Homer, Platon și Aristotel nu au votat la referendum. Sînt morți

Zilele astea, mulți români verzi au vibrat pentru soarta Greciei și au înfierat oculta finanță masonică mondială. Ok, treaba lor. Nu mai e doar treaba lor, însă, atunci cînd simțămintele progrecești au crescut din ditamai clasicismul grec: s-au invocat, vrac, legendele Olimpului, Acropole, Homer, Platon, Aristotel, Socrate, Praxitele (nu, glumesc, de Praxitele nu am citit nimic) și alți greci morți de mult trupește dar, ce bine pentru turism, vii în posteritate.

Unul din argumentele favorite al susținătorilor independenței grecilor în fața ocultei finanțe masonice mondiale a fost că, neicușorule, grecii au inventat democrația. Mda. S-a pomenit și sintagma magică „Grecia antică”. Pentru toți intelectualii rafinați care în ultima săptămînă au răsfoit numai Diels – Kranz, „Die Fragmente der Vorsokratiker”, cîteva știri, aruncate aiurea mai jos:
– nu există „Grecia antică”; acum două mii și ceva de ani, ceea ce știm azi drept Grecia era o sumă de cetăți sau orașe-state care mai aveau și păgubosul obicei să se caftească între ele;
– democrația asta inventată de greci a funcționat o vreme în Atena și cam atît și nu avea nici o legătură cu ce înțelegem azi prin democrație; da, era vorba de un sistem electiv, dar la acesta participau mai ales bogații și femeile nu prea existau în peisaj, fiind mai preocupate să se joace de-a gineceul unele cu altele;
– nici Aristotel, cît era el de Aristotel, nu înțelegea societatea fără sclavi;
– același Aristotel i-a fost profesor vreo trei ani lui Alexandru (pe care noi îl știm azi drept Macedon sau cel Mare), care nu avea nici o legătură cu democrația, deși era cît se poate de grec;
– intelectualii noștri de internet îi pomenesc doar pe Socrate, Platon și Aristotel, dar uită că dialogurile platoniciene abundă de sofisme ale, firește, sofiștilor, și ei la fel de greci ca înțeleptul Socrate.
Una peste alta, recursul la antichitate pentru a înțelege comportamentul contemporan al unei societăți este perfect inutil, dacă nu și stupid uneori. Lăsați-i, deci, pe Homer, Platon și Aristotel să trăiască în eternitate, săracii nu au nici o legătură cu Tsipras. Și nici Tsipras cu ei.
grecia

You May also Like...

Incalificabil: turnătorul hoț Felix exploatează tragediile cauzate de criza imunoglobulinei
6 decembrie 2017
România se va învecina pe mare cu Gazpromânia
20 martie 2014
FOTO De ce-l tratează socialiștii europeni cu spatele, la propriu, pe Ponta?
28 mai 2014
6 Comments
  • Reply
    marian
    6 iulie 2015 at 6:40

    „Una peste alta, recursul la antichitate pentru a înțelege comportamentul contemporan al unei societăți este perfect inutil, dacă nu și stupid uneori”.Corect!E ca la fotbal când o echipă e prezentă ca puternică în baza palmaresului.(Sper să nu fie prea deplasată comparația.)

  • Reply
    FRANK ZAPA(KING)
    6 iulie 2015 at 11:09

    , GRECII,ION CRISTOIU SI ELENA UDREA’
    O stire intrata in circuitul public,dublata de multe fotografii ne prezinta o ELENA UDREA,dezlantuita,plina de viata cu paharul cu ,PICIOR’ plin cu sampanie de cea mai buna calitate,dansind lasciv si provocator.
    Grecii,dupa ce sau sinucis in masa condamnidu-se singuri la saracie izolare,si dispret,au invadat pietele publice si????????????
    Evident au dansat si si-au vomitat PATRIOTISMUL CU MIROS DE JEG,PATRIOTISMUL HOTULUI CARE TE FURA DUPA CARE ITI RIDE IN NAS.
    Presa romaneasca plina ,OCHI’ de personaje fara coloana vertebrala,dirijate si dresate sa scoata pe gura ce li se pune de catre cei care le livreaza cei citiva firfierei pt care amarastenii isi vind sufletul minuscul a fost in sevraj de grija unor ,TRINTORI’ obisnuiti sa traiasca din munca altora pt ca vezi doamne acest lucru face parte din cultura mediteraneeana,adica,SA TE DUCI PESTE CEI CARE MUNCESC SI SA-I JEFUIESTI.
    Unul din cei care a exultat de fericire,de parca ar fi luat potul cel mare la ,LOTO’ apropo tot o firma greceasca fura si aicilea,a fost BATRINUL JURNALIST COMUNIST,MOLDOVEANUL ION CRISTOIU.
    Delirul acestuia este atit de respingator incit mie un om de dreapta imi este dor de vremurile cind ,PROFETII MINCINOSI’ erau tratati de inchizitie..
    Tov. ION CRISTOIU,din Gagesti VRANCEA,un judet BOLSEVIZAT TOTAL,DAR SI UNUL DIN CELE MAI SARACE,unde ,SE TRAIESTE DIN BANII LIVRATI DE JUDETELE UNDE MUNCA ESTE UN CULT,face elogiul,HOTIEI CA POLITICA DE STAT,in raporturile cu celelalte state.
    Ce uita TOV. CRISTOIU este ca de cind Romania A INTRAT IN U.E. POPORUL ROMAN PLATESTE PT CA GRECII SA AIBE PENSII DE 3.000 DE EURO-33% DIN POPULATIE,IN TIMP CE PENSIA MEDIE ESTE DE 189 DE EURO IN Romania.
    Ei in lumina acestei realitati crude,ce poti spune despre imbecilii astia care isi dau singuri foc la valiza si casa,lucru care ii face sa devina HOMLES, dar ei gasesc un farmec ascuns al incendiului categorisindu-l ca fiind ,SUBLIM’
    In istoria moderna a GRECIEI,acest stat si natiune,A MAI DAT FALIMENT DE INCA 5 ORI…….
    Si atunci,ma intreb,OARE CINE ESTE NEBUN,cristoiu,udrea sau grecii????????????????

  • Reply
    liv stomer
    6 iulie 2015 at 22:35

    Nici o legatura Tsipras-Aristotel, Platon, Socrate, ma rog, toti aia. Mai degraba as vedea una Tsipras-Lenin.

  • Reply
    Holly Crap
    8 iulie 2015 at 9:56

    Or fi inventat grecii democratia dar proprietatea intelectuala au inventato americanii. Care au facut democratia o franciza.

  • Reply
    Homer, Platon și Aristotel nu au votat la referendum. Sînt morți - Pe Bloguri
    8 iulie 2015 at 12:23

    […] Sursa: Catalin Prisacariu […]

  • Reply
    Tuzgureanu Brebenel
    10 iulie 2015 at 10:41

    Mda…Păreri şi păreri… Una dintre ele, (a mea) este că, pentru ce-a făcut Grecia pentru civilizaţia omenirii, coana Merkel (aia, redegista hermafrodită, de conduce destinele Marii Germanii), musiu Hollande (curvarul ăla, de se ducea pe scuter la amantă) şi toşi ceilalţi „euro-pragmatici” ar trebui să-i ţină pe mâncare, băutură, curve şi lăutari, încă o mie de ani de-acum încolo, pentru că pe vremea când ăştia inventau statul democratic (aşa cum zici tu că era, imperfect) ăştialalţi nici măcar nu erau organizaţi în triburi, erau încă la nivel de clan şi gintă. Mi se pare mai curând că toţi cei care atacă Grecia şi pe greci o fac mai degrabă dintr-o pizmă (atenţie, e cu M, nu cu D) interioară pentru că ăştia au avut curajul să se descheie la şliţ în faţa redegistei hermafrodite, care a vrut să-i ţepuiască. Numai că, nemţoaica a uitat, sau n-a ştiut, neplăcându-i istoria antică, faptul că grecii sunt mămicul şi tăticul ţeparilor, încă de pe vremea Razboiului Troian. De ce-au trăit grecii „pe spinarea europenilor muncitori” în belşug şi huzur atâţia amar de ani, şi probabil că o vor face şi de-acum încolo? Pentru acelaşi motiv pentru care engleztii circula cu maşinile pe stânga, au volanul pe dreapta, nu măsoară în sistemul metric, nu adoptă moneda Euro, etc. PENTRU CĂ-ŞI PERMIT! Îşi permit în primul rând pentru că au poziţia geografică şi geo-strategică pe care o au, pentru că încă insula Creta aparţine de Grecia (ştii despre ce vorbesc, şi ce-i cu Creta, că eşti băiat citit), pentru că întotdeauna neamţul de vârsta a doua spre a trteia va dori să-şi odihnească bucile băşinoase sub soarele Mediteranei şi să le bălăcească în apele Egeei. Iar dacă Europa se va mai screme mult către greci, s-ar putea să se cace pe dânsa, pentru că americanii nu-s tâmpiţi să lase Grecia să alunece spre Moscova sau spre Beijing, doar pentru că aştia le-au dat bani şi pe gură şi pe cur zeci de ani, conştienţi fiind că grecul n-o să aibă niciodată de unde să-i dea îndărăt, ca să vină acuma cu pretenţii ca la români acum 4-5 ani. Uite că la ăştia nu merge.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *