PSD instigă la violențe ale mulțimii împotriva instituțiilor. Ca să poată interveni în forță

Cele mai recente propuneri de schimbări ale legislației anticorupție venite dinspre PSD par a avea un singur rol: acela de a duce iritarea din rândul protestatarilor la cota de avarie. Adică în punctul de fierbere, urmat de un clocot scurt și de o intervenție brutală a forțelor de ordine.

Propunerile de schimbări îi aparțin lui Cătălin Rădulescu de la PSD, cel supranumit „deputatul-mitralieră” după interviul în care a spus că deține acasă o armă automată cu care ar ieși oricând în stradă, cum ar mai fi făcut în decembrie 1989. Propunerea legislativă a fost depusă cu fix o săptămână înainte de Crăciun, pe 18 decembrie, la Camera Deputaților și discutată în Biroul Permanent al structurii parlamentare două zile mai târziu, pe 20 decembrie. Nici până azi, însă, pe site-ul Camerei nu au fost postate documentele din ședința BP.
În mod curios -deși ar fi putut fi introdusă în pachetul extins de modificări care e dezbătut la comisia specială pentru modificări la legile Justiției, comisie condusă de deputatul PSD Florin Iordache – propunerea lui Rădulescu a fost depusă la Camera Deputaților ca proiect în procedură normală, cu dezbatere în comisiile permanente ale ambelor camere.
De ce face PSD asta? Cu siguranță, pentru disiparea atenției publice, deja obosită de gherila declanșată de comisia specială a lui Iordache. În al doilea rând, publicitatea pe care această propunere legislativă o primește exact de Crăciun nu poate decât să-i enerveze și mai tare pe cei care în București și marile orașe ale țării protestează de luni de zile împotriva intențiilor PSD de schimbare a legislației. Dacă nu în ultimele zile ale acestui an, în ianuarie – mai ales dacă PSD – ALDE vor programa vreo sesiune parlamentară extraordinară în prima lună a anului, liberă pentru membrii Legislativului – există un risc crescut de proteste violente. Nu sunt excluse nici provocările evidente. Iar deputatul Rădulescu de la PSD este un expert în a provoca până și un călugăr tibetan.
De ce ar folosi eventuale violențe ale mulțimii alianței conduse de Dragnea și Tăriceanu? Pentru că, astfel, s-ar putea impune măsuri de forță împotriva protestatarilor și, în liniștea creată, s-ar putea vota chiar totul la foc automat în Parlament.
P.S. Cum, probabil, deja ați citit, propunerea legislativă a deputatului-mitralieră cere ca doar furtul de peste 200.000 de euro să fie pedepsit penal ca abuz în serviciu iar pedepsele sub trei ani să fie executate la domiciliu. Motivația este ridicolă. evident.
Catalin Radulescu
 

You May also Like...

Florina Presadă: Lia Olguța Vasilescu amână plăți pentru 600.000 de săraci
21 decembrie 2017
Ipoteză de lucru: Șova scapă mai ieftin într-un dosar DNA ca să-l înfunde, printr-un complice, pe Greblă
4 februarie 2015
Ponto, da' Cosma? Da' Bunea-Stancu? Da' Adam? Ești jalnic
8 decembrie 2014
1 Comment
  • Reply
    moshu49
    28 decembrie 2017 at 5:33

    te întrebi justificat pînă unde vor să meargă nemernicii cu batjocura asta (să modifici din „lei” în „euro” pragul, consider un sictir cu mușchii fesieri!)?
    Forumul Judecătorilor (peste 6000 de magistrați) arată că participarea la comisia Iordache „nu s-a realizat la cerere, ci discreționar, la bunul plac al coordonatorului comisiei respective”, iar condamnatul mustăcios, care vrednic este cu executare, îmi spune că „dezbaterea a fost ultratransparentă, strălucitoare!”
    măi, tată, mă gîndesc la mămăliga românească pentru că pînă și vulcanul Bardarbunga, Islanda este pe punctul de a erupe și ar putea genera haos… 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *