După ce a dat din coate și din buzunare și a reușit să-și facă o poză de chelner la masa lui Trump, proaspăt devenit al 45-lea președinte american, geostrategul cu mustață din Gratia a aruncat mămăliga diplomatică în aer și a anunțat planeta că nu e o idee rea ca România să-și mute ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim (despre implicațiile diplomatice extrem de delicate ale unei astfel de mutări, o analiză aici).
Acum nici două luni, Dragnea era încă pe poziție și spunea că susține mutarea ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim și că autoritățile din România trebuie să ia o decizie „într-un timp rezonabil”. Declarațiile veneau după ce premierul Viorica Dăncilă a anunțat, la o conferință a unei asociații care face lobby pro-Israel în SUA, că România își va muta ambasada la Ierusalim. A revenit apoi asupra declarațiilor, spunând că a fost o opinie personală.
rîsu’-fîsu’
„Sibiu este orașul unde Iohannis se simte ca acasă în fiecare din cele 6 imobile pe care le deține. Este orașul în care a fost primar mai multe mandate și pe care aproape că l-a trecut cu totul în administrarea Forumului Democrat German. Este orașul în care președintele României merge în fiecare weekend. Și este orașul în care va avea loc summitul UE.
Acest eveniment făcut cu sprijinul PPE și concursul lui Donald Tusk este un cadou pentru Klaus Iohannis în an electoral. La summit-ul vor fi prezenți șefii formațiunii europene, Joseph Daul și Manfred Weber, lideri europeni și bineînțeles Donald Tusk și liberalii români în frunte cu Ludovic Orban.
Ca liberalii să știe exact când trebuie să tacă și când trebuie să vorbească la întâlnirea de mâine, Iohannis va participa azi la şedinţa Biroului Executiv al PNL, chiar dacă prin această participare încalcă din nou Constituția, implicându-se în politică.
Concret, Iohannis se folosește de liderii Europei pentru a se promova pe el și pe liberali, căci atât înțelege șeful statului din imparțialitatea la care îl obligă Constituția. Așa știe Iohannis să fie moderator între instituțiile statului. Și așa știe Iohannis să fie moderator între societate și instituțiile statului.
Societate pe care o împarte în răi și buni, în „ai mei” și „ai lor”. Și dacă tot a pornit pe drumul ăsta, Iohannis nu se oprește, așa că va participa de acum încolo și la mitingurile PNL-ului din țară.
Să își promoveze referendumul, spune Iohannis, secondat, bineînțeles, de Ludovic Orban.”
Textul dintre ghilimele apare, identic, în: PS News, Național, money.ro, Flux 24 și ziarelive.ro (cel puțin până acum).
Că textul nu este decât o manevră electorală pe bani este străveziu, dar nu o recunoaște decât PS News, care pune la finalul textului un „P” între paranteze rotunde.
Orlando Teodorovici a fost finanțat cu aproape un milion de euro de bănci, deși nu poate oferi garanții financiare.
În fiecare an, Eugen Orlando Teodorovici plătește unor bănci – dar și unor persoane fizice – între 50.000 de euro și 60.000 de euro pentru a acoperi împrumuturi de peste 800.000 de euro. Veniturile anuale ale ministrului de Finanțe, însă, sunt, în cel mai bun caz, în jur de 50.000 de euro. Din ce trăiește, deci, contabilul guvernului Dăncilă, dacă toate veniturile sale se duc pe credite?
Familia Plumb a trăit, în anul 2016, exclusiv din pensia soțului – Dan Plumb. Acesta a ridicat de la Casa de pensii suma de 20.820 de lei, adică 1.735 de lei pe lună. Rovana Plumb menționează în Declarația de avere că nu are bani în conturi.
Din venitul (pensia) lunară de 1.735 de lei, familia Rovanei Plumb a trebuit să achite rate la un credit de 800.000 de euro pe care l-a luat în 2007 și care este scadent în 2030. Cu venituri de 400 de euro, Rovana Plumb a achitat, în anul 2016, rate lunare de peste 4.000 de euro.
În plus, Rovana Plumb are cheltuieli lunare uriașe, ea având de plătit utilități pentru o casă de peste 670 de metri pătrați în comuna Pantelimon. Probabil, pensia soțului nu ajunge pentru întreținerea casei din Pantelimon achiziționată, cel mai probabil, din creditul de 800.000 de euro. Rovana Plumb nu deține acțiuni la firme și nu are contracte cu terți. E posibil ca Rovana Plumb să fi pus la saltea o parte din banii câștigați ca europarlamentar în urmă cu șapte ani și să cheltuie, lunar, din ei.
Deși familia este săracă în acte, Răzvan Bozo Plumb, fiul Rovanei Plumb, a fost surprins la volanul unui bolid de lux a cărui valoare a fost estimată la suma de un sfert de million de euro.
Continuarea, aici.
În trecut, și aici am remarcat prăpastia între veniturile Rovanei Plumb și ratele bancare.
Celebrele bătăi care i-au fost aplicate lui Mircea Badea de către motociclistul Tedi au fost provocate chiar de către Mircea Badea. Deranjat că niște motocicliști făceau zgomot în timp ce el, omul de televiziune, își arunca mărgăritarele înțelepciunii de la o măsuță instalată pe iarbă, în fața vechiului sediu al Antenei 3 de la pasajul Băneasa, Mircea Badea le-a urat motocicliștilor să se înfigă într-un stâlp, apoi i-a amenințat cu bătaia. Ce a urmat știm. În alte ocazii, Badea nu ezită să înjure ca la ușa cortului (în scris, pe Facebook), să instige la violență și să le ureze unora și altora să decedeze. Despre cât de părtinitor este angajatul lui Voiculescu atunci când apare la TV nu are sens să mai povestim, omul este o legendă.
Așadar, pentru Mircea Badea, acest bădăran cu apucături din cele mai golănești și cu totul necreștine, mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, a avut această ieșire în dialog cu Mihai Gâdea chiar la Antena 3, cu Badea de asemenea în studio: „Pentru mine, dacă îngăduiţi să-i spun, el este pustnicul de la miezul nopţii de la Antena 3. El este singur, toţi am impresia că îl părăsiţi şi el este în miezul nopţii. O să trec pe la masa lui din studio, am văzut că, de fiecare dată, vine cu un bici. El biciuieşte păcatele şi năravurile care s-au petrecut în ziua aceea în societate. Aşa că, să-l înconjuraţi şi pe el cu dragostea voastră.”
Apoi a continuat, direct către Badea: „Mă bucur că am aflat că eşti familist… V-am văzut în platou cu sora dumneavoastă. O fată foarte fosforescentă la minte. Cred că vă vă trageţi dintr-o familie de oameni care v-au crescut aşa, v-au educat încât se vede că aveţi o inteligenţă nativă deosebită. Şi dumneavostră şi sora. Rog pe bunul Dumnezeu să vă dea înţelepciune, să găsiţi cele mai frumoase şi blânde metode de a contribui la asanarea societăţii româneşti. Şi dumneavoastră aici în cadrul acestei emisiuni, să dea Dumnezeu să fiţi plugarul acela creştin care să semănaţi mereu bob de grâu curat în spaţiul nostru românesc.”
Citatele au fost culese de Adevărul iar un video al spuselor mitropolitului poate fi vizionat aici.
P.S. Totuși, Mircea Badea se dovedește un bun creștin, uneori: atunci când trebuie să întoarcă și obrazul celălalt. Să-l întoarcă la podea, prima lovitură fiind suficientă pentru un KO spectaculos.
O înregistrare video care împlinește 15 anișori arată un Florin Iordache incapabil să lege propoziții simple în fața unui mic public și, tocmai de aceea, repetând un discurs simplist într-o sală goală.
„Dragi alegători, aţi venit astăzi cu sutele, aţi venit să ascultaţi un mesaj, aţi venit să ascultaţi nişte realizări. Eu vă pot privi şi mă pot uita în ochii dvs. Eu nu vă vând iluzii. Eu vă spun nişte fapte concrete şi nişte realizări concrete. Nu vă uitaţi şi nu fiţi ademeniţi de cei care cu tot felul de vorbe uşoare vă spun tot felul de gogoşi. O realizare binecunoscută este cea privitoare la programul cornul şi laptele. Votaţi-mă pe mine, votaţi… pentru a fi aproape de Uniunea Europeană.„, se chinuia nădușind Iordache, potrivit unor imagini făcute publice de Pro TV aici.
Dacă nu-l știți, bancul e despre cum Bulă (să zicem) îșă întreabă tatăl care e diferența dintre teoretic și practic și tatăl o cheamă mai întâi pe mama lui Bulă, apoi pe sora acestuia, o întreabă pe fiecare dacă ar face sex cu un străin pentru 200 de euro, fiecare din cele două răspunde afirmativ și tatăl lui Bulă conchide: „Fiule, teoretic, avem 400 de euro; practic, avem două curve.”
Mi-am amintit de acest banc citind că Firea s-ar fi împăcat pe partea instituțională cu Dragnea: „În acea perioadă de spitalizare în care am primit mesaje în primul rând de la apropiați, de la prieteni, au fost și mesaje de la colegii din politică – Tăriceanu, Dăncilă și dl Dragnea a lăsat un mesaj de sănătate și urări de bine. Mi se pare omenesc. În ceea ce mă privește, sunt un om educat și am răspuns «Mulțumesc». (…) În acea perioadă au avut loc primele discuții, iar după externare a avut loc o discuție telefonică în care s-a manifestat interesul de a reporni proiectele dintre primărie și Guvern și chiar și Parlament. Nu poți să refuzi așa ceva. Aș fi pusă la colțul istoriei dacă aș întoarce spatele ajutorului, sprijinului din partea ministerelor, instituțiilor statului. Am pus întotdeauna interesul general, al oamenilor, înaintea celui care să mă reprezinte pe mine.”
Vasăzică, noi, acum, teoretic, avem un parteneriat instituțional pentru cetățeni. Practic, însă, îi avem doar pe Dragnea și pe Firea.
Săptămâna trecută, v-am spus că Partidul Social Democrat Independent, o clonă a PSD inventată de fostul primar de sector Marian Vanghelie, este formațiunea cu cea mai insolită listă de candidați pentru alegerile europarlamentare din luna mai. Printre sumedenia de angajați de la Primăria condusă în trecut de Vanghelie, pe listă se află niște personaje cu adevărat pitorești.
O înregistrare scurtă postată pe youtube îl arată pe Ilie Năstase, primul pe lista UNPR la un loc în Parlamentul European, aruncându-i o cafea în față lui Traian Băsescu. Din fericire pentru ambii, este vorba doar despre o fotografie a figurii fostului președinte, imprimată pe un cort electoral al PMP.
Ilie Năstase îl împroașcă pe Traian Băsescu cu venin pe unde-l prinde de mulți ani încoace. Băsescu, însă, nu-i prea răspunde.
În timp ce Liviu Dragnea își continuă turul moldovean de primit miștouri, înjurături, huiduieli și imprecații, susținătorii săi din public sunt din ce în ce mai demotivați.
La mitingul de la Iași, de exemplu, un nene de la țară, aparent vreo notabilitate dintre Căminul Cultural și Sfatul Popular, s-a lăsat cu greu convins să pună peste hainele de duminică purtate la Iași un tricou alb cu însemnele partidului (de la minutul 01.15).
„Ți-e rușine? Ești trup și suflet partidului!”, l-a motivat un fel de șef de pesediști responsabil cu mânatul susținătorilor la miting (sursa).