Felix Stroe, posibil înlocuitor al lui Shhaideh, are cetățenie moldovenească și afaceri în Găgăuzia

Sursele Hotnews spun că nu doar Gabriel Vlase (cum am scris aici) ar putea prelua portofoliul de la Dezvoltare Regională, ci și pesedistul Felix Stroe. Acesta are legături interesante peste Prut.

„Noua varianta vehiculata la Ministerul Dezvoltarii in locul lui Sevil Shhaideh este Felix Stroe, presedintele PSD Constanta si  manager al regiei de apa din Constanta (RAJA) din 2003, au declarat pentru HotNews.ro surse politice. Potrivit acestora, numele lui Marcel Ciolacu ar fi ramas si el in carti.”, scrie azi Hotnews.
Stroe, însă, este mai mult decât un apropiat al lui Dragnea. Conform Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație, „Felix Stroe, născut în 1955, este încă un cetățean român care a primit cetățenia Moldovei, decretul fiind semnat pe 21 noiembrie 2011 de către președintele interimar de atunci, Marian Lupu. Din CV-ul lui Stroe putem afla că acesta a fost ofițer activ în cadrul Marinei Militare iar cinci ani comandant pe nave de război. În perioada 2000-2003, a fost viceprimar a municipiului Constanța și consilier local în același oraș iar de la 1 aprilie 2003 Director General al Societății Comerciale RAJA S.A., fosta regie județeană de apă. Alături de omul de afaceri Ion Dumitrache, Stroe controlează compania 2X1 Holding Cap Midia Shipyard SA, un șantier naval în localitatea Năvodari unde sunt reparate și navele Forțelor Navale Române. În Republica Moldova, Felix Stroe figurează ca director la compania RAJA SRL, înregistrată pe 3 februarie 2011 în Gagăuzia, orașul Comrat (ca fondator apare RAJA SA, administrată de Stelian Budeș). Din 2012, compania este furnizor de apă în regiunea Comrat. Tot din 2012, Stroe este și cetățean de onoare al Comratului. Primarul din Comrat, Serghei Anastasov, afirmă că, în Comrat, nu mai activează RAJA SRL iar Felix Stroe e plecat la Constanța și revine mai rar prin Comrat.” (sursa)
Atu-ul lui Stroe pare să fie, totuși, relația cu Liviu Dragnea, conform Hotnews: „In decembrie 2016, presedintele PSD Constanta, Felix Stroe, a anuntat ca il sustine pe Liviu Dragnea la functia de premier. “Domnul președinte Liviu Dragnea nu are nici un fel de interdicții. Conform Constituției poate să ocupe funcția de prim ministru. Apoi, votul popular a fost masiv acordat PSD-ului, partid care nu se poate disocia de personalitatea președintelui. Președintele Liviu Dragnea a fost o locomotivă care a tras partidul înainte. De ce nu ar putea fi președintele Dragnea prim ministru?” a comentat, pentru EVZ, președintele PSD Constanța, Felix Stroe.
Felix Stroe, presedintele PSD Constanta a fost ales in fruntea partidului dupa retragerea lui Radu Mazare din viata publica. Intr-un interviu acordat pentru info-sud est in noiembrie 2015, Stre sustinea ca a avut conflicte cu Radu Mazare, care l-au determinat sa si plece din functia de viceprimar in 2003. Potrivit Info Sud Est, Felix Stroe este unul dintre veteranii afacerilor postdecembriste de succes, managerul regiei de apa din Constanta din anul 2003 si presedintele PSD din iunie 2015. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, Felix Stroe a fost o aparitie foarte discreta in mass-media si viata publica. In 2015 a fost declarat incompatibil de catre ANI, din cauza ca ocupa simultan functia de manager RAJA si consilier local, din care a demisionat.
Potrivit info sud est, din 2003, de la inceputul activitatii in cadrul RAJA, si pana in prezent, Felix Stroe a devenit actionar in inca sase societati si a achizitionat mai multe terenuri, cu suprafete semnificative. Afacerile acestuia din Constanta au prosperat permanent si se bucura de profituri insemnate si in prezent. Cum a fost posibil acest lucru in conditiile in care managerul RAJA sustine ca nu era in relatii calde cu fosta gasca de la malul marii, ba dimpotriva, sustine ca relatiile ar fi fost tensionate si ar fi refuzat tot timpul orice asociere, de afaceri sau de alta natura, cu cei trei prieteni? Cum a reusit Felix Stroe sa fenteze monopolul detinut de acestia in mediul de afaceri constantean si cum si-a derulat afacerile de succes de-a lungul ultimului deceniu, in conditiile in care, in Constanta, nici iarba nu crestea fara acordul tripletei?”
felix stroe

You May also Like...

VIDEO Filmul rușinii: morții din Apuseni abia fuseseră îngropați, Ponta, Oprea și Arafat se lăudau unii pe alții
17 decembrie 2014
Pesedistul Mihalache a vorbit despre Justiție. Prin gura lui Iohannis
6 ianuarie 2015
Pînă și tovarășul Iliescu a zis-o: Firea, țața proastă a satului
13 octombrie 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *