BOR știe: creditorii Greciei vor arde în iad

Grecii au zis „nu”, toată lumea știe, vor să-și plătească datoriile cînd și cum vor sau deloc. Asta a împărțit poporul (și al lor, și al nostru și al altora) în două tabere, nuanțații sînt minoritari.
Biserica Ortodoxă Română nu s-a pronunțat pe subiect. Totuși, am o vagă impresie că ai noștri clerici țin partea ălora care l-au luat pe „nu” în brațe la referendum.

Iată, de exemplu, într-o icoană aprobată oficial, ce credea BOR despre creditori.
iad 4
Ei? Nu e foarte subtil: ăia care dau bani cu dobîndă vor ajunge în iad, unde vor fi munciți de draci în cazne.
Deși are cam un secol, icoana din care am decupat fragmentul de mai sus este încă expusă într-o mică biserică rurală din Moldova, chiar la intrare. Iat-o, pe larg, mai jos, e plină și de alte învățăminte mereu actuale, numai bune de predat la materia „religie” în școli.
iad 2
iad 1
iad 3
 

You May also Like...

Asociatul asociatului lui Patriciu, om bun în "Adevărul" lui Patriciu
13 decembrie 2010
Ministrul Crin Antonescu a văduvit statul de hectare de zeci de milioane de euro
2 decembrie 2012
De ce îl sprijină Dan Andronic pe Oprescu?
10 iunie 2010
13 Comments
  • Reply
    KAKA MIZE
    6 iulie 2015 at 13:37

    Pentru golaniile pe care le fac in Romania camatarii organizati in banci sau „institutii financiare” si aflati sub protectia legilor pe care si le dau tot ei, nu trebuie asteptata a doua venire a infricosatei judecati, dimpotriva, trebuia sa le dam noi foc mai demult fiindca nu ne bazam pe Iisus, ca ala e bun si poate ii iarta. Azi e cam tirziu si pina cind o veni infricosata judecata, precis ia preafericitul o spaga si pierde dosarele sau le baga la NUP.

    • Reply
      Nea
      7 iulie 2015 at 8:37

      Știu un gagiu care a luat 60000 E de la BRD și a plătit timp de 2 ani 500 E pe lună, peste 12000 E în total. Fiindcă nu mai făcea față, și-a vândut casa și a vrut să achite diferența de credit anticipat. Când s-a dus să întrebe cât mai are de plată, i-au spus ăia că 58000. Dar nu i-au spus de la început, până nu a achitat rata curentă „sistemul” nu permitea accesul la informații.

      • Reply
        KAKA MIZE
        7 iulie 2015 at 19:06

        Eu stiu un jmeker tot de la BRD care a tras bani de pe carduri pina la concurența unei sume totale de trei sute si ceva de mii de cocari. Ei, sa vezi minune, baietului ista sistemul i-a permis! Ca sa-si vada banii ciorditi inapoi, fraierii trebuiau sa dea beredeaua in judecata, fiindca sistemul nu permitea altfel. Cum nimeni nu a mers la judecata pentru o suta-doua de euro, au primit pula-n brate sa o legene iar ala care a furat a fost pedepsit aspru prin ejacularea din sistem, fara sa faca o ora de pirnaie fiindca nimeni nu a facut plingere pe numele sau care era tinut secret, fiindca asa merge sistemul anchetelor interne din banci.

      • Reply
        cretinoid
        9 iulie 2015 at 10:07

        e de clasa a IV-a. Daca iei 60 de mii de la banca nu dai inapoi 60 de mii, adaugi si dobanda, pentru ca o banca este o banca nu crucea rosie. Nu te obliga nimeni sa mergi la banca dupa bani, du-te la prieteni, cred ca nici aia nu o sa-ti dea aceasta cantitate fara dobanda.

  • Reply
    Cătălin Prisăcariu | BOR știe: creditorii Greciei vor arde în iad | Nasul.tv
    6 iulie 2015 at 15:11

    […] sursa: prisacariu.ro […]

  • Reply
    pensionara
    6 iulie 2015 at 22:04

    Dar pentru ca s-a propus ca in Romania, tara crestin-ortodoxa, la Bucuresti sa se construiasca cea mai mare moschee din Europa cine va arde in iad. BOR-ul ce spune despre asta ca nu am auzit nici un comentariu din parte-i.

    • Reply
      Nea
      7 iulie 2015 at 8:38

      BOR e ocupată să se lupte cu mormonii și sectele. Știu un mormon pe care l-a înjurat un popă pe stradă.

    • Reply
      bunica sabela
      7 iulie 2015 at 18:10

      BOR are, cu siguranta, ceva (mult !) de castigat din aceasta „afacere” !
      I s-o fi promis GRATIS terenul pe care va fi construita moscheea, dar DUPA cei 49 de ani, mai stii pozna ?!
      Daca ar fi fost altfel, ar fi avut cate ceva (impotriva !) de declarat de cand s-a pus problema „pe tapet”, deci cu mult inainte sa apara hotararea de guvern in Monitorul Oficial !

      • Reply
        bunica sabela
        8 iulie 2015 at 8:00

        Aseara, la o anumita televiziune, s-a sugerat ca ar exista de fapt o reciprocitate, mai precis Patriarhia Constantinopolului (si implicit BOR) va beneficia, in Istanbul, de un teren care va fi alocat unui … cimitir crestin !

  • Reply
    BOR știe: creditorii Greciei vor arde în iad - Pe Bloguri
    7 iulie 2015 at 13:35

    […] Sursa: Catalin Prisacariu […]

  • Reply
    Cockwork Orange
    8 iulie 2015 at 15:21

    Băi necredincioşilor blasfemitori, o să beliţi pula în viaţa de apoi ! Eu nu, că nu cred !!

  • Reply
    Cockwork Orange
    8 iulie 2015 at 15:29

    Fututu ăla de bolşevic limbău care este el Pimen The Red Cocksucker s-a şi declarat răpide şi mişeleşte contra Evropei. Moşneag futut la cap. Face-l-ar poştă în iad Godzila şi King Kong.

  • Reply
    aurica calinescu
    11 iulie 2015 at 10:07

    Isus Hristos cand a venit pe pamant , a venit sa fie exemplu de urmat si , va antreb : el a purtat pantaloni sau a purtat camasa tip rochie ? Sa nu mai aud ca pantalonul este rufa barbateasca .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *