„Oprescu lanseaza numeroase proiecte pentru bucuresteni” (19 feb 2010). „Oprescu regreta ca in 2009 nu a demarat lucrarile la autostrada suspendata, dar promite ca o va face anul acesta!” (23 ian 2010). „Sorin Oprescu vrea ca Pasajul Victoriei sa fie ultramodern” (13 ian 2010). „Catalin Botezatu: Oprescu nu priveste viata prin gaura cheii” (21 nov 2009). „Nationala tine cu Oprescu” (14 nov 2009). „De ziua lui, Bucurestiul are oaspeti de vaza! Sorin Oprescu a adus invitati de la Bruxelles, Beijing, Moscova, Georgia si Atena!” (11 sept 2009).
Si gata, ma opresc, ca mi s-a facut o greata lejera. Ce ati citit sint titluri. De articole. Nu, nu din revista „Sorin Oprescu, geniul. Viata si opera”, ci dintr-un tabloid. Ati remarcat, zic, semnele optimiste de exclamatie, tonul pozitiv al stirilor, singele proaspat care circula prin limba de lemn dulce proptita in popoul primului primar al Capitalei.
De ce, ma, ziaristule, de ce dai cu limba-n Oprescu?
Dar, despre astea, despre cum chilotii-n cap, coteriile de Dorobanti, fitele bambuiste si pitiponcii cu bani se impaca de minune cu propaganda pro-opresciana, via actionariat destept, saptamina viitoare. In „Kamikaze”.
Autor: prisacariu
E inca tinar, doamna, vinul il stie pe de rost (sau, ma rog, il stia, ca acu’ i-a luat ADS – Agentia Domeniilor Statului – via). Si ochiul sclav ii cara fecioarele (e, pe dracu’, niste bagaboante politice unse cu toate alifiile, de unde virgine?) prin singe.
Adica, dupa ce s-a incurcat cu traseistele astea politice foste si actuale la putere, acu’ se plinge ca nu erau fete mari si l-au facut la buzunar. Pai, plai cu boi fani, de acord, da’ nici atit de boi incit sa rumege la nesfirsit aceleasi pagini tiparite in tiraj mic.
Cine-s traseistele politice si cum au cotizat ele la inspiratia de afaceri a poetului, saptamina viitoare. In „Kamikaze”.
Forta de munca, normal, ce sa caute. Ieftina si buna, calita in frigul rusesc si-n foamea moldoveneasca. Despre palmasii pe care-i cauta SOV in Moldova, foarte utili in afacerile de partea UE a Prutului, un exemplu relevant aici.
ANAF e in vizita la Catavencu SA, zice Reporter Virtual. O fi o vizita de ramas bun, ca pina acum ANAF a tot vizitat societatea comerciala care editeaza si „Academia Catavencu”. Ramine de vazut al cui ramas bun: al ANAF, al lui Vintu, al fostilor actionari care i-au vindut lui Vintu? La cita agitatie era ieri pe la Casa Presei pe tema asta, toate variantele sint posibile simultan.
P.S. Daca nu intelegeti intrebarea din titlu, vedeti niste bibliografie pe subiect. Si mai intrebati-va cum se impaca falimentul de la Catavencu SA cu extinderea RC ba in Moldova, ba in Franta.
Raspunzi la telefoane. Faci cafele. Stii cine intra la domnu’ ministru. De cite ori. Si cit sta. Sau de ce nu mai iese. Iar daca ai si o formatie tehnica, dobindita in liceul industrial absolvit cu niste ani in urma – care te invata ca nimic nu e vesnic, totul se strica, deci trebuie uns la timp si solicitat la maxim lucrul mecanic – , stii ca trebuie sa profiti. Asa ca faci o facultate la fara frecventa, in paralel cu telefoanele si cafelele ministrului, te mai pisicesti pentru niste locuri in CA-uri la stat, apoi dai lovitura si te instalezi intr-un scaun de membru AGA la o mare institutie financiara de stat. Ca sa ti se aduca tie cafele.
P.S. Da, povestea secretarei si a ministrului, in primul numar din „Kamikaze”. Unde veti gasi si secretul parlamentarului care traieste cu 5.000 de lei noi pe an.
Cum traieste un parlamentar cu 5.000 de lei noi pe an? Da, adica cu 50 de milioane de lei vechi, adica cu patru milioane si un piculet pe luna. Cum? A, are nevasta si copil, ca uitam. Deci nu numai parlamentarul, singur, traieste cu patru milioane de lei vechi pe luna, ci si consoarta si plodul. Deci, poate ma repet pe undeva: cum, nene?? E, nu sariti ca nu se poate, ca nu exista, ca e imposibil, ca etc. Eu va zic ca exista, traieste, respira, se duce la Parlament, voteaza legi si consuma, asadar, el cu familia lui, nici macar 150 de mii de lei vechi pe zi. Adica vreo trei euro si ceva.
Si ne-a transmis si un mesaj de sustinere, ca de la terorist la kamikaze impotriva dependentei presei. Cu aceasta ocazie, speram sa incheiem un parteneriat de durata si cu presa daneza sora si prietena.
P.S. Daca nu v-ati prins, am vrut sa va atentionez si ca avem un fel de site.
dupa scoala vietii de copil bogat al fratilor paunescu si seralul de regie, bobby vrea si academie. ar fi o incununare a carierei lui de shoppingar de media, inceputa abrupt, dar hotarit, cu evz si capital. sau cel putin asa se spune in mediile anafurisite cind vine vorba de salvarea financiara a ce a mai ramas din divizia de print a mogulului cu mustata. dar noi credem ca astea-s doar rautacisme.
Acum trei ani, in martie 2007, am depus, in nume personal, la Parchetul General o plingere penala impotriva a citeva sute de parlamentari si functionari din ministere. Reclamam posibile infractiuni de fals in declaratii, nesanctionate de legea declaratiilor de avere. A fost deschis un dosar penal, a fost inchis (prin NUP), a fost redeschis (dupa ce am contestat NUP-ul), acum este inca in lucru. In paralel, pentru a impulsiona Parchetul General, a aparut rubrica „Tara, tara, vrem faptasi!” (numele rubricii a fost inventat de Marius Bortea). La un an dupa, in primavara lui 2008, ANI (Agentia Nationala de Integritate) a intrat in piine si a confirmat multe dintre dezvaluirile noastre (adica ale fostului Birou de Investigatii de la AC, actuala echipa de investigatii de la „Kamikaze”): s-a autosesizat si le-a deschis dosare de cercetare a averilor celor despre care am scris.
Azi, AC a iesit pe piata cu tot cu rubrica „Tara, tara, vrem faptasi!”. Probabil ca nu era de „un nivel discutabil”. Dar sigur va deveni cind vreun reporter mai naiv de la ei va da peste un parlamentar de pe statele de plata ale lui SOV.
P.S. Ca sa va faceti o idee cum a pornit rubrica asta, cititi AICI.
P.P.S. De cine s-a ocupat rubrica, AICI.
P.P.P.S. Nu, nu o sa renuntam la „faptasi”.
Vladescu nici nu stie ce comunicator a pierdut, dupa ce l-a dat afara pe Gheorghe (sau dupa ce Gheorghe si-a dat demisia ca sa nu fie dat afara). Sigur, cit a stat la Finante, Gheorghe a reusit sa buseasca o masina din spate si un site (al ministerului) din fata, de i-a invinetit home page-ul celui din urma. Ceea ce, sa recunoastem, e cam mult, chiar si pentru Vladescu. Totusi, sa nu pierdem din vedere ideea enuntata: ministrul nici nu stie ce comunicator a pierdut. Ieri, de exemplu, Gheorghe i-a dat un interviu Anei. Dupa care i-a dat un interviu si Anei. Prima se lauda pe facebook ca interviul ei inseamna „primele declaratii ale lui Andrei Gheorghe dupa plecarea de la Finante”, a doua isi numeste interviul „exclusiv”.
Va dati seama, domnule Vladescu? Vasazica, omul asta, Gheorghe, a dat doua interviuri in acelasi timp, insa diferite, publicate in ziare diferite, dar fiecare e asumat ca exclusivitate de catre Ana care l-a luat. Angajati-l, va rog, pe Gheorghe inapoi, fie si cu un sfert de norma. Nu de alta, dar daca somer a reusit performanta asta, va dati seama ce poate dupa semnarea unui (nou) contract?