DOCUMENTE Gabriel Oprea a corupt Justiția militară. Inspecția Judiciară confirmă. DNA încă tace

Ceea ce veți citi mai jos reprezintă prima investigație cu dovezi concludente despre cum generalul cu patru stele verzi pe pereți Gabriel Oprea corupe Justiția militară din România. Într-o țară cu o presă sănătoasă, acest subiect ar face carieră și ar duce la presiuni enorme ca Oprea să demisioneze. Într-o țară cu o Justiție sănătoasă, lui Gabriel Oprea i s-ar deschide azi dosar la DNA pentru obstrucționarea Justiției.

Ce a făcut Gabriel Oprea la Curtea Militară de Apel este de o gravitate fără precedent în sistem: deși nu are nici o atribuție legală, Oprea i-a ordonat ministrului Apărării, ultrapenibila slugă Mircea Dușa, să facă demersuri pentru avansarea excepțională a unui magistrat militar; ulterior, acest magistrat militar primea, ilegal, dosare ale unor apropiați din Armată și servicii secrete, dosare pe care le închidea pentru a-i proteja pe apropiații lui Oprea. Inspecția Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii confirmă abuzurile repetate la repartizarea nealeatorie (deși legea cere repartizare electronică aleatorie) a dosarelor, ceea ce ar trebui să ducă la sesizarea directă a DNA. Deocamdată, însă, Inspecția Judiciară nu a sesizat DNA iar Ministerul Apărării și Ministerul de Interne tac profund pentru a-l proteja pe Oprea.
Documentele care demonstrează imixtiunea extrem de severă a lui Gabriel Oprea în Justiția militară și întreaga poveste, aici.
P.S. Felicitări colegilor mei de la CRJI care se încăpățînează, cu resurse foarte puține, să facă investigații beton în vremuri tulburi.
Oprea salut militar
 

You May also Like...

Bani negri? Rovana cîștigă 1.500 de euro lunar, dar plătește 9.000 de euro pe lună la bancă
21 iulie 2015
EXCLUSIV Cofetăria Dacianei Sârbu din centrul Bucureștiului funcționează ilegal, fără autorizație
5 noiembrie 2015
Angajamentul care-i îngroapă pe „intelectualii“ cu cărți scrise la pușcărie
29 ianuarie 2016
6 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *