Conform CV-ului postat pe site-ul Camerei Deputaților, în 2000 și 2001 Ponta a ocupat funcția de „coordonator” al Biroului de Combatere a Spălării Banilor din Parchetul General (sursa).
Din poziția asta, Victor Ponta lucra îndeaproape cu Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB). Foarte îndeaproape. Acest ONPCSB, de altfel, este cel care a descoperit, în 2000, că în contul Danei Năstase intrau niște sute de mii de dolari de la o bătrînă fără venituri. Bătrîna se numea Tamara Cernîșov, mult mai cunoscută acum ca „mătușa Tamara”. Tot în 2000, procurorii DNA spun că „Melinescu (membru în conducerea ONPCSB în 2000, numit ulterior șef al instituției de premierul Adrian Năstase) si Nastase s-au intalnit in noiembrie 2000, primul (pe atunci membru al conducerii ONPCSB) informandu-l pe politician (pe atunci deputat) ca in cadrul ONPCSB exista in lucru un dosar privind depunerea de catre Dana Nastase a sumei de 400.000 de dolari intr-un cont deschis la banca Creditanstalt (devenita mai tarziu HVB Bank). Melinescu i-ar fi promis lui Nastase ca va bloca dosarul pana dupa alegeri, iar dupa numirea in functia de presedinte al ONPCSB ar fi sustras lucrarea respectiva, pe care i-ar fi inamnat-o lui Ristea Priboi, la acea data consilier al lui Adrian Nastase. De fata s-ar fi aflat si controversatul om de afaceri Genica Boerica, care apare ca martor al acuzarii” (sursa).
Dacă mă întrebați pe mine, e destul de puțin probabil ca ditamai dosarul de 400.000 USD să nu-i fi atras atenția procurorului din Parchetul General care se ocupa îndeaproape de ONPCSB. Judecînd, însă, după ce carieră în Guvern a avut Ponta după 2001, pot să înțeleg perfect de ce actualul premier a omis să se ocupe de dosarul fostului premier. Și pot să pricep și de ce actualul premier spunea, prin 2011, că e convins că Năstase e nevinovat în dosarul „mătușa Tamara” (sursa).
P.S. Mai sînt convins de un lucru: departamentul de monitorizare de știri al PSD va citi acest text și-l va informa pe Ponta că mă întreb dacă știa de dosarul „mătușa Tamara”; dar nu sînt deloc convins că Ponta va avea și o reacție (sau una care să nu fie la mișto).
Uncategorized
Un excelent articol din Gândul ne arată că Ponta a pus ceva deoparte pentru zile negre: niște case și niște conturi. Ce înțelept din partea premierului, zic. Foarte înțelept, chiar. Și ce mutare strategică: acum să desființeze cabinetul de avocatură, și nu în campania electorală, cînd ar fi aflat și poporul cît de social-democrat e Victor Viorel. Și știrea vine bine: în „minivacanța” de 1 mai & Paște, cînd lumea e cu micul, lumînarea și pasca în gît, nu cu ochii în ziare și pe TV.
Dar să revenim: ce o fi făcut cabinetul de avocatură al lui Ponta cu două apartamente? Erau pline de avocați? Se lucra acolo? Se făcea turism? Se cazau clienți? Mă întreb și eu, cu naivitate. Și cum au aterizat apartamentele astea, acum, direct în declarația de avere a premierului? Gratuit? Ca donație? În virtutea faptului că Ponta a deținut cabinetul?
Însă, cum ziceam, acum e „minivacanță”. Dar revin după, nu-i bai!
Se agită poporul că insulta și calomnia ar fi redevenit penale (sursa). Trec peste aia că nu prea văd jurnaliști la pîrnaie ci, cel mult, pot primi o amendă penală (conform articolelor din Codul Penal, așa cum sînt acestea în vigoare acum). Și mai trec și peste aia că, la ce exemplare de „jurnaliști” vedem că se produc public de cîțiva ani, nici măcar pîrnaia nu ar fi suficientă pentru acele exemplare. Dar să revenim la cestiune: nu există insultă și nici calomnie la jurnaliștii profesioniști. Ceea ce poate părea o insultă, adică o colecție de tușe mai groase, nu va fi niciodată condamnată în instanță (dacă nu în cea românească, cu siguranță la CEDO) dacă jurnalistul semnalează, prin acele tușe mai groase, un pericol real, grav, la adresa vieții publice. La calomnie e chiar mai simplu: dacă ești un jurnalist bun, nu vei scrie niciodată tîmpenii despre fapte pe care nu le poți proba. Iar dacă, totuși, un judecător din România te va condamna vreodată pentru o calomnie inventată, CEDO nu va greși niciodată. Eu nu am nici un dubiu, printre spețele judecate la CEDO sînt suficiente în care jurnaliști hărțuiți de judecători în țările lor au fost reabilitați la Curtea Europeană.
Pe scurt: chiar nu mă deranjează reincriminarea insultei și calomniei, ba chiar mă bucură. Și aștept cu nerăbdare prima plîngere penală pe oricare din cele două infracțiuni. Prin 2004 m-a dat în judecată un procuror, după 2006 am avut procese cu Adrian Năstase și Dan Radu Rușanu, prin 2007 mă amenința și Codruț Șereș că mă duce în instanță, dar cred că nu a mai făcut-o. Nu am pierdut nici un proces, în orice caz.
Fără Secretariatul General al Guvernului (SGG), orice Guvern ar fi doar o gașcă de băieți (și fete, hai) care se întîlnesc la o bere. SGG aplică, tehnic, ce decide premierul. Fără SGG, Ponta, de exemplu, ar fi ca și cum nu ar avea nici cărți dinc are să copie, nici copiator. Nasol, deci. Ei bine, SGG-ul lui Ponta este una din cele mai opace instituții din statul român al anului 2013. Așam ca să fie dreptate pînă la capăt.
SGG, brațul juridic și tehnic al Guvernului
Conform site-ului SGG, “Conform legislaţiei în vigoare, Secretariatul General al Guvernului (SGG) funcţionează ca structură în aparatul de lucru al Guvernului, cu personalitate juridică, având rolul de a asigura derularea operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare, rezolvarea problemelor organizatorice, juridice, economice şi tehnice ale activităţii Guvernului, precum şi reprezentarea Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşti, constituind totodată elementul de legătură şi stabilitate a guvernării, asigurând cadrul necesar sistemului de luare a deciziei. Secretariatul General al Guvernului funcţionează în subordinea Primului-ministru şi este condus de un secretar general al Guvernului, cu rang de ministru. Secretarul general al Guvernului reprezintă instituţia în relaţiile cu ministerele şi cu celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autorităţile administraţiei publice locale, cu alte instituţii şi autorităţi publice, precum şi cu persoanele fizice si juridice” (sursa).
Lambru, piți adjunctă la SGG, nu există decît nominal
La capitolul “PRESA” de pe același site apare un singur comunicat din presă din 2013: “Anunț privind lista scurtă a firmelor selectate pentru următoarea etapă de calificare pentru furnizarea de asistență tehnică pentru implementarea Acordului de Grant”. Nici măcar arhiva de comunicate pe 2012 nu e completă, lipsesc lunile mai, iunie, august și decembrie (sursa).
Dar poate că “PRESA” nu contează, să trecem la “INTERES PUBLIC”. Aici, primul capitol e “Conducerea instituției”. Sînt menționați Ion Moraru (secretar general al Guvernului), cu CV-ul aferent, Ioana-Andreea Lambru (secretar general adjunct al Guvernului), fără nici o altă informație, și Andrei Rizoiu (secretar de stat), de asemenea fără nici o informație disponibilă (sursa). Noroc că noi știm din presă (nu din “PRESA”) că Lambru este un fel de copilă de suflet a unor peneliști la vîrsta a doua care a făcut furori ca secretară iar Rizoiu fost coleg cu Ponta la corpul de control al premierului Năstase.
De jumătate de ani, achiziții publice secretizate
Să ne aruncăm un ochi și la “Documente financiare” de “INTERES PUBLIC”. Aici, SGG ne încîntă cu “Situația achizițiilor SGG pe 2012”, dar numai pînă în octombrie. De atunci încoace, de jumătate de an, deci, nici o cifră, nici un cuvințel și nici un bănuț despre ce și cum cheltuie SGG (sursa). Cît despre “Alte documente”, aici nimic nu a depășit nivelul lui 2011: “Obiectiv de investiții 2009-2011” și anunțuri de vînzare a unor imobile ale RAAPPS din… 2007 și 2008! Și gata (sursa).
La “Proiecte de acte normative” nu găsim nimic mai nou de 2007 (sursa). Iar la “Anunțuri licitații”, cel mai recent document expus pe site-ul SGG este din ianuarie 2011 (sursa). La “Rapoarte”, Secretariatul ne regalează cu “Raport privind activitatea SGG în 2011” (sursa) iar la “Selecție ocupare posturi” ultimul anunț este din decembrie 2012 (și se referă la niște posturi pentru Departamentul de Relații Intertenice din cadrul SGG – sursa). Cel mai haios e SGG la “Venituri nete personal”, actualizate la nivelul lunii aprilie 2010 (sursa). Sau, hai, ar mai fi la fel de haios și că la “Linia verde” apare doar mențiunea “în construcție” (dracu’ știe ce e “Linia verde” – sursa).
Un director eliberat din funcție din 2011 este prezent pe sgg.ro
Dar site-ul SGG continuă și cu alte capitole demne de Radio Erevan. La “PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT (PPP)” este menționat Mihai Prisacariu, director general al Unității Centrale de Coordonare PPP (sursa). Care Prisacariu, însă, a fost eliberat din funcția de la SGG încă din ianuarie 2011. La același capitol, secțiunea “Evenimente”, ultimul menționat este “PPP și dezvoltarea strategică a României”, un seminat desfășurat în octombrie 2012 la Brăila (sursa). Curios, însă, de cînd, prin Hotărîre de Guvern, PPP-urile au trecut în responsabilitatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine (condus de Dan Șova), pe site-ul SGG nu mai apare nimic despre aceste proiecte.
În fine, la “IMPLEMENTARE PROGRAM”, cele mai recente articole se referă la programe pentru minoritatea rromă din 2009 (sursa).
Marea omisiune a SGG: “ministerul” lui Dan Șova
Ce omite, însă, cu adevărat, site-ul SGG este să vorbească despre DPIIS. Ce este DPIIS? Acum vreo lună, scriam așa: “Între o ceartă cu Băsescu (mai mult de ochii colegilor de la USL) și o ceartă cu colegii de la USL (mai mult de ochii fraierilor de alegători), premierul Victor Ponta al II-lea își construiește, fără tam-tam, cel mai puternic regim economic autocratic de după ’89. Pe scurt, Ponta a reușit, prin intemediul “ministerului” lui Dan Șova (cel al “marilor proiecte naționale”), să strîngă sub propriul control cea mai mare parte a bugetului de investiții al României. Punctual, premierul are în propria mînă: 1. fondurile europene; 2. proiectele de infrastructură de interes național (tot Ponta decide și care sînt proiectele alea de interes național); 3. investițiile străine în România; 4. toate parteneriatele public-privat din România.
Toate cele patru mari cămări cu bani ale bugetului enumerate mai sus sînt gestionate de DPIIS (Departamentul pentru proiecte de infrastructură și investiții străine, condus de Dan Șova – sau “Ministerul marilor proiecte naționale”, cum a fost numit de presă). Iar DPIIS se află în subordinea directă a premierului Ponta” (sursa).
Despre cît de important e Dan Șova pentru funcționarea de pradă a guvernului Ponta am scris aici. Neimportant, însă, pentru analiștii de serviciu din ONG-uri (a propos, nu ar fi o dovadă minunată de transparență ca ONG-urile să-și afișeze sursele de finanțare?). Pînă una, alta, Șova nu se limitează la „ministerul” lui, ci se extinde și pe la alții. Prin foști colegi de avocatură de la „Șova & asociații”. Unul din ei, Radu Cernov, implicat în contractele cu Turceni și Rovinari (în care era băgat și Ponta), a ajuns în CA al Transgaz (sursa). Despre Cernov a scris și Șova, pe propriul blog: i-a fost partener și a luat bănuțu’ de la stat (sursa).
P.S. Dan Șova, cum se sărbătorește Ziua Muncii la Londra?
De cîteva săptămîni, Ponta și Dragnea se agită să ne convingă că e austeritate și că trebuie ciopîrțite salarii și strînsă cureaua. Ceea ce e valabil numai pentru fraieri. La Secretariatul General al Guvernului, însă, nu lucrează fraieri, ci șmecheri. Așa că, pentru ei, austeritatea e cel mult prilej de mișto și bășcălie.
De exemplu, un bilet de avion de la București la Bruxelles și retur nu costă 350-400 de euro, cît am obține fiecare dintre noi dacă ni l-am cumpăra la liber, de pe orice site (sursa), ci 1.000 de euro, de aproape trei ori mai mult. Iar un bilet de avion pînă la Charlotte, SUA, care ar costa puțin peste 1.000 de euro (sursa), se duce la peste 2.000 de euro. Tot din bani publici gestionați de SGG. Alte exemple, pe site-ul SGG (aici).
O știre TVR din 16 mai (fără an, dar, cel mai probabil, e vorba de 2012), publicată pe www.stiri.tvr.ro, îi freacă serios ridichea lui Victor Ponta. Sub titlul „Cine sunt sfătuitorii lui Victor Ponta: colaboratori ai soției, ai lui Năstase sau ai lui Antonescu”, articolul face mișto de cel mai baschetbalist premier al țării: „Deşi cu câteva zile în urmă, în cadrul unui discurs de lansare a candidaţilor din Gorj,premierul îşi sfătuia colegii să nu facă la fel cum au făcut cei din fosta Putere, pare că el nu şi-a urmat propriul sfat” (sursa). Cum zice și titlul articolului, lui Ponta i se reproșează că ar fi angajat consilieri pe principiul apartenenței de muncă ori la familia proprie, ori la familia politică. Deci, nu pe criterii profesionale.
Desigur, să nu ne facem iluzii, știrea despre care vorbesc a scăpat de cenzura din TVR și a rămas pe site (ceea ce nu garantez că se va întîmpla și de acum înainte). În orice caz, e vorba de o regretabilă eroare, cum ar zice o găleată de cenușă turnată-n cap de nenorocitul căruia i-a scăpat la liber articolul pe site.
În caz că TVR va scoate, totuși, știrea de pe site, iată și poza articolului cu pricina.
Au început să se plîngă oamenii pe ici, pe colo, cum că Dan Șova se va ocupa de exploatarea de la Roșia Montană (în calitate de ministru delegat al DPIIS – Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine). Tot ce se poate, eu nu m-aș mira deloc. Și nu m-aș mira pentru că știu și de ce se va întîmpla, dacă se va întîmpla: pentru că poate. Poate prin lege. O lege cretină pe care nici luptătorii civili, nici penibilii politicieni din opoziție nu au contestat-o în vreun fel.
Legea este, de fapt, o Hotărîre de Guvern: HG nr. 7 din 9 ianuarie 2013, de înființare și organizare a DPIIS. Conform acestei HG, DPIIS („ministerul” lui Șova) se ocupă de tot ce înseamnă proiect de infrastructură de interes național. Dar, atenție, HG nu definește ce e ăla un „proiect de infrastructură de interes național”, ci lasă la mîna lui Ponta să decidă ce e și ce nu e proiect de infrastructură de interes național. Sau, cum am scris aici, „„ministerul“ lui Șova va împărți banii pentru toate proiectele (a se citi „contractele“) de INTERES NAȚIONAL. Dar ce-s alea „programe și proiecte de infrastructură de interes național“? E, aud? Păi, vă spune același paragraf: e vorba de acele programe și proiecte „DATE ÎN COMPETENȚA SA (adică a DPIIS – n.m.) PRIN HOTĂRÎRE A GUVERNULUI“.
Aaaadiiicăăăăă, e vorba de orice vrea mușchiul premierului Ponta să se încadreze la „infrastructură de interes național“. Dacă, de exemplu, Ponta vrea mîine ca programul de plantare a pomilor pe marginea unui drum sătesc din Teleorman să fie „proiect de infrastructură de interes național“, atunci clasifică plantarea acelor pomi ca fiind de „interes național“, prin H.G. Apoi, proiectul cu pomii trece direct în parohia lui Șova, la DPIIS. Care, o spunem pe limba paragrafului de mai sus, „planifică, pregătește, atribuie, execută, implementează și urmărește, după caz, realizarea programelor și proiectelor“.
Desigur, nu mai vorbesc de proiecte cu adevărat importante, de milioane, zeci sau sute de milioane ori – de ce nu? – de miliarde de euro și cu adevărat de importanță națională, pe care DPIIS-ul lui Șova le va primi cadou din pixul lui Ponta”.
Sper că ați priceput, acum, de ce Șova poate: pentru că Ponta a dat un HG prin care legiferează ce poate Șova. Iar Șova poate orice vrea mușchiul lui Ponta.
P.S. Se fac aproape trei luni de cînd am atras atenția că, prin HG 7/2013, Ponta devine cel mai puternic premier din istoria post ’89 a României. Dar nimeni pare să n-aibă vreme de astfel de prostii. Articolele despre HG 7/2013 sînt aici și aici.
Titlul de mai sus este cules de pe site-ul NATO. E adevărat, titlul complet sună așa: „Romania’s Foreign Minister, Teodor Melescanu, comes to NATO” (sursa). Și e o știre postată pe site-ul Alianței Nord-Atlantice pe 26 ianuarie 1994. Totuși, poate că e o profeție cu ceva șanse de succes și pentru viitorul apropiat, mai ales că Victor Ponta a confirmat, în seara aceasta, că „nu este exclus ca un român să fie viitorul secretar general al NATO” (sursa).
Altfel, NATO îl cunoaște destul de bine pe Meleșcanu și viceversa. Numai pe site-ul Alianței apar 15 menționări ale numelui actualului șef al SIE (sursa).
Săptămîna trecută, premierul Ponta a făcut un exercițiu de transparență și a arătat poporului, în stil PPDD, cît cîștigă ciocoii din companiile energetice de stat: a postat un comunicat pe site-ul Guvernului.
Cînd nu e preocupat să practice populismul heirupist, Ponta este mult mai puțin transparent. Pe site-ul Secretariatului General al Guvernului, subordonat premierului, lista cu veniturile nete ale funcționarilor a fost ultima oară actualizată fix acum trei ani: în aprilie 2010 (sursa). De atunci încoace, nimic. De altfel, mai nimic de pe site-ul SGG nu este actualizat la zi, ba chiar cele mai recente informații au o vechime de un an, doi sau chiar trei.