De ce vrea Dragnea cenzură totală? Ca să câștige Cotroceniul

„La articolul 4, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (3) și (4) cu următorul cuprins:
”(3) În cursul urmăririi penale și al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară sunt interzise comunicările publice, declarațiile publice precum și furnizarea de alte informații, direct sau indirect, provenind de la autorități publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele și persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Încălcarea acestei obligații reprezintă infracțiune și se pedepsește, potrivit legii penale.
(4) În cursul procesului penal este interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârșirea unor infracțiuni purtând cătușe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalități de natură a induce în percepția publică că acestea ar fi vinovate de săvârșirea unor infracțiuni.””

Ce tocmai ați citit este o completare la Codul de procedură penală pe care PSD – ALDE se pregătește să o treacă, tot blitzkrieg, prin Parlament. În mod evident, dacă această prevedere devine lege, nici presa și nici vreun cetățean oarecare nu vor mai putea nici afla și nici distribui public informații despre dosarele penale ale demnitarilor pe care-i plătim cu toții. Practic, ar fi vorba de o cenzură impusă printr-un act al Legislativului în Europa secolului al XXI-lea.
Dar e ilogic: de ce ar mai avea nevoie nenorociți ca pesediștii și aldiștii de azi nevoie de o astfel de cenzură când, oricum, deja au masacrat mare parte din legile care organizează sistemul judiciar și se pregătesc de infamii și mai mari?
Pentru că nu vor doar să scape de dosare penale, vor să dețină toată puterea, ca pe vremea lui Năstase. Acum au „doar” Guvernul și Parlamentul (cu mențiunea că premierul nu e chiar loial acestei formule politice și poate oricând produce o surpriză actualei coaliții de putere). Le lipsește, logic, președinția. Dacă un cuplu precum Dragnea – Tăriceanu ar deține și prima poziție în statul român, totul ar fi cu adevărat pierdut, nimeni și nimic nu li s-ar mai opune. Tocmai de aceea, tăvălugul pornit acum are ca miză totul sau nimic. Cu alte cuvinte, Dragnea fie scapă și de dosare și se întinde spre drumul către Cotroceni, fie pierde lupta cu Justiția și dispare definitiv din politică  și din viața publică. Nu mai există cale de întoarcere.
Noi am văzut, totuși, în decembrie 2016, un scor foarte mare pentru alianța PSD – ALDE, condusă și atunci de Dragnea și Tăriceanu, aceleași personaje corupte ca și azi. Așadar, corupții iau voturi și încă foarte multe, deci de ce ar vrea acum PSD – ALDE cenzură? Pentru că jocul la prezidențiale e întotdeauna diferit de cel de la parlamentare. La prezidențiale, înfruntarea finală e între doi oameni în carne și oase, nu între două sau mai multe partide. La prezidențiale, nu poate rămâne decât unul, de aceea prezența la vot este foarte mare și interesul pe măsură. Sub lupa alegerilor pentru președinte, Dragnea nu poate fi tocat în fiecare secundă că e corupt, că are dosare, că a furat etc.
Știm cu toții cât a contat mobilizarea pe Facebook în 2014, când Ponta părea că are toate armele. Și, totuși, a ieșit pe locul al doilea iar outsiderul Iohannis a câștigat la peste un milion de voturi. Și ne amintim cu toții cum, într-o ședință la PSD din acea perioadă, Dragnea a vrut să „aresteze” Facebook ca, altădată, Irina Loghin pe Rasdaq.
Ei, mafioții, au nevoie de tăcere. Au nevoie de liniștea supusă care să le permită să pozeze în fete mari. Ei, centuristele Europei, vor să se dea neprihănite. De aia au nevoie de cenzură. Ca să ne controleze integral societatea. Și, tocmai de aceea, nevoia lor e atu-ul nostru: lor le e frică de noi. De protestele noastre, de vorbele noastre, de faptul că-i vedem. Le e frică. Să nu uităm asta.
iohannis dragnea

You May also Like...

Aritmetica e simplă: Băsescu poate fi suspendat ușor
8 septembrie 2014
Pîrnaia dăunează grav simțului umorului. Adrian Năstase știe de ce
17 martie 2014
Ce nu puteau discuta Dragnea și Ponta la telefon?
17 iunie 2015

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *