Citiți acest text. Ați citit? Dacă nu, insist, citiți-l, nu vă ia decît un minut. Gata? Reacții? A rîs cineva? A zîmbit cineva? Pe bune. Cam cît de matol trebuie să fii să scrii așa ceva și să crezi că e umor? Orice ar fi, însă, în acel text, cam ăsta e genul de producție de care e în stare Groșan acum. O tînără speranță, dacă îl întrebați pe Bușcu, care opinează că e „unul dintre cei mai înzestraţi prozatori ai momentului”, dar care „Şi-a neglijat vocaţia cu o energie pe care doar băieţii talentaţi o au”. Prin urmare, „N-a scris încă marile cărţi pe care le aştepta toată lumea”. Un talent de viitor, deci. Probabil de aia l-au luat la Cațavencu după plecarea noastră, ca să clădească o echipă nouă, proaspătă. La pachet cu Ivanciuc, desigur, altă uriașă jună speranță care nu și-a scris marile cărți, dar a prestat corespunzător la micile note.
Acestea fiind zise, îi urez lui Groșan longevitatea lui Arghezi, care s-a apucat de scris la 47 de ani. Ca să confirme pronosticul lui Bucșu, dacă nu-l împiedică falimentul. Consider, deci, că relansarea carierei terminatului Groșan a început perfect, cu un magic moment de PR regizat de turnătorul Greceanu.
Autor: prisacariu
Cînd Elena Udrea a lansat sloganul „I love B”, ne-am gîndit toți, ca proștii, că blonda ne-a făcut o aroganță și a folosit inițiala numelui prezidențial, deși ea ne-a dat asigurări că era vorba doar de B(ucurești). De acel București pe care Udrea vrea să-l conducă, din fotoliul cu vibromasaj al primarului. De fapt, cred că e vorba de un „B” de la BANI. Apropo de care vă semnalez o sumă: 430.000 de lei, pe care Ministerul Dezvoltării îi va investi în imaginea Bucureștiului. Nu e mare lucru, cel puțin nu la fel de mare ca metroul din Drumul Taberei, o realizare eleniană de proporții epopeice. Ce să mai facă Elena Udrea în București, cu modestele ei forțe, ca s-o votați, nerecunoscătorilor? Ziceți, nu vă jenați, e valabil și pentru sectorul 5.
P.S. Ce șansă istorică, dom’le, pe capul Elenei U., să îndrepte strîmbătatea lui nea Nicu, soțul Elenei C., care n-a vrut metrou în sectorul lui Poteraș. Și ce poză frumoasă (sursa), parcă o și văd în sepia pe Nuți U., șoptind aproape de microfon „Atenție, se închid ușile”.
Cică un tip cunoscut sub numele de Ioan Groșan a colaborat cu Securitatea. Fascinant. Nemaivăzut. Nebețiv fiind, numele ăsta nu-mi spune prea multe. Sigur, m-a ajutat Goagăl cu cîte ceva. Am văzut și poze: un nene de peste 50 de ani, buhăit, chel. Sticlangiu, după carismă. Prevăd că vor apărea tone de texte semnate de alți bătrînei din anturajul lui, care-și vor aminti diverse căcaturi neimportante, văzute acum, mă-nțelegi, într-o nouă lumină, după dezvăluirea asta. Unii îl vor înjura, alții vor fi nuanțați iar cei dintr-o a treia categorie îl vor apăra. Va fi epic, ce mai, cred că toate crîșmele penibile cu vodcă ieftină de prin centru vor înregistra creșteri masive de vînzări, mai ales că-i frig afară.
Mda, a turnat Groșan. Dom’le, sînt devastat, cred că o să mă uit pe Animal Planet de atîta durere. Apropo: ce ați citit din Groșan? Și cînd vi s-a întîmplat ultima oară?
Avem un ministru al Apărării. General cu patru stele. Impozant. O pavăză de oțel la fruntariile patriei. O stîncă de granit în fața oștilor inamice. Dar el nu a fost tot timpul așa. Acum cîțiva ani, părea normal. Cel puțin la înfățișare. În poza de mai jos, de exemplu, era doar prefect. Se întîmpla în 2002. Ceva mai tras la față și cu sprîncene sănătoase, stufoase. Iată-l:
Din 2003, cînd a devenit ministru al Administrației, a început să se rotunjească. Sprîncenele, însă, au rezistat și la această etapă din viața lui:
În 2004, al doilea an ca ministru delegat al lui Oprea, părul de la marginea frunții nu a suferit modificări. Mai precis, era tot acolo, cum îl creștea natura:
Tot din 2004, o poză poate și mai relevantă, încruntată, plină de forță expresivă și cu multe fire rebele:
Doi ani mai tîrziu, sprîncenele sănătoase, virile, țineau în frîu sudoarea de partid la un meci de fotbal:
Apoi, nu se știe cum, pe nesimțite, ceva s-a întîmplat: obrajii deja ministrului Apărării Oprea au luat-o la vale, figura i s-a rotunjit binișor, dar… dar… paradoxal, sprîncenele s-au micșorat. S-au transformat în niște sfioase mirate, subțirele, frumos conturate, de fată mare la hora satului. Iată primul cadru sugestiv, din 2010:
Cu aceeași ocazie ca mai sus, încă un instantaneu. Admirați, vă rog, colțișorul acela perfect cu care se termină sprîncenuțele, arcuirea minunat lucrată, zveltețea mișcării. Pur și simplu delicios:
Și acum, pentru final, piesa de rezistență. Nu puteți să nu remarcați curățenia perfect încadrată de pensetă de sub sprîncene, linia fermă a desenului, subțirimea îngrijită. Iată-le, sprîncenele pensate ale ministrului Oprea:
Aștept păreri de la doamne, domnișoare, metro și ubersexuali. Da, poate să participe și Bucurenci.
P.S. Mulțumiri sincere arhivei foto a Mediafax și fotografilor care au realizat prim-planurile.
Inspirat de corecțiile promise lui Dan Tăpălagă de către belicoșii furioși ai armiei române și stimulat de dezbaterea despre pifani și gradați, întreb: tu ai făcut armata? Eu, de exemplu, nu. Da, am trecut, într-a doișpea, parcă, prin procedeele de recrutare (cîntărit, măsurat, pozat nud în fața unor doamne cu halate albe care notau ceva în niște tabele), apoi, în facultate, am primit o invitație să mă prezint la încorporare. Căreia nu i-am dat curs, firește. Apoi, nimic, Armata română nu m-a mai vrut, nu m-a mai căutat, nu m-a scos la suc. Păi, pot eu să-mi dau cu părerea despre militărie? Ori pe vecie să tac? Da’ voi?
„Făcând sport la clubul Steaua eram militar. Am avut grad militar, făcusem şi Şcoala de Ofiţeri. Tatăl mi‑a spus: „Fiule, fii atent că la Televiziune azi te place conducerea, mâine se schimbă conducerea şi nu te place, nu se ştie ce se poate întâmpla! Rămâi în Armată, deoarece este o instituţie serioasă şi, cu timpul, prin vechime, avansezi în grad, iar când vei ajunge la anii pensiei, pensia militară e mai bună decât cea civilă. Am avut atunci şansa unui ministru al Armatei, care m‑a înţeles şi mi‑a zis: „Bine, eu te detaşez la Televiziune, dar tu rămâi militar!“„
Citatul de mai sus îi aparține lui Cristian Țopescu, intervievat de revista Historia în mai 2010. Dacă interviul ar fi fost făcut opt luni mai tîrziu, cred că putem conclude cu toții că Țopescu nu ar mai fi fost așa convins de justețea sfaturilor paterne. Sau cel puțin așa se înțelege de aici.
Azi, la 14.17, primesc un SMS: „***** Bank: va informam ca figurati cu debite restante aferente cardului dvs. de credit. Va rugam efectuati plata! Tel.: 021455XXXX”.
Sun la numărul ăla, normal. Îmi răspunde o operatoare (cum altfel?), pe care o informez politicos că taman ce am plătit săptămîna trecută toate ratele la care m-am înhămat ca să am un motiv zilnic să vin la muncă. La fel de politicoasă, operatoarea îmi confirmă că am plătit, dar mă și anunță că am plătit mai puțin cu… cu… Ei? Nu, n-o să ghiciți niciodată: cu UN LEU! Da, 1 leu. Nou, 1 RON.
„Și ce-o să mi se întîmple acum?”, îngaim, gîtuit, covîrșit de culpa financiar-bancară de a fi dator UN LEU. „O să vi se pună penalități de întîrziere și, dacă nu plătiți în 30 de zile, intrați în biroul de credite (sau așa ceva; oricum, ceva nasol, în care dacă intri nu mai poți lua alte credite – nota mea)”, răspunde operatoarea.
Nu vă mai spun că, atunci cînd am plătit mai puțin cu UN LEU, funcționara de la bancă îmi spusese că suma minimă de plată era mai mică cu vreo 30 de RON decît am plătit de fapt, nicidecum mai mare; că operatoarea m-a certat puțin că nu mă uit pe extrasele primite acasă, în plic, de la bancă, ca să știu cît să plătesc; că de aproape patru ani plătesc cu religiozitate, lunar, fără nici o întîrziere, vreo trei sute de euro lunar la aceeași bancă. Important e că sînt dator la o bancă cu UN LEU. Nou.
Într-un acces de masochism, Dan Tăpălagă a acceptat o invitație la Realitatea TV. Aseară, dacă bine am înțeles. Nu am apucat să-l văd performînd, dar îl compătimesc: a combătut cu Corina Drăgotescu și Oana Stancu. Ceea ce e o probă de curaj aproape inconștient:D. Dar să revenim: după prestația lui de la Realitatea TV, s-au sesizat moș tecii armeții române. Cam așa:
Deci, Dane, mare atenție la uniforme verzi prin oraș, că băieții sînt deciși să te învețe ce și cum cu milităria!
P.S. Pentru tot delirul, citiți comentariile de aici.
În curtea redacției. Free of charge. La o adică, puteți să considerați asta ca lucrare de portofoliu, în caz că stați la vilă și aveți hernie combinată cu ataraxie, deci nu puteți mînui lopata. Rog seriozitate (dar nu free of charge🙂 ).
Să nu fie nimeni, lumina sa fie discretă și Anna la maximum. Cum… care Anna? Netrebko:
P.S. Dacă vreți s-o cunoașteți mai bine, vă recomand site-ul ei oficial și eforturile Google.