Autor: prisacariu

Nicolicea la Justiție. Portretul canaliei politice la maturitate

e

PSD a decis ca noul ministru al Justiției să fie Eugen Nicolicea.
Nu e prima oară când social-democrații vor asta, s-a mai întâmplat și acum patru ani și atunci aminteam că premierul vremii, Victor Ponta, vorbea despre Nicolicea astfel: „Nicolicea, cel care, inginer fiind, nu are remuscari juridice (ca sa fiu sincer, si cand era in PSD tot lui i se dadeau  toate “dirty job”- urile, suntem si noi vinovati ca a ajuns parlamentar!).
Altfel, de-a lungul anilor, l-am introdus pe Nicolicea în galeria brutelor UNPR, dar și în Partidul Sexual Disturbat.
L-am găsit și cu dividende inventate, dar și pasionat de secte satanice și fan al bătăilor aplicate unor parlamentari.
Dar Nicolicea e încă aici, ca un gândac imposibil de ucis de orice apocalipsă.

(sursa foto: Inquam Photos)

Read More

DOCUMENTE Fiul lui Dragnea își șterge urmele: a desființat două firme de porci înființate acum un an

jr

La începutul acestui an, Dragnea junior a ieșit din acționariatul fermei de porci de la Salcia (Teleorman). La finalul lunii februarie, a desființat și două firme înființate acum un an: Ferma Salcia Distribution SRL și Ferma Salcia Production SRL.
Valentin Ștefan Dragnea a renunțat la pachetul de 89% din acțiunile fermei de porci de la Salcia, la începutul acestui an. După două săptămâni, directorul fermei a fost condamnat la șapte ani de închisoare.
Conform specialiștilor consultați de G4Media, „dacă Ferma Salcia SA ar intra în insolvență, acționarii societății ar putea muta patrimoniul sau măcar prestarea serviciilor pe cele două companii nou create. Astfel, Ferma Salcia Production ar putea prelua saivanele în care pot crește și 20.000 de porci și abatorul în care sunt sacrificate animalele.
Ferma Salcia Distribution ar putea prelua magazinele și rețeaua de distribuție. Este vorba de zece magazine în județul Teleorman, câte două în județele Olt și Dolj, și unul în orașul Otopeni din Ilfov, pe care le deține acum Ferma Salcia SA. Societatea din urmă are 247 de angajați, o cifră de afaceri de 30 de milioane de lei și venituri de aproape 47 de milioane de lei.”
Vezi documentele aici.

(sursa foto: Inquam Photos)

Read More

Mafioții politici Dragnea și Tăriceanu, cu cuțitele pe masa Parlamentului

t

Frustrarea lui Liviu Dragnea a ajuns la cota de avarie: disperat că Tudorel Toader refuză emiterea OUG care să-l salveze de dosarul penal al angajărilor fictive din Teleorman, șeful PSD investește toate resursele partidului în efortul de a scăpa de ministrul de Justiție.
Ca să fie și mai clar ce-și dorește Dragnea, PSD a programat pentru miercuri, 17 aprilie, votul pe moțiunea împotriva lui TT. În preziua votului, fostul ministru de Justiție, pesedistul Florin Iordache, aproape că l-a dat afară pe Toader din ședința comisiei de modificare a Codurilor Penale, după ce i-a reproșat inacțiunea în materie de schimbare a reglementărilor legale.
În seara zilei de marți, Tăriceanu a replicat: Tudorel Toader e un ministru bun care a făcut treabă și a adăugat că nu așteaptă decât ca parlamentarii să voteze cererea DNA de urmărire penală în propriul său caz.
Trocul propus de Dragnea pare simplu: ne lași să-l dăm afară pe Tudorel Toader, nu te dăm pe mâna DNA. Tăriceanu, însă, așteaptă mai întâi votul pe imunitatea sa.

Read More

Valizaleaks: Dragnea și Cătălina Ștefănescu, vacanțe împreună în Brazilia

lds

Cătălina „Ștefănescu îl acompania deja pe Liviu Dragnea în călătoriile sale peste ocean. Potrivit informațiilor furnizate de poliția de frontieră din Brazilia, între 2010 și 2012, tânăra și Dragnea au aterizat și au decolat împreună de pe aeroportul din Fortaleza de trei ori. În 2012, cei doi au folosit ca punct de sosire și plecare aeroportul Rio Grande do Norte din Natal, aflat la vreo 500 de kilometri de Fortaleza. În plus, la cele patru călătorii în tandem se adaugă încă două voiaje braziliene când însă Dragnea a sosit cu întârziere de câteva zile față de Ștefănescu.
Începând cu 2013, Dragnea nu a mai voiajat împreună cu Ștefănescu ci a început să frecventeze Brazilia alături de Irina Tănase, actuala sa prietenă.” (sursa)
Un text scris tot aici, dar în 2017, spunea astfel: „O dată ajunsă în Parlament, Cătălina Ștefănescu s-a apropiat nu doar politic și de nefericitul ăla de Dan Șova, dar și de Cosma junior de la Prahova. Acum nu știm cu cine își împarte viața și nici nu ne interesează, mai ales că femeia nu mai deține funcții publice. Sau deține?
Ei, surpriză: pe 5 octombrie a.c., Cătălina a revenit pe o poziție publică la Guvern. Mai precis, la Secretariatul General al Guvernului, unde prestează drept consilier.”

Read More

Dragnea nu poate scăpa de Dăncilă și de Tudorel. Singura necunoscută: când va pica șeful PSD

veo

S-au dus vremurile în care șeful PSD își putea schimba premierii ca pe șosete și Iohannis să nu spună „nein” nici formal. Azi, Dragnea se confruntă cu un pericol care nu poate fi ignorat: PNL a urca pe valul încrederii unor sondaje care nu știm încă dacă sunt corecte, dar sigur au pompat ceva viață în lehamitea galben-albastră; USR – PLUS se încheagă, în ciuda sincopelor, și amenință să facă majoritate împreună cu PNL în ipoteza parlamentarelor; PRO România sapă la voturile pesediste; președintele Klaus Iohannis nu mai are timp și este obligat să muște din PSD dacă vrea să obțină al doilea mandat în toamna acestui an.
Din toate cele de mai sus, Dragnea nu poate forța acum demiterea Vioricări Dăncilă. Și nici măcar pe a lui Tudorel Toader, care este – oricât ar susține Dragnea că Justiția este în panoplia social-democrată – omul lui Călin Popescu Tăriceanu; or, a renunța acum la sprijinul ALDE este sinucigaș politic.
Tocmai de aceea, o OUG pe Justiție nu pare probabil să fie emisă, așadar Dragnea trebuie să aștepte fie un verdict al CCR în chestiunea completelor de trei (un astfel de complet l-a și condamnat, de altfel, în dosarul angajărilor fictive din Teleorman), fie să se bazeze pe o ipotetică lașitate a judecătorilor de la Înalta Curte care nu ar vrea să-și asume condamnarea liderului PSD.
În acest moment, însă, pare un miracol ca Dragnea să iasă liber din 2019.

Read More

Notre Dame avea nevoie de lucrări de restaurare de 150 de milioane de euro în 2017

În septembrie 2017, New York Times arăta că Notre Dame de Paris, catedrala care a luat foc în seara de 15 aprilie a.c., avea nevoie urgentă de lucrări de restaurare de 150 de milioane de euro: „Broken gargoyles and fallen balustrades replaced by plastic pipes and wooden planks. Flying buttresses darkened by pollution and eroded by rainwater. Pinnacles propped up by beams and held together with straps.

Read More

Risc de reluare de la zero a apelului în procesul lui Dragnea. O judecătoare urmează să se pensioneze

Screenshot 2019-04-15 at 15.31.26

Procesul lui Liviu Dragnea va avea un nou termen pe 20 mai, „pentru ca avocații sa isi pregateasca apararea cu privire la cererile procurorului DNA de sesizare a CCR. Reamintim că DNA a ridicat două excepții de neconstituționalitate, una pentru Articolul 174 din Codul Penal și a doua pe art 29 din legea 78/2000, articolul privind completurile specializate pe coruptie. Avocații inculpaților cer termen pentru a lua la cunoștință cererile DNA”, conform G4Media.
Noul termen, însă, este periculos de aproape de pensionarea uneia dintre judecătoarele din complet; „în mod cert, completul se va grăbi cu judecarea apelului întrucât pe 1 iunie, una dintre judecătoarele din complet, Luciana Mera, se va pensiona şi atunci judecata apelului ar trebui reluată de la zero.”, a arătat avocatul Toni Neacșu.
Cu alte cuvinte, dacă nu va exista o soluție pe 20 mai, este foarte posibil ca următorul termen să fie stabilit pentru luna iunie. Dacă va fi așa, însă, apelul ar putea fi reluat de la zero, după completarea echipei de judecători cu în înlocuitor al Lucianei Mera.

(sursa foto)

Read More

Acesta este soțul judecătoarei lui Dragnea care e troll pesedist pe Facebook

Alexandru Nicolae Encean, soțul unei judecătoare de la Înalta Curte de Casație și Justiție care are în față unul dintre cele mai importante dosare din ultimii ani, cel al lui Liviu Dragnea, a postat ani la rând pe Facebook comentarii parcă desprinse din discursurile pesediștilor Codrin Ștefănescu, Șerban Nicolae sau Cătălin Rădulescu.

Read More

Avocatul lui Dragnea: la termenul de luni, 15 aprilie, se poate întâmpla orice

drrr

„Pe 15 aprilie, luni, se poate întâmpla absolut orice în sensul că se poate finaliza apelul, adică să se iasă în pronunţare, se poate da pronunţarea chiar în aceeaşi zi, se poate ieşi şi să se amâne pronunţarea o săptămână sau două pentru a depune concluzii scrise, după cum se poate foarte bine acorda un alt termen de judecată pentru pregătirea concluziilor scrise, finale sau poate interveni vreo altă solicitare de probatoriu, dar teoretic orice variantă este posibilă, inclusiv aceea ca instanţa să ne respingă toate cererile şi să constate dosarul în stare de judecată”, a spus, pentru G4Media, Adrian Toni Neacșu, unul din avocații lui Liviu Dragnea.
Dacă instanța va da o decizie definitivă luni, 15 aprilie a.c., Dragnea nu ar mai beneficia de o eventuală decizie favorabilă a CCR în chestiunea completelor de trei judecători, acum încă în dezbatere la Curtea Constituțională.
Tot conform lui Neacșu, verdictul în cazul șefului PSD nu mai poate întârzia foarte mult: „Sunt şanse mici ca instanţa să pronunţe verdictul definitiv tot luni, însă în mod cert, completul se va grăbi cu judecarea apelului întrucât pe 1 iunie, una dintre judecătoarele din complet, Luciana Mera, se va pensiona şi atunci judecata apelului ar trebui reluată de la zero.”

(sursa foto: Inquam Photos)
 

Read More

FOTO Liviu Dragnea a avut cel puțin cinci gărzi de corp la Craiova, în mijlocul fanilor

1

Sâmbătă seara, la mai bine de 24 de ore după ce s-a încheiat paranghelia sărăciei de la Craiova, Liviu Dragnea a postat pe contul său de Facebook un film cu secvențe de acolo.
E de înțeles, totuși, că i-a luat atât de mult: imaginile a trebuit să fie atent selectate ca să nu intre în cadru absolut toți nefericiții aduși cu japca acolo.
Ce n-a putut, totuși, scoate Dragnea din film: cele minimum cinci gărzi de corp care l-au păzit. Să nu se ia sărăcia, probabil. Iată cadrele relevante.








 
 

Read More