Cum a încercat Șerban Nicolae să-l scape pe Felix de prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosarul ICA

Când candidează pentru un loc în Parlament, potențialii deputați și senatori își fac campanie electorală în colegiile pe care ar urma să le reprezinte. Nu știu ce i-au transmis alegătorii din colegiul în care a candidat lui Șerban Nicolae, dar, când vine vorba de interpelările depuse în calitate de senator, deduc că pesedistului i s-a transmis să facă orice să fie sluga lui Dan Voiculescu Felix.

Și, cum în primăvara lui 2015, toată lumea se întreba cum va recupera statul prejudiciul de 60 de milioane de euro (peste 222 de milioane de lei) de la Voiculescu în dosarul ICA, Șerban Nicolae a dat o probă de slugărnicie grețoasă, transformată într-una de prostie crasă.
Adică a formulat o interpelare către ministrul Agriculturii de atunci, Daniel Constantin. Prejudiciul de 60 de milioane de euro era în dauna Ministerului Agriculturii, deci așa se explică andrisantu’ interpelării. Ce încerca Șerban Nicolae să demonstreze era că, nu se știe cum, Dacian Cioloș (ministru al Agriculturii când ministerul s-a constituit parte civilă) ar fi mânărit cumva acel prejudiciu și așa se ajunsese ca suma să fie cerută de la Voiculescu de către Ministerul de Finanțe, nu de către cel al Agriculturii. În capul lui gol pe dinăuntru, senatorul credea că găsise o portiță, o chichiță birocratică, să-l scape pe patronul lui spiritual de plata prejudiciului.
Doar că, surpriză, când Ministerul Agriculturii i-a răspuns (sub semnătura lui Daniel Constantin), a fost cu usturime: Cioloș nu șmenuise în nici un fel prejudiciul și recuperarea sumei trebuia făcută de către Ministerul de Finanțe pentru că așa a decis instanța (și, oricum, așa e și legea, Finanțele recuperează prejudiciile în dauna statului). Cum ar veni, Șerban Nicolae fusese atât de prost încât nu știa nici măcar superficial legea.
serban nicolae

You May also Like...

Ospiciul penal OTV de la RTV: DD oferă posturi în guvernul Ponta contra voturi! Fără glumă
2 august 2014
Oprea, șobolanule, ieși din gaura în care te-ai ascuns!
22 octombrie 2015
Galeria brutelor UNPR: Vochițoiu, Nicolicea, Răducanu
2 noiembrie 2015
1 Comment
  • Reply
    sandman
    15 decembrie 2017 at 14:15

    Serban Niciolaie e prin definitie prost, de aia s ie coada de topor la inaintare. Ca si Nicolicea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *