"Dăncilă de capu' ei", scenetă pentru proști regizată de Dragnea

„Eu nu am fost de acord cu restructurarea Guvernului. Pentru că eu am considerat că trebuie să mergem pe calea normală. Am pornit de la două aspecte: nu vreau Guvernul Dăncilă 2, vreau să avem acelaşi Guvern. Al doilea motiv e legat de afirmaţiile preşedintelui Iohannis, potrivit cărora se va simţi ocolit şi va merge la CCR, deci iar se va ajunge la o situaţie de blocaj. Al treilea aspect: am considerat că Guvernul funcţionează aşa cum e acum.”
Deși pare imposibil, declarația îi aparține Vioricăi Dăncilă.
Argumentele 1 și 3 sunt perfect imbecile, nu au nici un conținut, deci chiar îi pot fi atribuite premierului (!) iar argumentul 2 este doar un simulacru: nu s-r fi ajuns la nici un blocaj – și dacă s-ar fi ajuns la CCR, până la tranșarea chestiunii s-ar fi lucrat pe actuala variantă de Executiv.
Dar prostiile scoase pe gură de Dăncilă sunt, mai degrabă, doar încercarea penibilă a lui Dragnea de a masca lipsa majorității, cum ziceam recent: „Un alt scenariu la care se gândește acum PSD este cel al restructurării guvernamentale. Doar că, spre deosebire de o remaniere guvernamentală (schimbarea unor miniștri cu alții, pe exact aceleași portofolii, fără a schimba structura Executivului), acest scenariu presupune un vot în Parlament. Ar avea PSD majoritate într-un astfel de caz? Judecând după ultimele isprăvi slugarnice ale lui Tăriceanu, pare că Dragnea nu are de ce să-și facă griji, că încă are sub control o majoritate parlamentare încă solidă. De ce, atunci, șeful PSD nu a făcut asta din prima, fără a se mai penibiliza cu propunerile ridicole Nicolicea, Florea și Tit?
Pare mult mai probabil că Dragnea nu vrea să riște ruperea majorității și că este obligat să joace după regulile lui Iohannis, cel puțin deocamdată: președintele a cerut propuneri de interimari, Dăncilă a trimis propunerile de interimari la Cotroceni.”
Iar dacă o să replicați că majoritatea controlată de PSD există și funcționează, exemplul cel mai bun fiind cel pe codurile penale, o să-mi permit să vă atrag atenția că UDMR ar putea face parte dintr-un guvern PNL – USR, ceea ce i-ar conveni mai mult decât acum, când primește doar mărunțișuri de la PSD.
liv

You May also Like...

Dragnea, un cancer tolerat de medici nebuni
20 iunie 2017
Șerban Nicolae cere iar închisoare pentru jurnaliștii care scriu despre dosare penale
14 noiembrie 2017
Cîteva sugestii pentru comisia lui Tăriceanu de evaluare a democrației
15 iunie 2015

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *