Felixe, Badea zice că trustul tău se hrănește cu căcărează
Pînă acum, am avut legătură cu instanțele de judecată doar ca să documentez subiecte de presă sau ca să mă apăr de diverși politicieni (Adrian Năstase sau Dan Radu Rușanu, de exemplu, care m-au dat în judecată; și au pierdut). Acum, însă, în premieră, mă gîndesc să-mi pierd vremea prin instanțe într-un proces cu cetățeanul Badea Mircea. Cu ocazia asta, am fost nevoit să asist la prestațiile de tv ale lui Badea. Care, după ce a declarat, aseară, că mă urăște, a botezat revista Kamikaze, plin de imaginație, „căcărează”. Mă rog, un act maxim de inspirație.
Dar nu asta mă preocupă acum. Ci că, tovarășe Felix, instituțiile de presă ale ilustrului matale trust se hrănesc cu căcărează. Și Jurnalul național, și Antena 3. Deci, atenție, Felixe, iată cîteva exemple. Aici și aici niște porții de căcărează în JN, iar aici, aici și aici alte porții de căcărează la Antena 3. Tovarășe Felix, cu talentul matale de turnător mă îndoiesc că nu știai că trustul matale se nutrește cu căcărează. Iar asta mă face să cred că vrei să-ți intoxici coprofagii de print și tv, deliberat. Nu?
8 Comments
Ti-ai deschis serial cu subiectul Antenele ?
eu nu-i vad cand se scarpina de oameni, pentru ca nu ma uit deloc, atunci cand apare ceva flagrant mi-i citeaza ai mei…
Si daca M. Badea se face parlamentar? J’de ani de asteptare. Mai bine-l bati sau il spui lu’ macsa.
Sa astepti ce? Obstescul sfarsit?
Altfel, mare diferenta cu el sau fara el, la ce figuri se aduna deja in viitoarea adunatura, nu mai e!
MB nu se „face” parlamentar (asa cum te „faci” inginer, spre exemplu), ci-Doamne fereste-il „fac” altii care, din pacate, au drept de vot si de reproducere in Romania.
Mircea Badea este un avort. Sa-i spuna cineva si lui profesoara de ma-sa, sa traga apa dupa el, ca a inceput sa puta in vasul closetului.
De aici se explica si aversiunea lui fata de Basescu,avortonilor spunandu-li-se si marinari,dar de canalizare.
A mai spus el despre revista Kamikaze pe cand era la primele numere ca nu e altceva decat hartie igienica.Pe atunci nu citeam Kamikaze,doar auzisem de ea.Cand l-am auzit pe Badea am devenit curios si am cumparat-o si eu.De atunci nu cred ca am ratat mai mult de 5 numere.Cred ca ar trebui sa ma abonez…..
Ok, foarte corect si si-au meritat-o!…