Cine sunt parlamentarii care au decis ca pușcăriașii să câștige 6, nu doar 3 zile de libertate pe lună

Invocând decizii ale CEDO (în mare parte, pe bună dreptate), guvernul Grindeanu a trimis un proiect de lege la Parlament prin care se prevedea ca deținuții care stau în închisoare în condiții împroprii să „câștige” trei zile de libertate la fiecare 30 de zile de pedeapsă.

Puteți consulta aici expunerea de motive a Guvernului și, în general, parcursul legislativ al acestui act normativ.
Prima cameră parlamentară sesizată a fost Senatul, care a și păstrat propunerea Guvernului: trei zile de libertate la 30 de detenție.
Apoi, însă, a intrat pe fir Camera Deputaților, for decizional. Iar când proiectul de lege a ajuns la Comisia Juridică din Cameră, zilele de libertate s-au dublat. Pur și simplu. Printr-un amendament. Iată dovada (aici, toate amendamentele care au schimbat varianta proiectului de la Senat).
de la 3 la 6 zile
După cum se vede, schimbarea a fost asumată politic, în bloc, de către PSD, ALDE și UDMR. Adică de deputații respectivelor partide, membri în Comisia Juridică. Aici este componența Comisiei Juridice din Camera Deputaților. Dar este suficient să spunem că președinte al Comisiei este Eugen Nicolicea. Pe restul de pesediști, aldiști și udemeriști îi puteți căuta singuri ca să vă enervați.
comisia juridica
 

You May also Like...

Iohannis a devenit Iliescu. Versus Vadim
17 ianuarie 2018
Stați calmi, pericolul pentru România e uslamismul
11 ianuarie 2015
Valizaleaks: Dragnea și Cătălina Ștefănescu, vacanțe împreună în Brazilia
16 aprilie 2019

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *