Citiți acest document oficial, expediat de DEPABD (Evidența Persoanelor, subordonată Internelor) Biroului Electoral Central pe 19 aprilie 2012. Nu are decît două pagini. Iar a doua e cu numere, nu vă solicită prea tare organul citirii. Dar s-ar putea să vă doară capul de la folosirea organului numărării. Cu minus. Pentru că, ne spune DEPABD, nici mai mult, dar nici mai puțin de 2.660.558 (da, două milioane șase sute șaizeci de mii cinci sute cincizeci și opt) de alegători de pe listele electorale permanente nu dețin CARTE DE IDENTITATE. Asta înseamnă vreo 14% din totalul de 18,3 milioane de votanți de pe listele electorale permanente. Odată, însă, acești peste 2,6 milioane de alegători au avut CI și figurează pe liste cu un CNP. Un CNP virginal, numai bun de sodomizat cu o ștampilă abil mînuită de cine trebuie. Nu?
P.S. Comparați documentul de mai sus cu acest document. Veți constata că, la 19 martie 2012, pe listele electorale permanente se aflau 18.300.595 alegători, în timp ce la 26 iulie 2012, pe aceleași liste se aflau 18.292.514 alegători. Deci, între aprilie și iulie 2012, au dispărut 8.081 alegători de pe liste. Deci, acestea au fost… actualizate. Deci, Rus a mințit cînd a spus că listele nu au fost actualizate. Deci, mișto.
Românii domiciliați în străinătate decid, cu adevărat, la vot în doar două situații: cînd își aleg președintele și cînd îl dau jos, prin referendum (desigur, românii domiciliați în străinătate pot vota și la alte referendumuri, pentru alte chestiuni decît demiterea președintelui ales). La alegerile locale, românii domiciliați în străinătate nu au drept de vot. Iar la alegerile parlamentare, pot vota, dar numai în colegiile din care fac parte (acle cîteva colegii din diaspora), iar rezultatul votului lor echivalează cu alegerea a doar cîțiva parlamentari dintr-un total de aproape 500. Așadar, singurul vot cu adevărat important al românilor domiciliați în străinătate este cel care îi decide soarta președintelui țării.
În ultimii ani, pe lîngă românii dimiciliați în străinătate și românii domiciliați în România, a mai apărut o specie de alegător: românul domiciliat în România, dar care trăiește și muncește în străinătate. Conform legii, românul din ultima categorie trebuie să voteze în România, pe listele electorale permanente, sau în străinătate, pe liste suplimentare. În acest moment, Institutul Național de Statistică a decis (încă provizoriu, prin recensămîntul din 2011 ale cărui date nu au fost încă oficializate) că aproximativ un milion de români domiciliați în România locuiesc, de fapt, în străinătate. Alte surse vorbesc chiar de două-trei milioane de români care ar trăi în străinătate, în special în Italia și Spania, țări în care și-au găsit un loc de muncă.
La ultimele două runde de alegeri prezidențiale (2004 și 2009), fiecare candidat din finală (Băsescu și Năstase în 2004, Băsescu și Geoană în 2009) a luat puțin peste cinci milioane de voturi din țară. Iar arbitri au fost votanții din străinătate (și din cei cu domiciliul în străinătate, și din cei cu domiciliul în țară, dar care trăiesc în străinătate). Iar arbitrii, adică românii din afara țării, au înclinat balanța spre candidatul care nu aparținea PSD. Adică, de fiecare dată, a fost vorba de Traian Băsescu.
Inclusiv la referendumul de demitere a lui Băsescu de pe 29 iulie 2012, deși românii din România au ieșit masiv la vot, românii din străinătate au cam stat pe la casele lor. Și, practic, au arbitrat iar: dacă ar fi ieșit la vot așa cum au făcut-o la alegerile prezidențiale, prezența ar fi depășit 50% din totalul celor de pe liste și, acum, referendumul ar fi fost deja validat. Așadar, românii din străinătate l-au menținut pe Băsescu la Cotroceni (pînă la proba contrară, în funcție de cum va decide Curtea Constituțională).
Așadar, în linii foarte mari, românii din țară sînt mai roșii, cei din afară ceva mai portocalii (și chiar galbeni, cum s-a văzut în cazul Alianței DA, în 2004). Ca să îngroș și mai tare linia de demarcație între românii din țară și cei de afară, să mai spun că, în ultimii ani, vreo 300.000 de cetățeni moldoveni au primit și cetățenie română, deci au devenit automat votanți. Și, cum majoritatea lor au domiciliul în Republica Moldova, li se adaugă sutelor de mii de români cu domiciliul în străinătate. Evident, și moldovenii sînt susținători ai lui Băsescu, omul politic român cel mai insistent în a le acorda moldovenilor cetățenia română.
Deci: cum ne descurcăm noi, românii din țară, cu românii din afară care, de opt ani încoace, arbitrează disputa dintre PSD și anti-PSD? Cum ne place? Sau nu ne place? Ni se pare firesc ca ei să decidă cine conduce România? Ne lasă reci? Dar voi, românii din străinătate, cum ne vedeți pe noi, ăștia legați de glie? Știm cu votul? Ne pricepem cu urna?
Din numărul total de alegători români (cei de pe listele electorale permanente) au fost scoși minimum 600.000 prin transformarea listelor electorale permanente pentru românii cu domiciliul în străinătate în liste suplimentare (amănunte, aici). De unde știu că e vorba de minimum 600.000 de români? Mi-a comunicat, oficial, Ministerul Afacerilor Externe: „Urmare solicitării dumneavoastră, vă transmitem următoarele informaţii:
Ponta ne-a spus azi că românii care au domiciliul în străinătate trebuie scoși de pe listele electorale permanente pe care se află românii cu domiciliul în România. Bun, asta înseamnă că ei există pe acele liste cu români domiciliați în România. Păi, să ne uităm pe listele electorale permanente de la localele de acum două luni. Mă refer la lista cu județele din care provin alegătorii, transmisă oficial de Interne Biroului Electoral Central. O puteți consulta și voi, aici. După ce vă uitați pe lista cu pricina, spuneți-mi dacă ați găsit pe undeva județul Munchen, județul Paris, Sidney sau Hong Kong. Ați găsit județele astea? Nu? Atunci, înseamnă că cei 18.300.595 de alegători sînt EXCLUSIV domiciliați în România. Iar la aceștia se ADAUGĂ listele electorale permanente cu românii domiciliați în străinătate (după cum spuneam aici). Așa e logic, așa e rezonabil, așa e de bun-simț. Contraargumente?
Tocmai l-am auzit pe premierul Ponta, la TV, într-o videoconferință cu prefecții, spunînd că românii care au domiciliul în străinătate trebuie scoși de pe lista electorală permanentă cu cetățeni români care au domiciliul în România. Trebuie scoși? Adică, pînă acum, cetățenii români cu domiciliu în străinătate figurau pe listele electorale cu români cu domiciliul în România? Și pe baza acestor liste electorale permanente, de exemplu, s-a votat și la alegerile locale de acum nici două luni? Cele la care aveau dreptul să voteze numai cetățenii români cu domiciliul în România?
Adică, ne-a spus premierul, pe listele electorale se aflau cetățeni care nu numai că nu puteau veni la vot, legal, dar care puteau fi folosiți pentru vot fraudat? Nu ar fi deloc improbabil ca un român cu domiciliul în Frankfurt, de exemplu, să fi votat pentru primarul din Făurei. Nu? Teoretic, se cam poate.
P.S. Dacă e real ce spune Ponta (și anume: cetățenii români cu domiciliul în străinătate figurează pe listele electorale cu cetățeni români cu domiciliu în România), votul la locale trebuie verificat la sînge.
Curtea Constituțională și-a luat un răgaz de 40 de zile, cît să nu-și strice concediile membrii ei, ca să verifice dacă în România sînt au ba 18,2 milioane de votanți. Dar de ce vorbim noi de DOAR 18,2 milioane de cetățeni români cu drept de vot? Da, știu, asta a fost cifra comunicată oficial de Interne Biroului Electoral Central: 18,292 milioane (documentul) de alegători la referendum.
Foarte interesant, însă, este că aproape același număr de alegători a găsit Internele și la alegerile locale care tocmai au avut loc. Mai precis, 18,3 milioane de votanți (documentul).
Așa, și? Nu e normal? Păi, nu e. Pentru că (MARE ATENȚIEEE!!!), la locale au votat numai cetățenii români cu domiciliul în România (conform legii). În timp ce la referendumul pentru demiterea lui Băsescu au votat și românii cu domiciliul în străinătate (tot legal).
Ce înseamnă asta? Că, pe lîngă cele 18,292 de milioane de votanți din țară, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) trebuia să mai adauge la numărul de votanți încă niște sute de mii, dacă nu peste un milion sau poate chiar mai mult. Deci, s-ar ajunge la un total al alegătorilor înscriși pe liste de peste 19 milioane.
Șoc? Groază? Nu, avem probe. Iată, de exemplu, legea 35/2008, referitoare la alegeri. Care spune așa, la articolul 26, alineatul 1: „Listele electorale permanente pentru subdiviziunile administrativ-teritoriale de pe teritoriul național se întocmesc de către primarul comunei, orașului sau municipiului ori al sectorului municipiului București, după caz, pe baza datelor și informațiilor cuprinse în Registrul electoral și comunicate primarului de către biroul teritorial al Autorității Electorale Permanente care funcționează la nivelul județului pe teritoriul căruia se află localitatea. Listele electorale permanente ce cuprind cetățeni români cu domiciliul sau reședința în străinătate se întocmesc de către Autoritatea Electorală Permanentă și vor sta la baza delimitării secțiilor de votare ce vor fi organizate în străinătate” (sursa).
Să repetăm pasajul relevant: „Listele electorale permanente ce cuprind cetățeni români cu domiciliul sau reședința în străinătate se întocmesc de către Autoritatea Electorală Permanentă și vor sta la baza delimitării secțiilor de votare ce vor fi organizate în străinătate„. Și să reținem formularea magică „listele electorale permanente ce cuprind cetățeni români cu domiciliul sau reședința în străinătate”. Păi, ați auzit de vreo listă electorală permanentă în străinătate? Nu, nici vorbă: guvernul Ponta le-a transformat în liste suplimentare la acest referendum, tocmai CA SĂ NU SE ADUNE la lista permanentă a românilor cu domiciliul în țară. Și, deci, să nu crească numărul total de alegători, astfel încît și jumătate din ei, cît e nevoie să valideze referendumul, să fie în jur de 9,5 milioane sau peste.
Așadar, aștept lămuriri de la Guvern și de la AEP: ce s-a întîmplat cu listele permanente de români cu domiciul în străinătate? De ce acestea nu există, deși sînt cerute expres de o lege? De ce Biroul Electoral Central nu a luat în calcul aceste liste permanente cu români domiciliați în afara României?
P.S. Hotnews.ro a săpat un pic mai departe decît mine și a aflat că, de fapt, premierul Tăriceanu (nu premierul Ponta) a transformat listele electorale permanente cu români domiciliați în străinătate în liste suplimentare.
Haosul continuă: Curtea Constituțională a decis că se va pronunța asupra referendumului abia peste 40 de zile, pe 12 septembrie. Pentru că, a aflat azi de la Interne, nu garantează nimeni că listele electorale, cu cetățenii cu drept de vot, ar fi cele reale. Vasăzică, CCR are nevoie să știe care e numărul real de alegători, ca să poată calcula dacă la referendum s-au prezentat 50%+1 din acești alegători au ba. Pare rezonabil. Dar, în același timp, CCR este obligată să verifice și cîte dintre voturile celor prezenți au fost reale și cîte multiple, adică fraudate. Ca să le scadă, firește, din numărul total al voturilor. Pare și mai rezonabil, nu?
Cu alte cuvinte, dacă singura grijă a Curții Constituționale este să verifice listele de votanți, dar nu și frauda la vot, kafkianismul instituțional românesc va supraviețui la anul și la mulți ani.
P.S. Există vreo explicație pentru care Internele nu s-au asigurat că listele de alegători sînt cele corecte? Aveți voi vreo explicație? Eu aș încerca vreo cîteva, dar mi-e că n-am suficiente înjurături disponibile.
Am explicat aici de ce nu recensămîntul, ci cartea de identitate face lista de alegători. Și spuneam așa, printre altele: „Totuși, veți spune, nu se poate ca un recensămînt, așa failibil cum e el, să nu dea măcar direcția în care se îndreaptă populația unei țări. Așa e, aveți dreptate: sîntem mai puțini români decît eram. Dar, dacă sîntem mai puțini, asta trebuie să se vadă și la Evidența Persoanelor. Adică, DEPABD să aibă în baza lor de date mai puțini alegători. Mai ales că acea bază de date se actualizează în timp real: cum apare un certificat de deces pe numele Ionel Popescu, dispare cartea de identitate a lui Ionel Popescu. Care Ionel Popescu, desigur, nu mai poate vota. Ei, o să vă întrebați voi, dar de ce avem noi aceleași liste de alegători de zece ani încoace, dacă ne-am mai împuținat? Păi, la întrebarea asta ar trebui să răspundă toți miniștrii de Interne din ultimii zece ani. Iar întrebarea e: de ce nu s-au mai actualizat listele de vot, în funcție de cîți cetățeni peste 18 ani au mai apărut, respectiv cîți au mai murit?”
Iar acum revin cu o precizare: listele de alegători s-au mai actualizat pe ici, pe colo. Astfel, azi, sîntem (conform Internelor) 18.292.514 de alegători. Iar acum cinci ani, la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, eram 18.301.309 alegători (conform BEC, via Curtea Constituțională). Azi, deci, sîntem cu 8.795 de alegători mai puțini decît în 2007. Deci nu vorbim de exact aceleași liste cu cetățeni cu drept de vot, ci de liste actualizate. Sigur, nici 9.000 de dispăruți de pe liste în cinci ani sună deprimant pentru USL, care visează să ucidă vreo două milioane, ca să-i iasă ținta de 50%+1 la prezență. Dar astea-s cifrele Internelor.
Văd că unii o tot țin langa cu recensămîntul care ar dovedi că sîntem mai puțini decît putem vota. Și că, deci, ar trebui scăzut pragul de 50%+1 la referendumul de demitere al lui Traian Băsescu.
De aceea, să stabilim clar un lucru încă de la început: NU pe baza unui recensămînt, oricare ar fi acela, se fac listele cu alegători, ci pe baza datelor de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), subordonată Internelor.
Ca să ne fie și mai limpede: cînd ne naștem, statul ne dă un certificat de naștere. La 14 ani, ne dă o carte de identitate. Cînd decedăm, ne dă și un certificat de deces, să știe că a scăpat de noi. Toate aceste documente sînt centralizate, într-o bază de date, la Evidența Persoanelor. Pe baza documentelor de la DEPABD se fac listele cu alegători. Cum? Simplu: Internele se uită în baza de date, îi alege pe cei peste 18 ani și întocmește cu acele persoane listele de alegători, pe unități teritorial-administrative (comune, orașe etc.) și secții de vot. Deci, încă o dată: listele de vot se fac după documentele de identitate, administrate de Interne.
Ce face, însă, un recensămînt, o să întrebați. Păi, să clarificăm un lucru: un recensămînt este minat de eroare din start. De ce? Și mai simplu ca mai sus: nici un cetățean nu e obligat să răspundă recenzorilor care vin să adune date pentru recensămînt, nu are nici o îndatorire legală, poate să refuze recenzorul și nu i se întîmplă nimic. Ce înseamnă asta? Că, încă de la bun început, recensămîntul își asumă, legal, o eroare. Mai mult, de unde credeți că știu recenzorii cum să ajungă la voi acasă? De la Evidența Persoanelor, desigur, care știe, de fapt, cîți cetățeni sînt în țara asta și unde stau ei. Cu datele de la DEPABD în buzunar, recenzorii vin la voi și la noi acasă și culeg ALTE date, nu pe cele de identitate. Ci pe cele referitoare la spațiul în care locuim, la vizitele în străinătate, la venituri, la ce avem prin casă, la etnie etc.
Așadar, un recensămînt nu întocmește o bază de date a persoanelor care locuiesc legal într-o țară, ci doar adună date suplimentare despre cetățenii acelei țări, pentru scopuri statistice. STATISTICE, nu legale.
Pe scurt, un recensămînt nu poate și nu trebuie să fie sursa listelor de alegători NICIODATĂ. Tocmai de aia, abureala cu recensămîntul care ar arăta că sîntem mai puțini decît acum 20 de ani, deci asta ar trebui să ducă la schimbarea listelor de alegători (în minus, desigur), asta și e: o abureală.
Totuși, veți spune, nu se poate ca un recensămînt, așa failibil cum e el, să nu dea măcar direcția în care se îndreaptă populația unei țări. Așa e, aveți dreptate: sîntem mai puțini români decît eram. Dar, dacă sîntem mai puțini, asta trebuie să se vadă și la Evidența Persoanelor. Adică, DEPABD să aibă în baza lor de date mai puțini alegători. Mai ales că acea bază de date se actualizează în timp real: cum apare un certificat de deces pe numele Ionel Popescu, dispare cartea de identitate a lui Ionel Popescu. Care Ionel Popescu, desigur, nu mai poate vota.
Ei, o să vă întrebați voi, dar de ce avem noi aceleași liste de alegători de zece ani încoace, dacă ne-am mai împuținat? Păi, la întrebarea asta ar trebui să răspundă toți miniștrii de Interne din ultimii zece ani. Iar întrebarea e: de ce nu s-au mai actualizat listele de vot, în funcție de cîți cetățeni peste 18 ani au mai apărut, respectiv cîți au mai murit?
Un răspuns ar exista (deși nu e singurul): deputații și senatorii sînt aleși în funcție de numărul cetățenilor. Un deputat la vreo 70.000 de români, un senator la vreo 130.000 de români. Dacă listele de alegători ar fi mai scurte, deci românii ar fi mai puțini, și parlamentarii ar fi mai puțini. În plus, morții de pe listele de alegători sînt utili. Nu de alta, dar ei nu vorbesc, nu fac scandal și, în general, votează cum vrea puterea (oricare putere).
Așadar, deci și în concluzie: nu recensămîntul e problema, ci DEPABD de la Interne. Iar Ioan Rus, ministrul pesedist de Interne, știe prea bine asta. Întrebarea e dacă și PNL știa asta cînd s-a aruncat în povestea cu referendumul:).
Mai ales de la minutul 8 și 20 de secunde încolo:D.