Ești o mediocră școlită la Academia de Poliție? Te face Liviu Pop deputată la 28 de ani

Aida-Cristina Căruceru este o domnișoară care a intrat în Parlamentul României la finalul lui 2016. Avea 28 de anișori atunci. Acum are 29. Nu ați auzit de ea. Nici nu aveați cum. Ea, practic, nu există, deși ne ia banii.

CV-ul domnișoarei Căruceru este magic. La capitolul „studii” apar două licențe (!): una în Drept (la Universitatea Româno-Americană) și alta în Economie (la Universitatea Craiova). Tot în CV mai sunt menționate două diplome postuniversitare la Institutul Diplomatic Român și un master la Academia de Poliție „Al. I. Cuza”. Master în ce credeți? În… „Dreptul afacerilor”! Deci, ăia care trebuie să dezlege crime și să mențină ordinea publică învață oamenii despre dreptul afacerilor. Iar tovărășica Aida Căruceru acolo s-a gândit că e cel mai bine să se școlească.
Altfel, până să ajungă deputat, Căruceru a lucrat la firma lu’ tăticu’ din Drobeta Turnu Severin (Maryleen SRL). O firmă care scoate profit și chiar are o cifră de afaceri bunicică, de vreo nouă milioane de lei pe an.
caruceru1
Tot din CV aflăm că, în timp ce se prefăcea că era consilier juridic la firma tătânelui, Aiduța mai avea timp și să lucreze la stat: ba pe la Ministerul Muncii, ba pe la un cabinet senatorial. Numitorul comun al celor două slujbe este eternul și fascinantul Liviu Pop. Astfel, Căruceru a lucrat drept consilieră a lui pop în 2015, când acesta era ministru delegat pentru Dialog Social (vezi aici CV-ul lui Pop), dar și la cabinetul senatorial al acestuia în 2016.
Practic, politic vorbind, în afară de banii lu’ tăticu’ (dar e doar o presupunere, habar n-avem dacă părintele care deține Maryleen SRL a cotizat la PSD au ba), esențial a fost sprijinul lui Livache Pop în cariera domnișoarei Căruceru.
Atât.
caruceru2

You May also Like...

Ponta sau marea cacealma anticorupție
22 octombrie 2014
Urmărită penal de DNA în două dosare, angajată de Dragnea la Camera Deputaților
4 octombrie 2017
Ponta, despre scrisoarea unui român care a votat în străinătate după zece ore: "demagogie, bufonerii"
25 noiembrie 2014
2 Comments
  • Reply
    Oscar
    16 octombrie 2017 at 20:32

    Mă mir că n-are și titlul de ”Doctor”. Încă. Ce ticăloși!

    • Reply
      prisacariu
      17 octombrie 2017 at 9:59

      o fi pe vine titlul ăla:). sau îl așteaptă pe pop să devină îndrumător de doctorat:D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *