ONG-istul Mării Negre, Ponta, invitat la Istanbul și Beijing

Dacă Erdogan continuă să fie și mai dement decât a arătat deja că este, va închide Marea Neagră (cum previzibil era) pentru NATO, SUA, UE și, în general pentru cine mai vrea el. El și Putin (cum au anunțat colegii de ideologie de la Teheran). Consecințele blocării Bosforului și, astfel, ale transformării Mării Megre în balta de joacă a turcilor și rușilor, sunt devastatoare pentru România (și nu numai, firește).

V-ați fi așteptat, deci, ca un fost premier al României preocupat nu doar de Turcia, ci și de Marea Neagră, să sesizeze riscurile și să reacționeze. Mai ales dacă acel fost premier și-a mai și făcut o jucărie ong-istică care exact cu asta se ocupă: cu „proiecte regionale” în jurul Mării Negre. În caz că nu e deja foarte clar la cine mă refer, e vorba despre pompos intitulatul ONG „Black Sea Regional Projects 2020” înființat de Ponta cu unii din țuțerii lui (care de partid, care de guvernare, care de interese). BSRP-ul lui Ponta poate fi găsit pe internet aici și pe Facebook aici.
Site-ul BSRP, însă, nu pomenește nimic de evenimentele din Turcia din ultimele zece zile, deși se laudă așa: „We bring together the most relevant experts in the field and put their expertise to good use, in order to develop relevant and long-lasting projects for economic, political and security development. The association aims to periodically release studies and impact analyses pertaining to the dynamics of the Black Sea Region. Moreover, BSRP has plans to organize international seminars and conferences dedicated to the problematic of the Black Sea Region.”
Probabil, însă, că „the most relevant experts in the field” din ONG-ul lui Ponta chiar nu cred că se întâmplă ceva relevant în momentul ăsta în Turcia, deci nici în bazinul Mării Negre, așa că tac profund.
Nici contul de Facebook al BSRP nu e mai activ, ultima postare fiind din 18 mai, când Ponta a participat „La Forumul Politic la Nivel Inalt China – UE , desfasurat la Beijing in 17-18 Mai.”
Postarea anterioară e din 6 aprilie, când Ponta a fost la… Istanbul și scria așa: „Am participat în calitate de invitat și speaker la a 19-a ediție a Forumului Economic Euroasiatic organizat de Fundația „Marmara”.
– am fost onorat să fiu alături de foști și actuali Președinți (extrem de apreciat de toți participanții a fost Dl. Emil Constantinescu pentru activitatea sa în cadrul Fundației de peste 10 ani), premieri, miniștri, oameni politici și de afaceri din 40 de țări;
– a fost încă un prilej să subliniez atât în intervențiile publice cât și în toate discuțiile private interesul major al României pentru oportunitățile economice strategice oferite de Proiectul „New Silk Road” și de parteneriatul nostru cu Turcia, China și țările din regiune!”
Dar atunci, în aprilie, când Erdogan nu instaurase dictatura pe față, Ponta putea bate câmpii despre „interesul major al României pentru oportunitățile economice strategice oferite de Proiectul <New Silk Road> și de parteneriatul nostru cu Turcia, China și țările din regiune!”, acum e mucles.
A propos de BSRP: aștept cu mare interes secțiunea „Donații, finanțări, sponsorizări, șpăgi, plăți informale” de pe site-ul ONG-ului lui Ponta, sunt convins că ne va arăta tuturor că Viorel chiar nu a frecat duda cu oengismele lui de dată recentă.
bsrp

You May also Like...

Dragnea e un om mort. Îl paște pușcăria în cazul Bica – Niculae
14 decembrie 2014
EXCLUSIV Duster-ul cu care Dragnea a intrat la Rahova nu are RCA legal
27 mai 2019
Șeful Consiliului Fiscal, datornic în franci elvețieni. Ce sfat îi va da Guvernului?
17 ianuarie 2015
5 Comments
  • Reply
    JustMe
    23 iulie 2016 at 21:55

    stimate domn prisacariu, mi-e greu sa cred ca erdogan e chiar atit de bun prieten al lui putin si stiti de ce? pentru ca nici eu n-as fi iertat ofensa doboririi avionului rusesc, ca sa nu-i zic aproape declaratia de razboi a lui erdogan, ca mie asa mi s-a parut tarasenia aia. asa ca mai degraba de acum inainte dl putin va cinta, iar erdogan va juca dupa cum i se va cinta. probabil ca exact din acest motiv rusii l-au informat pe erdogan despre tentativa de lovitura de stat, daca ei au facut-o intr-adevar. dupa mine asta e un mesaj care suna asa: „stimabile, poate ca ti-a reusit santajul cu timpitii aia din uniunea europeana, dar cu noi nu tine. data viitoare o sa te lasam sa te manince lupii, iar noi o sa le notam prestatia, ca sa nu tipi ca nu facem ceva pentru tine”. iar in ce il priveste pe ong-ist….:))))))))) nu numai ca prescurtarea site-ului lui imi suna cumva ca un stat de 6, sa nu cumva sa vie „base repede”:),(ce sa fac, am imaginatie zburdalnica:), mai ales ca ca el pare ca vrea sa fie:), ca mititelu’ s-a virit ong-ist sef peste baltoaca marinerului:)), dar ma si amuza teribil cum incearca el sa se vire si in ochii si gratiile domnului presedinte putin, care de altfel nu-l sufera deloc si defel si, in plus, cunoaste baltoaca la fel de bine ca si marineru’:). asa ca va doresc o seara frumoasa si scufundati-va oleaca mai adinc in analize, ca nu tre’ decit sa nu va uitati costumul de scafandru:),(ca e la tema:)). evident, daca va tine:). a bon entendeur, salut!:)

    • Reply
      prisacariu
      26 iulie 2016 at 13:28

      turcii și rușii se înțeleg binișor, o să tot vedeți asta.

      • Reply
        Just_Me
        1 august 2016 at 17:58

        pe pariu ca nu?:)

        • Reply
          prisacariu
          2 august 2016 at 0:32

          vedem:)

  • Reply
    faceroll
    27 iulie 2016 at 9:34

    Tare prost suna romana tradusa in engleza… E asa un limbaj de lemn, prea mult „…eișăn și …eitid”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *