Politicienilor, polițistul a murit și a fost îngropat, dar voi defilați cu cadavrul ambulant al lui Oprea

Polițistul Bogdan Gigină a fost omorît de insațiabila nevoie de putere a unui biet debil intitulat generalul interesului național Gabriel Oprea. Bogdan Gigină a fost plîns, jelit, regretat și înmormîntat creștinește iar numele lui a devenit deja un simbol al luptei împotriva abuzurilor grosolane ale bietului debil. Ce nu știe Gabriel Oprea, însă (și încă), este că atunci cînd polițiștul Gigină a rămas fără suflare pe caldarîm, generalul de mucava s-a sinucis.

Din clipa în care Bogdan Gigină a încetat să mai trăiască, viața publică a lui Gabriel Oprea s-a terminat. Din acel moment, vicepremierul închipuit a început să pută a hoit de zombi politic. Orice ar face și oricum s-ar sfîrși ancheta în acest caz, Oprea va fi un ucigaș. Un asasin moral. În ochii tuturor, delirul securist al lui Oprea care a dus la moartea unui tînăr polițist de 28 de ani este de neiertat. Poate că ancheta penală nu-l va pune pe Oprea sub acuzare. Poate că mitomanul Ponta îl va apăra în continuare și-l va păstra în Guvern. Poate că sindicaliști lași și interesați din Poliție îl vor escorta mediatic și de acum încolo pe ministrul lor și poate că aceleași televiziuni toxice care au iradiat cu rahat spațiul public îl vor acoperi în vecii vecilor pe defectul Oprea. Dar chiar dacă toate astea se vor întîmpla, generalul stelelor verzi pe pereții craniului lui vidat va fi ucigașul lui Bogdan Gigină.
Dar acest zombi politic, puțind fetid, se încăpățînează să conducă un minister și să folosească cele zece-douăzeci de cuvinte pe care le știe ca să gîngăvească despre „interesul național”, „securitate” și alte clișee care nu-i solicită prea tare grimasele hidoase.
Așa că vă întreb, politicienilor, vă simțiți bine cînd stați la masă cu hoitul lui Oprea? Vă întreb pe voi, politicienilor aliați cu Oprea, vă puneți vreo clipă problema că, pentru cîteva zeci de parlamentari care vă țin la putere, sfidați o țară care vede în șeful UNPR un ucigaș? Acum vă e teamă să vă descotorosiți de ministrul și șeful de partid Gabriel Oprea, vă tremură carnea pe voi la ideea îngrozitoare că nu o să mai aveți nici voi pază, privilegii, contracte de stat, oameni supuși, bugete de spart pentru partide, secretare, aghiotanți, aroganță. Dar la 2016 v-ați gîndit? V-a trecut prin cap, inteligenților, că la anul Oprea va fi lipit de voi și la locale, și la parlamentare? Că veți pune pe listele voastre de partid un ucigaș cinic care a sacrificat viața unui tînăr pentru ca debilitatea lui să fie luminată de un girofar?
Cugetați la asta, nevolnicilor care, temporar, ocupați scaune ministeriale și parlamentare. Luați în calcul că, atît timp cît vă veți baza pe Gabriel Oprea, stați la masă cu un cadavru care crede că e încă viu. Iar cîtă vreme stați cu hoitul la masă, mirosul descompunerii lui vă va intra în haine și în pori. Și veți puți și voi ca niște morți.
Politicienii care îl susțin azi pe Oprea sînt complicii lui la crimă. Iar guvernarea lor, de cînd Bogdan Gigină a murit, se sprijină pe un omor. Pe o crimă trecută cu vederea în numele lăcomiei, cinismului și imoralității.
ponta dragnea oprea

You May also Like...

Eliberarea
17 noiembrie 2014
Dragnea nu renunță la putere doar pentru că e huiduit
22 aprilie 2019
Registrulelectoral.ro: Dragnea trebuie să voteze la Turnu Măgurele, secția nr. 66
25 mai 2019
2 Comments
  • Reply
    Doina
    26 octombrie 2015 at 7:55

    Excelent punctat, domnule Prisacariu….

  • Reply
    JULES VERNE
    26 octombrie 2015 at 11:56

    cam toti politicienii de care vorbesti sunt facuti din acelasi aluat cu cretinul izmanar ! cred ca se simt foarte bine ei-intre-ei !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *