Dosarul penal al lui Rădulescu, deputatul AKM, uitat într-un sertar de Parchetul General

O nouă condamnare, cât de mică, l-ar trimite la pușcărie pe deputatul Cătălin Rădulescu, alintat „deputatul-mitralieră” sau „pesedistul-AKM”, după ce a declarat într-un interviu că încă are acasă o mitralieră cu care ar fi tras în decembrie 1989. Pușcăria ar fi efectul recidivei: Rădulescu a fost deja condamnat, în decembrie 2016, la un an și jumătate cu suspendare.

Penibilul ăsta de pesedist, cunoscut și pentru chiloțărelile lui pe Facebook în scop de agațament , ar fi rămas recent fără o mașinoaie de lux de 140.000 de euro, cică deținută de frate. În capul lui mic, chestiunea s-ar datora faptului că și-a propus să schimbe legislația de numire a șefilor de parchete astfel încât rolul președintelui țării să fie luat de către Parlament.
Deși nu pare foarte inteligent, Rădulescu a fost, probabil, informat de către un avocat că, în cazul unei noi condamnări, riscă să execute în pârnaie și pedeapsa primită cu suspendare acum un an. Iar o nouă condamnare este, teoretic, posibilă: deputatul PSD este cercetat într-un dosar de „tulburare a liniștii și ordinii publice”. Conform Codului Penal, „Fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.” (articolul 371)
Au trecut deja peste opt luni de când Parchetul General se face că lucrează la acest dosar foarte greu așa că am întrebat ce se mai întâmplă. Răspunsul Parchetului: „dosarul care la care faceţi referire se află în curs de soluționare la Secţia de urmărire penală şi criminalistică.”
Păi, să-l mai țină, că nu ne grăbim nicăieri, ne bucurăm că suntem contemporani cu Rădulescu, deputatul cu chiloți și AKM.
radulescu

You May also Like...

Dragnea își pierde mințile: amenință cu război civil dacă e arestat
12 aprilie 2019
Oprea promitea, acum un an, 3.500 de locuri pentru solicitanți de azil. În realitate, România nu are nici 1.000
16 septembrie 2015
Cîți trebuie să mai moară?
2 noiembrie 2015

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *