Alexandru Nicolae Encean, soțul unei judecătoare de la Înalta Curte de Casație și Justiție care are în față unul dintre cele mai importante dosare din ultimii ani, cel al lui Liviu Dragnea, a postat ani la rând pe Facebook comentarii parcă desprinse din discursurile pesediștilor Codrin Ștefănescu, Șerban Nicolae sau Cătălin Rădulescu.
politikie de mărgăritar
„Pe 15 aprilie, luni, se poate întâmpla absolut orice în sensul că se poate finaliza apelul, adică să se iasă în pronunţare, se poate da pronunţarea chiar în aceeaşi zi, se poate ieşi şi să se amâne pronunţarea o săptămână sau două pentru a depune concluzii scrise, după cum se poate foarte bine acorda un alt termen de judecată pentru pregătirea concluziilor scrise, finale sau poate interveni vreo altă solicitare de probatoriu, dar teoretic orice variantă este posibilă, inclusiv aceea ca instanţa să ne respingă toate cererile şi să constate dosarul în stare de judecată”, a spus, pentru G4Media, Adrian Toni Neacșu, unul din avocații lui Liviu Dragnea.
Dacă instanța va da o decizie definitivă luni, 15 aprilie a.c., Dragnea nu ar mai beneficia de o eventuală decizie favorabilă a CCR în chestiunea completelor de trei judecători, acum încă în dezbatere la Curtea Constituțională.
Tot conform lui Neacșu, verdictul în cazul șefului PSD nu mai poate întârzia foarte mult: „Sunt şanse mici ca instanţa să pronunţe verdictul definitiv tot luni, însă în mod cert, completul se va grăbi cu judecarea apelului întrucât pe 1 iunie, una dintre judecătoarele din complet, Luciana Mera, se va pensiona şi atunci judecata apelului ar trebui reluată de la zero.”
(sursa foto: Inquam Photos)
Sâmbătă seara, la mai bine de 24 de ore după ce s-a încheiat paranghelia sărăciei de la Craiova, Liviu Dragnea a postat pe contul său de Facebook un film cu secvențe de acolo.
E de înțeles, totuși, că i-a luat atât de mult: imaginile a trebuit să fie atent selectate ca să nu intre în cadru absolut toți nefericiții aduși cu japca acolo.
Ce n-a putut, totuși, scoate Dragnea din film: cele minimum cinci gărzi de corp care l-au păzit. Să nu se ia sărăcia, probabil. Iată cadrele relevante.
„Eu fac sondaje de la începutul anilor ’90 în Oltenia, iar acum este pentru prima dată când observ acest fenomen: deși zona rămâne fieful lor, PSD începe să piardă aici. Alaltăieri, am terminat un sondaj în Drăgășani de Vâlcea și este prima dată când PNL se situează deasupra PSD.
Am vorbit cu oamenii din Vâlcea. Ei sunt în continuare de stânga, dar sunt nemulțumiți de PSD-ul lui Dragnea. PSD simte acest lucru, iar astăzi (vineri – n.r.), la Craiova, vrea să dea un semnal de forță. Rareș Bogdan a procedat la fel, a făcut cea mai mare acțiune la Cluj, unde era pe vremuri fief liberal și care s-a spulberat, devenind cel mai important fief al USR-ului. Rareș Bogdan s-a dus acolo pentru a recâștiga electoratul pentru PNL. De asemenea, PSD mută acum pentru a-și recâștiga poziția în Oltenia.”
Citatul îi aparține sociologului Bruno Ștefan, care a dat un scurt interviu publicației online PS News.
Relevant este și că acest interviu apare în PS News, o platformă controlată de către ALDE. Adică de un partid care, în ultima vreme, se distanțează din ce în ce mai mult de PSD. Cu care, însă, rămâne la guvernare, în cel mai pragmatic stil tăricenist.
„Ăsta e partidul pe care Iohannis şi clica lui vrea să-l distrugă. (…) Mulţi mi-aţi spus: <Liviule, nu te lăsa!> Mi-a mai zis cineva tot aici: <Chiar dacă te arestează, să nu renunţi, că venim şi te scoatem de acolo.>
Sper să nu ajungem acolo pentru că asta e dorinţa de zi şi noapte a lui Iohannis, pentru că e îngrozit de noi. Să meargă în Germania? Poate pleacă la Miami. Nu poate să rămână în ţară să dea socoteală şi el şi ai lui pentru toate abuzurile din ultimii ani, pentru toate destinele distruse, vieţi frânte, pentru toate blocajele, pentru ura pe care a promovat-o? Trebuie să răspundă pentru casele furate şi el şi ăia care îl acoperă.”
Citatul face parte dintr-un discurs delirant al lui Liviu Dragnea de azi, ținut la Craiova.
Că șeful PSD are nevoie de terapie de grup e de înțeles, omul nu pare chiar în toate mințile. Dar, ca președinte de partid aflat la putere și cocoțat pe a treia funcție în stat, amenințarea cu violența populară în cazul unei decizii a Justiției este inacceptabilă.
„Exmatricularea (de la doctorat a șefei ANAF – n.m.) a produs o complicație financiară (…). În 2014, UVT, în calitate de partener al unui proiect de burse POSDRU pentru doctoranzi și postdoctoranzi, primise o cotă de 20 locuri care s-au ocupat prin concurs. Printre cei 43 de doctoranzi timișoreni înscriși pe cele 20 de locuri a fost și Triculescu (…) fericita beneficiară a unei burse de 1.500 de lei, timp de un an, plus decontarea unor călătorii de studii în țară și străinătate.
„Faptul că sunt elevi care beneficiază de transport gratuit e absolut lăudabil pentru actuala administrație a reședinței județului Teleorman. Problema apare atunci când remarcăm faptul că microbuzele galbene sunt înmatriculate cu numere pesediste. La propriu! În trafic, microbuzele școlare din Alexandria care transportă gratuit copiii între școală și casă au numere precum cel din imagine (TR***PSD). Astfel încât părinții elevilor să știe că datorează gratuitatea transportului nu administrației locale, care oferă pomeni din banii noștri, ci PSD-ului”, scrie Liber în Teleorman.
Ăla micu’ al deșteptei de la Palatul Victoria, știți deja, a fost mai întâi angajat la Petrom, ca mami și tati, iar acum consiliază (!) un grangur politic teleormănean la Curtea de Conturi. E greu de crezut că Victoraș, cum îi spune juniorului, are vreo calificare care ar putea fi necesară la Curtea de Conturi, dar cercopitecii care au ajuns prin instituțiile publice în ultimii ani nu pot fi consiliați decât de d-ăștia.
Dar altceva voiam să vă zic: Victoraș e mare fan dinamovist și, fiind și os domnesc, vede meciurile numai din loja VIP a Arenei Naționale. Iaca.
Când prinde o zi bună, se pozează și cu Mutu.
Restul atrocităților, aici.
Ca să ajungă în SUA și să aibă și întâlniri acolo (ceea ce s-a și întâmplat), Călin Popescu Tăriceanu a plătit o firmă de lobby cu 50.000 de dolari. Conform Newsweek România, „Din documentele depuse conform Foreign Agents Registration Act, reise că <clientul> va plăti către Mercury Public Affairs 50.000 de dolari, în trei tranșe: 10.000 de dolari la execția înțelegerii, 20.000 USD la 5 mai și alți 20.000 USD la 5 iunie.”
Iar Mercury Public Affairs nu este chiar cea mai inocentă companie de lobby din SUA. Potrivit Daily Beast, „Mercury (…) has capitalized effectively on its connections to Trump and other prominent Republicans. The firm has become a go-to lobbying shop for clients looking to get in the administration’s good graces. And despite its ties to figures at the center of the Mueller probe, it has continued doing business with a company owned by a Russian oligarch at the center of the Russian meddling investigation.
That oligarch, Oleg Deripaska, was accused by Mueller of funding much of the influence-peddling work that Manafort performed, which the Department of Justice alleges was done without proper registration under the Foreign Agents Registration Act, which requires U.S. lobbyists and propagandists for foreign governments and political entities to disclose details of their work.
In the wake of revelations regarding Russian efforts to influence the 2016 presidential election, the U.S. government sanctioned Deripaska and companies with which he’s associated. One of those companies is Rusal, the world’s second largest aluminum producer. And in an effort to escape those sanctions—and get back on the good side of U.S. officials—Rusal’s parent company, En+, has sought to marginalize Deripaska’s role.
As part of that effort, the company’s chairman has looked for a helping hand in Washington. And it’s turned to, none other than, Mercury Public Affairs.”
Despre interesele și afacerile lui Deripaska în România, citiți aici.
Poate v-a ajuns la urechi că, recent, baronul vrâncean, că-i mai ortoman, și-a luat un mașinoi de abia intră în curtea Casei Poporului. Întrebat de unde a avut minimum 100.000 de euro, cât costă hardughia, a zis că de la mămica lui. Pe bune, nu e glumă, ascultați aici. Tot mămica lui Oprișan mai deține terenuri și, conform propriei declarații a șefului Consiliului Județean Vrancea, ditamai domeniul de nabab din județ al oprișanului.
Cum a făcut femeia banii ăștia? Din salariul de la o fabrică de confecții comunistă din Focșani și din pensie, maică.
Ei, acu’ vreți să vedeți cum arată latifundiara feroce? Iată.