Firea atacă Uber, dar tolerează pe piață 2.500 de taximetre neautorizate

Firea continuă neabătută atacul la Uber și alte aplicații de transport public neînregimentate politic: „majoritatea PSD a votat in sedinta de marti a Consiliului General al Municipiului Bucuresti noi reglementari care ar putea afecta Uber si Taxify, Clever Taxi si Star Taxi. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a propus un proiect, votat ulterior, pentru modificarea regulamentului de taximetrie din Bucuresti astfel incat pe teritoriul municipiului Bucuresti  serviciile de dispecerat sa devina obligatorii  pentru toate taxiurile transportatorilor autorizati de Autoritatea de Autorizare a Primariei Municipiului Bucuresti. Aceasta prevedere va afecta Clever si Star Taxi, posibil si  Uber si Taxify, care nu sunt dispecerizate.” (sursa)

Deși argumentează că motivele bătăliei ei țin de respectarea legii, Firea uită că tocmai Primăria Generală menține o ilegalitate uriașă pe piața taximetriei: „Marile companii de taxi din București se zbat să recupereze un pachet de aproximativ 2.500 de autorizații de taxi, retrase de pe piață de primarul Sorin Oprescu în perioada 2010-2013. De atunci până în prezent, firmele au folosit certificate de grefă în locul autorizațiilor de taxi. Complet ilegal, spune Primăria Capitalei. Dar, deși e ilegal, tot șefii din PMB au emis adrese către ANAF prin care au cerut fiscalizarea aparatelor de taxat pentru firmele care practică ilegal taximetria.” (sursa)
Surpriză, cel mai interesat de acele autorizații este și cel mai înfocat dușman al Uber: „Negocierile pe pachetul de autorizații de taxi se poartă intens între președintele COTAR (Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România), Vasile Ștefănescu, și viceprimarul Aurelian Bădulescu. Valoarea pe piața neagră a acestor autorizații se învârte în jurul sumei de 15.000.000 euro.”
Ștefănescu, de altfel, are o relație mult prea apropiată cu viceprimarul Bădulescu: „în septembrie 2016 (…), viceprimarul Aurelian Bădulescu s-a dus la sediul COTAR, de pe strada George Enescu din București. Acolo a avut o discuție cu Vasile Ștefănescu, președintele COTAR. După discuții, viceprimarul Bădulescu a părăsit în grabă sediul COTAR. S-a îndreptat spre mașina de serviciu pusă la dispoziție de Primăria Capitalei, unde îl aștepta șoferul său. Vasile Ștefănescu a precizat pentru RL că la întâlnire au participat mai mulți reprezentanți ai organizațiilor de taxi. „A fost o întâlnire. Nu a fost nici un secret. Noi am propus să avem niște stații de taxiuri să nu mai luăm amenzi. Trebuia să mai vină și un director de la primărie. Nu a venit. Atunci, domnul viceprimar a stat cinci minute și a plecat. A fost o întâlnire oficială. Nu ne place dezinformarea“, a declarat Ștefănescu. Viceprimarul nu a putut fi contactat. Consilierul său, Dan Popa, a precizat că va face demersuri pentru a obține un punct de vedere din partea viceprimarului.”
O analiză a evaziunii fiscale din taximetria bucureșteană arată că aceasta ajunge la jumătate de miliard de lei anual.
firea bici

You May also Like...

După presupusa mită de la SOV, Bogdan Olteanu a pus la bancă peste 10.000 de euro lunar
2 august 2016
Miza nu este Hrebenciuc. Miza este cît știe Hrebenciuc despre Ilie Sârbu în dosarul retrocedărilor
21 octombrie 2014
Cum a făcut cancer de gradul 9 (pe o scală de la 1 la 10) un județ al României
21 martie 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *