Cum plătim noi delirul ceaușist al milițianului Nelu Pop pentru conducătorul iubit suprem Găbiță Oprea

Cît timp noi ne înjurăm unii pe alții pe tema refugiaților (care vor veni dar nu e clar dacă și cînd), există o instituție a statului român care cu asta se ocupă: cu gestionarea crizelor care țin de mișcările masive de populație străină defavorizată.

Instituția se numește IGI (Inspectoratul General pentru Imigrări) și este subordonată Ministerului de Interne. IGI editează lunară revista „Migrația și azilul”. Iar piesa editorială de rezistență a fiecărui număr este un panseu vomitiv al șefului IGI, chestorul principal de poliție Nelu Pop, întins pe cîteva pagini din revistă. Fost milițian (între ’82 și ’89), Pop a devenit și doctor după ce a devenit polițist. Totuși, apucăturile lui Pop sînt din cele mai milițienești, demne de demența ceaușistă/comunistă propagandistică. Iată un exemplu, pe banii noștri, în revista Inspectoratului General pentru Imigrări: „Reverberația noastră românească și exprimarea publică a bucuriei Zilei Drapelului a primit conotații înalte prin participarea inimoasă-demnă-bărbătească și însuflețirea întregii festivități de către ministrul nostru, comandantul nostru, Prim-Ministrul interimar domnul GABRIEL OPREA. Trăiesc sentimente de mare respect și aprecieri, alături de ceilalți colegi ai noștri din minister, față de OMUL MINISTRU și MINISTRUL OM – din fruntea Internelor.
Noi trăim în prezent vremuri normale, de apreciere a oamenilor din partea domniei sale, de acordare a tuturor drepturilor conferite de Lege, de creare a condițiilor normale de muncă.
De mult așteptam ziua în care un șef al nostru să își aprecieze oamenii, nu numai după rezultatele privind statisticile polițienești. De mult așteptam un om care să ne adune într-o echipă, să facă armonie, să țină la oameni, să-i determine, să le ajute familiile celor căzuți la datorie.. De mult așteptam… Și Dumnezeu l-a adus la noi, la Interne, pentru a împlini și ține toate acestea, pe domnul GABRIEL OPREA – MINISTRUL OM!
Și polițiștii, ca și alte categorii profesionale, sunt oameni înainte de toate, și la ei trebuie să fie loc de a-și putea exprima și trăi sentimentele de patriotism, de iubire față de neam și țară, cu toată demnitatea.
Vă mulțumim domnule GABRIEL OPREA, Viceprim-Ministru pentru Securitate Națională – Ministrul Afacerilor Interne – Prim Ministru Interimar – pentru redarea deminității cadrelor MAI. Sunt sigur că fiecare membru al familiilor de români au spus, după festivitatea din 26 iunie 2015, de la Miercurea Ciuc, în gând sau cu voce tare <Să-i dea Dumnezeu sănătate!>, și odată în plus cei din Ardeal.
Iar noi, polițiștii, alături de celelalte cadre ale ministerului nostru, vă raportăm domnule Prim Ministru Interimar și vă spunem, ca oameni: ne bucurăm că, în sfârșit, avem un MINISTRU OM și un OM MINISTRU.
Cu mâna la caschetă, respect și considerație deosebită
Inspector general, chestor principal de poliție dr. Nelu POP
„.
Pare ireal, știu, așa că aici puteți vedea chiar numărul 20 (din iunie a.c.) al revistei „Migrația și azilul”.
Alte exemple (și mai stupefiante!), în revista Kamikaze de miercurea asta.
nelupop

You May also Like...

Cînd liderii religioși musulmani fac cel mai crunt mișto de ei înșiși
12 ianuarie 2015
FOTO Tăriceanu își face campanie electorală de ziua națională
27 noiembrie 2017
UDMR a luat două voturi în Gratia și a avut și membru de secție: pe Stelică Bosnă
29 mai 2019
25 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *