Umbra mogulului. Peste media

Pe ultimul „mogul” pentru al cărui ziar am lucrat nu l-am cunoscut (decât din poveștile altora despre el). Nici pe el, nici pe tatăl lui, deținătorul „României libere” până la începutul acestui an, când a scăpat de toate problemele pe care le avea printr-un deces asupra căruia planează suspiciuni că ar fi fost un pic grăbit.

Pe toți ceilalți, însă – fie că erau investitori privați sau directori în TVR, deci reprezentanți ai investițiilor statului în media – , i-am întâlnit măcar o dată. Pe unii i-am întâlnit de mult mai multe ori decât mi-aș fi dorit. Cu puține excepții, de la prăvăliile lor de presă am plecat cărând după mine un scandal mai mic sau mai mare. Nici unul dorit. Dar toate, când au avut loc, necesare. Necesare nu pentru orgoliul meu, nu pentru o eventuală creștere de notorietate, ci pentru ca minciuna să ne îngroape chiar de tot.
O minciună pe care mulți dintre acești „moguli” o propagă cu instrumente foarte eficiente, pe diverse platforme, de la internet până la TV și înapoi. O minciună care le convine de minune: calitatea lor de patroni de media îi expune atacurilor politice, traduse în anchete penale.
Nu, singurii expuși cu adevărat acestor atacuri politice sunt jurnaliștii. „Mogulii” se descurcă: fie se aliază cu politicianul adversar al politicianului agresor, fie negociază o pace profitabilă chiar cu agresorul. Azi. Mâine, toate astea se pot schimba, dar un ce profit trebuie să existe: o ștergere de datorii, un sediu ieftin, niște drepturi de televizare, bani etc.
Adevărat, uneori (poate de prea multe ori), niște jurnaliști copiază modelul de succes de la „moguli” și devin, la rândul lor, perefct angrenați în tranzacțiile de putere, trocuri în care marfa pe care ei o vând e însăși credibilitatea meseriei, nu doar a lor, personală.
N-am nimic de spus despre Adamești, nici despre răposat, nici despre moștenitor. Nu pot nici să-i mulțumesc (ultimului) că mi-a permis să-mi fac meseria (și nu pentru că nu mi-a permis, ci pentru că, oricum, nu avea instrumente să intervină în funcționarea cotidiană a „României libere”; de ce nu avea astfel de instrumente? pentru că redacția RL, în ultimul an, a fost controlată de jurnaliști, nu de patron), nici să-l înjur. Sigur, nu va înțelege niciodată în ce constă afacerea de presă, dar asta îl privește de acum înainte doar pe el, eu îi las pe alții să acumuleze restanțe salariale la „mogul”.