi-am mai putut controla rînjetul și am izbucnit în rîs: „Băi, Dariuse, ce dracu’ e cu tine?! Făceam mișto, mă! Hai, lasă-mă, sun eu la Florin Georgescu și te anunț cum a rămas.”. Apoi l-am lăsat să plece.