Uncategorized

Pe scurt: există niște milioarde de uncii de aur în Apuseni, sub niște munți. Niște privați au făcut niște înțelegeri cu statul să scoată aurul. Presa a scris de s-a plictisit (pînă a luat publicitate de la privați) că înțelegerile privaților cu statul au fost făcute pe sub masă, în defavoarea statului. Niște oengiști au făcut (și mai fac) scandal că proiectul privaților va distruge zona (se rad, la propriu, patru munți, se formează un lac uriaș de ape cianurate etc). În timpul ăsta, statul, reprezentat de Videanu, e hotărît să urmeze înțelegerile alea făcute pe sub masă pînă la capăt și să le dea privaților aurul, cu consecințele de rigoare pentru mediu. Pînă aici, am înțeles, e totul cum trebuie să fie: statul face pe prostul cu băieții deștepți.
Dar nu am înțeles de ce IT Morar face același lucru cu băieții deștepți. Din dragoste pentru capitalism? Ce-l mînă pe el în luptă?

Patriciu a zis despre „Kapitalism”-ul lui Solomon că ar fi „un tabloid cu poze alb-negru”. Recunosc că nuanța mi s-a părut nițel peiorativă. De parcă Dinu ar edita, prin trustul lui, numai Enciclopedia Britannica, nu și Click. După care mi-am dat seama: era vorba de o nuanță de nuanță. Adică nu că documentarul e tabloid e problema, ci că e alb-negru, în epoca în care tabloidul serios e colorat. Alta era, deci, dacă Solomon îi punea lui Patriciu prin birou niște bagaboante dezbrăcate, de exemplu, și filma un porno, full HD, atunci nu era chiar nici o problemă, se digera mai ușor kapitalismu’ ăsta. Ca să nu mai spun că mergea ca unsă și o reclamă la pompă, inserată subliminal, printre gemete.

Puțină istorie recentă: mai întîi a fost un interviu de autoflagelare, apoi o ușuire de dezonoare, a urmat o împăcare pe blog ca la „Surprize, surprize” iar acum omul e din nou în caseta redacțională a AC. Despre adevăratele motive ale ușuirii nu voi vorbi, dar o poate face Doru Bușcu. Sau chiar Ivanciuc, care a scris un text de almanah AC, acum niște ani, în care vorbea despre rolul jurnalistului de investigații: ăla de șpăgar.

Bușcule, nici cu speranța nu ai sperat și nici cu gîndul nu ai gîndit că mica ta cacealma (știi tu, aia că ne-ar fi cumpărat PDL, inclusiv filialele lor din diaspora și spațiul cosmic) se va adeveri: ne-a cumpărat Băsescu! Știrea ți-o aduce Suțu*. Același Suțu s-a încruntat iar la taste și a încercat o glumă: cică, cu ocazia asta, scorul ar fi 18 la 1 pentru Cațavencu versus Kamikaze. Suțule, ai dreptate, dar e o mică precizare de făcut: acel exemplar din Kamikaze va fi citit de Băsescu, în timp ce cele 18 din Cațavencu îi vor folosi lui Aliodor Manolea, să aprindă flacăra violetă.
* Sau era Șutu?

Legile pe care ANAF le pune acum în aplicare la RC există de ceva vreme. Cît timp vechea gardă a Fiscului a mîngîiat pe cap trustul și nu i-a cerut impozitele, crocodilii de la RC care acum plîng cu lacrimi cît mia de euroi legată cu elastic au tăcut mîlc. Nu s-au plîns că nu dau impozite la stat, nu au protestat public. Au făcut bani și s-au dat deontologi. Acum, însă, cînd legea e aplicată, deci pierd bani, se dau cu fesele de podea, de parcă legea ar fi inventată special pentru ei. Dacă vreți să înțelegeți titlul, citiți lista semnatarilor scrisorii și, mai ales, titulaturile lor. La un calcul scurt, acolo e peste o sută de mii de euro lunar, din venituri care nu-s salarii, dar au fost încasate ca și cum ar fi fost. Evaziunea nu știu cît e.
P.S. Am remarcat următoarea formulare în textul crocodililor RC: „au rezultat materiale de presă care conțin informații legate de presupuse prejudicii calculate arbitrar și aproximativ”. Auzi la ei, „materiale de presă”. Nu articole din Kamikaze, ci „materiale de presă”. Păi, da: crocodilii nu au coaie, ei nu sînt decît suportul organic pentru pielea din care mogulul își mai face o valiză, o pereche de pantofi, un ziar, o televiziune.
P.P.S. Nu, băi, overhezilor, directorilor, generalilor, mareșalilor, împăraților, crocodililor de la RC, nu sîntem ai lui Băsescu, cum ațî bîiguit voi prin oraș. Dar poate veți fi voi, dacă aveți noroc. Dacă nu, nu, rămîneți ai lui Geoană, deștepților.

Titlul postului îl parafrazează pe cel al unui text de la rubrica „Pe surse umane” din Kamikaze, publicat acum vreo două săptămîni. În timpul ăsta, niște foști colegi s-au chinuit să se prindă ce și cum, au cercetat, au întrebat, au dat cu banul și, după eforturi incomensurabile, au izbîndit. După formulările inginerești vopsite la rece cu lecturi din Dumas, aș paria că izbînda îi aparține unui fost coleg plătit cu 15.000 de euro lunar. Înțelegi, Sorine, de ce se duce dracului în faliment revista aia?

(de aici)

UPDATE: Șuțu s-a scremut și a încercat să fie haios, ca răspuns la postul de mai jos. Cu scremutul i-a ieșit, cu umorul trebuie să mai încerce.
Dacă Alecu ți-ar vedea blog-ul, Șuțule, ți-ar spune exact așa: „Să-ți fie rușine, Cristian Șuțu!”. Chelie are, ochelari are, ar mai trebui să-și tragă vocea aia gîtuită de un nod de plîns și mizanscena ar fi gata. Păi, Cristi, cum să-i faci tu una ca asta tocmai celui care a fost în stare să arunce pe piață un pumn trucat în falca unui copil? Cum să-ți pui tu pe blog, Cristi, reclamă electorală la Teo pedelista, cînd șeful tău actual a fost în stare să-și omoare Gardianul, doar ca să nu iasă Băsescu președinte? Cum, cum ai putut, Șuțule? Tu chiar nu ai citit cît a suferit pentru nenorocitul ăla de pixel care s-a întors împotriva lui ca o mie de pumni și picioare în gură? Chiar nu-ți pasă? Nu ai suflet, Șuțule?
P.S. Oricum, mișto articolul ăla imparțial, fără nici o legătură cu reclama din capul blog-ului.

Mîine e ziua ta, Drăgoșelu, nu te bucuri? Iartă-mă că-ți zic „la mulți ani!”, cînd lucrezi pentru Vîntu urarea asta poate fi interpretată ca o înjurătură – dacă nu crezi, întreab-o pe Ioana Maria Vlas, că și ei i s-a urat „la mulți ani!” și acum s-a apucat de scris poezie ca să treacă anii ăia mai repede. În fine, nu ăsta era subiectul, ce voiam să-ți zic de fapt: zi-i tu lui Tibi Lovin – dacă te vezi cu el; dacă nu, măcar sună-l – că nu a reușit să ne strice surpriza, pentru că nu tu ești dezvăluirea noastră din Kamikaze de miercuri. Chit că, da, ești și tu prin decor. A, să nu uit, la final: mîine, chiar dacă e ziua ta, dă un telefon pe la Cațavencu, de control, să nu aibă cumva – ce glumă:))) – vreun subiect cu o companie românească de low-cost al cărei patron are niște firme care cîștigă contracte cu statul. Multe.  Știi pe cine să suni, cum ai mai făcut. La mulți ani încă o dată și îndeplinirea tuturor dorințelor la adăugarea celei de-a treizecișicincea zambiluțe în buchețelul vieții!

Amănunte, aici.