Acum vreun an de zile, cînd moderam o emisiune la TVR Info („Plus unu”, de la 20.00) și Cozmin Gușă nu deținea o televiziune pro-USL (Realitatea TV), se mai spuneau și lucruri interesante la televiziunea publică.
La sfîrșitul lunii mai 2012, l-am avut invitat pe Cozmin Gușă. Printre declarațiile lui de atunci, iată cîteva (de pe site-ul TVR, pe lîngă cea din titlul postării): „Eu l-am adus pe Ponta în partid. Era un tânăr competent în procuratură care merita să capete funcţia de şef al Corpului de Control. Nu era membru de partid. El a fost o propunere care mi s-a părut foarte bună. L-am găsit în cercul de cunoştinţe. I s-a părut interesantă propunerea pentru funcţia administrativă, nu i-am propus de la început o funcţie politică„. (sursa)
În aceeași emisiune, Gușă a zis niște adevăruri și mai nasoale: „Crin Antonescu a acceptat toată viaţa lui tutele, indiferent de la cine. Este un om talentat, însă cu puţină autoritate, nu foarte harnic, asta nu este un mit, ci este problema lui, dar nu l-a împiedicat să aibă succes şi a acceptat tot timpul tutele. Penultima tutelă a fost Dinu Patricu, ultima tutelă a fost Dan Voiculescu. În mod firesc, întâlnirile pe care le are, felul în care acţionează este sub influenţa lui Dan Voiculescu, care în mod evident este mult mai şiret decât el. (…) Un om ca mine, care-i cunoaşte şi pe Dan Voiculescu şi pe Crin Antonescu nu poate să nu-şi pună întrebarea care poate să fie argumentul hotărâtor. Răspunsul meu logic nu ar putea să fie decât un eventual dosar pe care Dan Voiculescu îl are despre Crin Antonescu, pentru că altfel, să te faci de râs… nu ştiu, dosar de informator, de Porumbacu, de ce zicea Băsescu la televizor, habar n-am. (…) Eu nu pot să-mi închipui altfel cum un om ca şi Crin Antonescu acceptă această tutelă, pentru că este evident că o acceptă. Nu poţi să accepţi o asemenea tutelă decât dacă eşti şantajat”. (sursa)
Cozmine, poate-i zici și lui Rareș Bogdan care e părerea ta despre Crin, nu-l lăsa în bezna ignoranței.
Uncategorized
Săptămîna viitoare, PSD se joacă de-a congresul. Secretarul general Liviu Dragnea a anunțat presa că nu vor fi incidente la vot, cum s-a întîmplat la convenția PDL, pentru că se va utiliza un sistem de tip electronic, infailibil. Iar Dragnea, după cum ne-a spus DNA într-un comunicat de acum vreo șapte luni și șapte zile, se pricepe. Bine. Penal de bine, chiar. Iată cît de bine:
„Ca răspuns la solicitări ale reprezentaților mass-media, formulate în baza Legii nr.544/2001, Biroul de informare și relații publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au început urmărirea penală față de DRAGNEA NICOLAE LIVIU, secretar general al unui partid politic, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
– folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
– asociere pentru săvârșirea de infracțiuni,
– instigare la violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secției de votare ori de către alte persoane,
– instigare la promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului.
În rezoluția de începere a urmăririi penale, procurorii au reținut că există indicii temeinice că, în calitate de secretar general al unui partid politic, învinuitul Dragnea Nicolae Liviu și-a folosit influența și autoritatea funcției în vederea obținerii unui folos nepatrimonial pentru partid, respectiv a unei prezențe de minimum 60% la votul de la referendumul din 29.07.2012, care să garanteze validarea acestuia. Astfel, acesta a inițiat o asociere formată din numeroase persoane (președinți și membri ai secțiilor de votare coordonați de responsabili locali și județeni, președinți de organizații județene și locale, precum și primari ai partidului), iar scopul asocierii era săvârșirea de infracțiuni prevăzute de Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.
În acest sens, a fost utilizat un sistem informatic complex ce permitea unui număr restrâns de persoane să obțină, în timp real, informații despre numărul de votanți și modul cum s-a votat în secțiile de votare. Astfel, oră de oră, coordonatorii partidului aveau reprezentarea prezenței la urne, identificând secțiile de vot cu prezență slabă.
Sistemul informatic a asigurat comunicarea de date, mesaje, ordine și recomandări cu conținut ilicit, destinate coordonatorilor și/sau membrilor secțiilor de votare și altor persoane, în vederea măririi artificiale a numărului de votanți.
De asemenea, învinuitul Dragnea Nicolae Liviu a constituit un sistem național de influență pentru a determina autoritățile publice centrale, județene și locale aflate sub controlul politic al formațiunii politice, de a se implica în:
– exercitarea de presiuni asupra președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și asupra membrilor acestora pentru a falsifica semnăturile alegătorilor pe listele de vot și a introduce în urne un număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători;
– folosirea unei urne mobile în condiții contrare legii (fără a exista cereri în acest sens depuse în termen și aprobate corespunzător);
– obținerea pe căi ilicite de informații, în fiecare oră, despre numărul de persoane care și-au exercitat dreptul de vot și despre modul în care s-a votat în unele secții de votare;
– practicarea votului multiplu;
– denaturarea pe listele suplimentare a ultimei cifre a CNP al unor persoane a căror semnătură a fost falsificată pe listă, pentru a nu permite programelor de calculator specializate să identifice votul multiplu;
– practicarea „turismului electoral” – adică a deplasării organizate de importante mase de persoane, cu ajutorul autobuzelor, microbuzelor etc., pentru a vota multiplu, atât în secția de votare la care au fost arondați, cât și la alte secții de votare din țară;
– falsificarea de semnături în numele unor persoane decedate, ce au rămas înscrise pe listele electorale;
– falsificarea de semnături ale multor alegători, plecați din țară în momentul referendumului;
– votul exercitat de minori, interziși judecătorești și persoane cărora le-a fost interzis dreptul la vot printr-o hotărâre judecătorească penală;
– neaplicarea autocolantelor cu mențiunea „VOTAT” pe cărțile / buletinele de identitate ale votanților.
La data de 6 septembrie 2012, învinuitului Dragnea Nicolae Liviu i s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”
P.S. Eh, ce vremuri, în toamna trecută… nu? Ce efuziune, ce spirit al dreptății, cît avînt justițiar! Da’ norii un’ se duc cînd se duc?
P.P.S. Un alt comunicat foarte interesant al DNA, pe același subiect, aici.
După ce mi-am exprimat politicos dezgustul față de atitudinea unor talibani, am primit niște replici pe ici, pe colo (mai ales pe facebook, dar și prin intermediul unor bîrfe penibile, de țațe prinse cu fustele-n cap). Care replici nu mă interesează pentru că nu mă interesează nici un fel de polemică cu puriștii ipocriziei. Unii din ei, capii grupării de imaculați (fie că-s jurnaliști, fie că-s oengiști), s-au obișnuit să stea la masă cu politicieni grei (dacă-ș miniștri e cu atît mai bine) și să le facă agenda, să le dea sfaturi, să se facă utili. De mulți ani, cei care de vreo zece zile încoace sînt indignații exemplari ai societății civile fac și desfac funcții publice, compun și descompun evenimente din spatele unor politicieni și, în general, au cam uitat care e locul lor: jurnaliștii să relateze și, abia apoi, să opineze, iar oengiștii să reformeze (dacă vor și pot, desigur) statul din postura lor de activiști civili, NON-guvernamentali, nu din birourile guvernamentale. Ce să polemizez eu cu unii care mă considerau naiv cînd îmi făceam documentarea printre zeci și sute de pagini de documente publice în timp ce ei primeau informația mestecată cum trebuie de la cîte un om de partid? Ce aș putea să discut cu unii care descopereau că-s jurnaliști în slujba interesului public doar dacă anchetele se refereau la miniștrii de la care nu obținuseră bănuțu’? Cam ce dispută rezonabilă aș putea să am cu alții care cîștigă cîte 5.000 de euro pe lună din proiecte derulate cu instituții de stat? Pe care din cei enumerați mai sus ar trebui să-i consider integri și pe care independenți? Ar fi o singură soluție: să dau cu banu’. Dar nu m-ar ajuta nici asta, deja s-a dat cu banu’ în ei și s-a dat cu succes.
SINDRÓM, sindroame, s. n. Totalitatea semnelor și a simptomelor care apar împreună în cursul unei boli, dându-i nota caracteristică. [Pl.și: sindromuri] – Din fr. syndrome. (sursa)
În cazul sindromului „Nelu Ploieșteanu”, este vorba de o boală, de o stare patologică ce răspunde la numele de „maleabilitate”. Maleabilitatea, de exemplu, de a o întoarce ca la Ploiești, atunci cînd situația o cere. O maleabilitate extremă, a adevărat, demnă de marii artiști de circ. De aici, deci, și numele simptomului: „Nelu Ploieșteanu”, bolnavul care o poate întoarce ca la Ploiești.
Dar de ce „Nelu”? „Nelu” e numele bolnavului, al pacientului, dar e un nume generic și nu ține cont de identitatea din buletin a celui afectat de starea patologică. E un nume comun, care se referă la gradul de apropiere de sistem, o familiaritate vecină cu intimitatea. La numele generic „Nelu” răspund toți cei cu sindrom „Nelu Ploieșteanu”, pe care sistemul îi folosește ca să arate că nimic nu se schimbă, că există o realitate imuabilă și indestructibilă dincolo de politică, de așteptările cetățenilor, de legi.
Deloc întîmplător, Tiberiu Nițu (propus de Ponta ca procuror general) este din Ploiești (sursa). Deloc surprinzător, și Robert Cazanciuc (propus tot de Ponta ministru al Justiției) este tot din Ploiești (sursa). Și, deja complet previzibil, există un deputat PSD de asemenea din Ploiești, bun prieten cu Victor Ponta.
Numirea lui Robert Cazanciuc la Ministerul Justiției a dezgropat din arhivele recente ale presei o declarație a lui Traian Băsescu. Una conform căreia Cazanciuc ar fi cam pe dinafară („Atata timp cat la Cotroceni va fi un presedinte care va tine la Justitiei si o va proteja de astfel de numiri de tip Balan sau ala, Cazancioc [nr. Robert Cazanciuc], care a mai fost el purtator de cuvant pe la Parchetul General, tot coleg de promotie cu dl Ponta, a fost pe la externe si il tot vantura ventilatoarele zvonurilor ca ar fi bun” – sursa). De aici, pariu: îl acceptă sau nu Băsescu pe Cazanciuc drept ministru la Justiție? Dacă da, atunci se contrazice. Dacă nu, atunci strică frumusețe de coabitare cu Ponta. La ora la care scriu, președintele încă nu a început interviul de pe Digi 24, unde presupun că va fi întrebat cum va rezolva dilema.
Dar, pînă va vorbi Băsescu, să presupunem că președintele va face acest compromis și-l va accepta pe Cazanciuc la Ministerul Justiției.
În cazul ăsta, prima observație ar fi că, și dacă l-ar refuza, poreședintele s-ar expune unei sesizări la Curtea Constituțională, cum s-a mai întîmplat în trecut: după ce a refuzat să-i accepte ca miniștri, în 2007 și 2008, pe Adrian Cioroianu și Norica Nicolai, CCR s-a pronunțat paradoxal. Adică: Cioroianu a ajuns ministru pe decizia CCR, Nicolai nu a ajuns niciodată ministru, tot pe baza unei hotărîri a CCR. Așadar, refuzul lui Cazanciuc ar avea un sfîrșit incert din punct de vedere legal și s-ar tranșa la Curtea Constituțională.
Dar să presupunem că nu ar exista nici o piedică legală și președintele l-ar accepta ca ministru pe Cazanciuc. Asta s-ar chema compromis, firește. Ei bine, talibanii deja au sărit ca arși: nu se face, Băsescu dezamăgește încă o dată, noi credeam că președintele e Ioana d’Arc, fecioara de fier a României. Deci, compromis. Păi, să cercetăm: de cîte ori a avut de-a face președintele cu compromisul? Să începem cu „soluția imorală” PUR (actualul PC), nu? Păi, da, să începem. E un compromis fără de care guvernarea PNL-PD (Alianța DA) avea toate șansele să nu fie o guvernare, pentru că nu avea sprijin parlamentar. Să nu ne facem iluzii: tocmai compromisul „soluției imorale” a făcut posibil mandatul Monicăi Macovei la Justiție (cum mai scriam aici), cu tot ce a însemnat asta (pozitiv).
Un al doilea compromis destul de greu de înghițit a fost cooptarea UNPR la guvernare după 2009. Da, e vorba de UNPR-ul condus de Gabriel Oprea, traseist de profesie, pe care Băsescu îl includea în „mafia personală a lui Adrian Năstase” înainte de 2004. Iarăși, să nu ne facem iluzii: cooptarea UNPR la guvernare a făcut posibil programul de austeritate al guvernării Boc, cel care, o spun o mulțime de oameni rezonabili, a salvat economia României.
Desigur, „soluția imorală” PUR și Oprea din „mafia personală a lui Adrian Năstase” n-au fost tocmai o fericire pentru politicianul Băsescu și nici pentru susținătorii și alegătorii lui Băsescu. Dar au fost compromisuri cu rezultate cert cîștigătoare pentru România.
P.S. Între timp, la Digi 24, Băsescu: „Vina a fost eventual a mea, că n-am fost bine informat și l-am pus (pe Cazanciuc – n.r.) la pachet cu un alt procuror, care avea probleme”.
P.P.S. Președintele tocmai s-a referit la „soluția imorală” PUR, în interviul de pe Digi 24. Vă garantez că nu știam dinainte că o să pomenească asta:D.
Conform CV-ului lui Robert Cazanciuc de pe site-ul MAE, noul ministru al Justiției a făcut dosare cu furturi de coceni vreo trei ani, la Ilfov, apoi a fost teleportat direct în Parchetul General (sursa):
Recent, premierul Victor Ponta a făcut din nou paradă pe la televiziunile de știri cu victoriile repurtate de Guvernul pe care îl conduce împotriva mafiei PDL care a prăduit România. Unul dintre exemplele folosite frecvent a fost cel al Hidroelectricii, pentru soarta căreia Ponta l-a scos pe Videanu unic vinovat. Ceea ce este doar parțial adevărat. De vină sunt cam toate partidele aflate la guvernare din 2000 încoace. De aceea ni se pare necinstit în fața adevărului istoric al marilor tunuri din România ca doar Videanu, Ion Ariton, fost ministru, și Tudor Șerban, fost secretar de stat la Ministerul Economiei, să fie acuzați că au adus Hidroelectrica într-o stare jalnică. Credem că ar trebui să i se recunoască meritele și lui Mihai David, director al producătorului de energie de stat în perioada iulie 2009 – ianuarie 2011. Fost pesedist, actualmente uneperist, fost consilier al lui Adrian Năstase și fost consilier local la Primăria Brașov. El a fost membru și în Consiliul de Administrație al Hidroelectrica, chiar și după ce a fost schimbat din funcția de director general. În mandatul lui a avut loc una dintre prelungirile contractelor „băieților deștepți“, decizie pe care USL o aruncă în cârca PDL. Iar acum are loc o prelungire a afacerilor lui. Tot cu Hidroelectrica.
Eroii de la CSM, ăia din secția de procurori, care mureau săptămîna trecută cu procedurile de selecție a candidaților la șefia parchetelor de gît, au descoperit ieri legea. Cam tîrziu pentru niște magistrați, dar tot e bine. Mă gîndesc că nu or fi găsit-o mai devreme pentru că or fi căutat-o în computerul lui Neacșu, ăla săltat de DNA (computerul, nu Neacșu; sau nu încă Neacșu).
În fine, ca să nu mă lungesc cu introducerea, o să fiu foarte clar: da, aș vrea ca președintele (încă Traian Băsescu) să-i dea o zmetie lui Ponta, să-l pună la colț pe coji de nucă și să-i ceară să dea un ordin de ministru (că legea durează să fie adoptată în Parlament, s-a văzut și pe guvernare PDL, și pe ăia i-a durut într-unul din sfinctere) prin care să stabilească o procedură transparentă și eficientă de selecție a candidaților pentru șefia PG și a DNA. Chiar aș vrea. Apoi, din procedura asta, să iasă la iveală cei mai cei procurori din Univers, pe care eroii de la CSM să-i avizeze pozitiv și președintele (încă Băsescu) să-i numească. Chiar aș vrea să se întîmple așa. Și, da, înțeleg că dacă președintele (încă Băsescu) îi va numi pe unii scoși din pălărie de Ponta, următorul MCV va menționa întîmplarea la „așa nu” și ne va scădea nota la purtare. Chiar înțeleg, deși nu-s oengist.
Dar, din toate datele pe care le avem pînă acum, se pare că președintele (încă Băsescu) îi va numi pe cei aleși de Ponta, deci România va mai lua o notă mică la MCV și va rămîne corigentă la Schengen. Să admitem că așa va fi (ceea ce nu prea e bine, evident). Așadar, președintele (încă Băsescu) e criticabil pe bună dreptate. Pentru că, nu-i așa, e un trădător. Nici mai mult, nici mai puțin.
Ok, atunci să analizăm. Pe de o parte, cine e trădătorul în raport cu ce a făcut pînă acum pentru Justiție. Și, pe de altă parte, cine-l acuză.
Deci, cine e trădătorul? Păi, e singurul președinte din țara asta care a pus la Justiție un ministru venit din oengism. Ministrul e Monica Macovei. Uitați-vă aici să vedeți că înaintea lui Macovei a fost Rodica Stănoiu și după ea Tudor Chiuariu la Justiție. Două catastrofe nucleare. Cătălin Predoiu, după Chiuariu, a mai spălat ceva din imagine, dar nici acela n-a fost lipsit de scandaluri (ba un conflict de interese, ba o pasivitate ministerială), deși trecute cu vederea. Însă nici măcar Predoiu nu a venit din neant, ci era membru de partid (PNL). Trădătorul Băsescu, așadar, și-a început mandatul de președinte cu un ministru la Justiție dintre activiștii civili. Ce-a mai făcut trădătorul? A mers tot pe mîna Monicăi Macovei, activista civilă, care i-a recomandat un șef la PG (Kovesi) și unul la DNA (Morar). Vasăzică, tiranul s-a lăsat dus de nas ca un copil de oengista Macovei și de data asta. După trei ani, același trădător a prelungit mandatele celor doi (Kovesi & Morar). Desigur, astea sînt niște căcaturi pe care le-a făcut și Iliescu și le-ar fi făcut, cert, și Adrian Năstase, dacă devenea președinte, nu?
Dar cine sînt acuzatorii? Deși cu toții talibani, puriști ai onestității și integrității, ei se împart în două categorii: jurnaliști și oengiști. Cei mai cunoscuți din ambele categorii, pură coincidență, au fost în echipa activistei civile Monica Macovei, aia pusă de trădător la Justiție. În echipa ei de la minister, oficial. Unii pentru mai puțină vreme, alții pentru mai multă. Sigur, dacă le amintești acum asta, îți vor spune că ei s-au născut ca Afrodita anticorupției din spuma mării, nicidecum ca Atena activismului din capul lui Zeus (haha, ca să vezi ironie, ăsta e un nickname al trădătorului). Îți vor spune că interviurile advertoriale făcute cu Udrea erau jurnalism pur, că banii din fonduri europene se obțineau pe proceduri transparente (nu pe pile de partid), că miile de euro obținute din granturi și finanțări europene (și de aiurea) nu aveau nici o legătură cu rețeaua de lobby oengistic a Monicăi Macovei (nu că ar fi ceva rău în asta, ci dimpotrivă).
Pe scurt, talibanii purismului justițiar de azi și-au construit cariere și notorietate pe decizia politică a trădătorului de azi, acea decizie care a schimbat (în bine) România în decembrie 2004: numirea Monicăi Macovei la Justiție.
Azi, președintele (încă Traian Băsescu) e criticabil pentru deal-ul cu Ponta, e foarte adevărat. Dar nu de către voi, talibanilor. Sau, dacă vreți, nu cu patetismul apocaliptic cu care ați făcut-o. Mai decent, băieți și fete, mai profi, mai oengistic, că nu sîntem la cursul de arta bocitoriei, nivelul rudimentar. La fel de bine, însă, ca să nu vă risipiți din resursele de pragmatism, voi așteptați-l pe următorul trădător pe care să-l parazitați. Pînă atunci, vă puteți mulțumi cu patrioții care sînt acum la putere.
P.S. Nu l-am întîlnit niciodată pe președinte (încă Traian Băsescu) și nu am păpat nici un bănuț de la stat sau de la UE. Dar ce pot să afirm cu certitudine e că îmi fac greață oportuniștii în numele principiilor.
După ce a anunțat, săptămîna trecută, că va analiza candidaturile pentru șefia Parchetului General și DNA în două luni, Consiliul Superior al Magistraturii și-a „reevaluat” poziția. Azi, printr-un comunicat de presă, CSM a devansat termenul. Iată comunicatul:
”
Ca viitor ministru plin al Energiei, pesedistul Constantin Niță își întinde tentaculele peste Romgaz, acolo unde șefii au fost numiți anul trecut de Daniel Chițoiu, pe atunci ministru al Economiei. Evident, PNL a reacționat la jocul lui Niță și i-a cerut demisia.
Foarte interesant la strategia lui Niță este că, dacă își va întinde influența asupra Romgaz, PSD va lovi nu numai în PNL (și, în special, în Klaus Iohannis, care se visează președinte de regiune – cu capitala la Sibiu, firește), ci și în sponsorii lui Vasile Blaga. Lovindu-l direct în moalele contractului de muncă pe fostul director Romgaz, Marcel Piteiu. Care Piteiu, foarte apropiat de Blaga, a rămas consilier al directorului Romgaz (cel numit de PNL), deși este cercetat penal pentru subminarea economiei naționale și a mai primit și un verdict de conflict de interese de la ANI (sursa).
E, deci, ușor de intuit că Niță nu numai că va numi noi directori la Romgaz, dar îl va mai și executa pe Piteiu, mai ales că Blaga îl curtează asiduu pe Crin.