DNA tocmai a "defăimat" Parlamentul care a votat că așa ceva se pedepsește

Acum trei zile, am scris că, în legea 303/2004, „Unul din amendamentele votate în comisia comună de modificare a legilor care reglementează justiția sună foarte bizar: “ART. 9 După alineatu (2) se introduce un nou alineat, alin. (3) cu următorul cuprins: (3) Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, în exercitarea atribuțiilor, să se abțină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlate puteri ale statului – legislativă și executivă. ALDE, PSD”. (“ALDE, PSD” înseamnă că cele două partide au propus amendamentul)” (sursa)

Atunci, dădeam drept exemplu de defăimare un post de Facebook ak judecătorului Cristi Danileț. Azi putem înțelege și mai bine care e aria de acoperire a acelui amendament: cenzurarea oricăror comunicate de presă critice dinspre DNA. Un astfel de comunicat, devastator la adresa mafioților parlamentari, a fost făcut public azi. Începutul e foarte relevant: „Potrivit ordinii de zi a ședinței Comisiei Speciale Comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, în data de 14 decembrie 2017, au loc dezbateri privind propunerile de modificare și completare a dispozițiilor Codului de procedură Penală și Codului Penal prin raportare la transpunerea Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 09.03.2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.
Aceste modificări vor avea un efect devastator asupra anchetelor penale, deoarece elimină instrumentele legale indispensabile prin care organele de anchetă pot investiga infracțiunile.
În realitate toate garanțiile pe care le implică Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 09.03.2016 sunt deja prevăzute în legislația internă.
Așadar, Directiva este folosită doar ca un pretext pentru a elimina capacitatea organelor de urmărire penală de a descoperi și de a dovedi infracțiuni, iar scopul acestor modificări nu are nicio legătură cu prezumția de nevinovăție.” (sursa)
La astfel de „defăimări” se referă cretinii care vor să transforme un stat de drept într-o dictatură.
dna
 

You May also Like...

Arivismul lui Ponta, deconspirat de propria mamă
10 martie 2015
V-a înduioșat sau dezgustat Udrea cu descrierea arestului?
23 februarie 2015
CNCD plânge pentru Antena 3, zice că am discriminat bătrânii și psihopații
2 martie 2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *