În direct la Realitatea TV, Margareta Costea a declarat, adineauri, doar că nu are nici un dosar penal în lucru (ceea ce e complet fals), apoi a închis telefonul fără să răspundă la întrebarea: „v-ați întîlnit cu Cătălin Voicu între cele două tururi la prezidențiale?”. Deci s-a predat. Nu că aș fi avut vreun dubiu.
P.S. Realitatea TV a avut onestitatea să mă citeze, dar a omis total numele revistei. Hai, foști colegi, e simplu, all together now: Ka-mi-ka-ze.
Mîine, în Kamikaze, veți citi despre cea mai tare negociere pe dosare (penale, de data asta) pe care a avut-o Voicu în 2009. Se întîmpla în noiembrie, între cele două tururi la prezidențiale, într-un restaurant celebru din București. Partenerul de blaturi și de masă al lui Voicu era chiar soacra lui Geoană, Margareta Costea. Ceea ce explică și de ce s-a speriat Geoană de dosarul Voicu. Ce au vorbit cei doi, ce procuror trebuia să-i rezolve dosarele penale ale Margaretei Costea și cum trebuia să fie recompensat acesta, mîine în Kamikaze.
Mircea Geoană nu crede că Voicu ar reprezenta pericol social, deci nu înțelege de ce acesta ar trebui arestat. Partea a doua a enunțului o înțelegem: dacă ar fi arestat, Voicu nu ar mai putea negocia nimic. Iar prin „nimic” înțelegem și dosarele penale ale Margaretei Costea, soacra șefului Senatului. Pe care Voicu a încercat să le rezolve imediat după primul tur al prezidențialelor, promițînd postul de procuror general adjunct în mandatul lui Geoană celui care ar fi realizat performanța. O poveste tristă, plină de umor negru. Negru de la Cătălin Voicu.
Sau, mă rog, un soi de colaj din instantanee luate pe fugă de la noi și de la ei. Adică de la „Kamikaze” și de la „Academia Cațavencu”. A ieșit un puzzle, deci puteți să începeți cu cititul de la orice capăt.
„Singurul pedelist din stenogramele lui Voicu”. Sau cel puțin așa zice sursa „Kamikaze”.
Din stenogramele discuțiilor purtate de Cătălin Voicu sar ca iepurii pesediști și peneliști deopotrivă, ca la o vînătoare cu gonaci. Nimic, deocamdată, despre pedeliști, de parcă partidul lor ar avea sediul în Antarctica și s-ar ocupa numai de protejarea speciilor de foci și lei de mare aflate în pericol. Totuși, măcar un actual ministru PD-L a fost foarte fin cu Voicu, după cum scria un săptămînal pe cînd avea reporteri de investigație.
V-am mai povestit despre curajul nebun al AC de a scrie rar spre deloc despre parlamentarii angajați la Vîntu. Ca să ne contrazică, seniorii AC și-au luat tastaturile în dinți și au lovit fulgerător, cu un articol serios și bine documentat pe subiect. Atît că s-au ambiționat așa de tare că l-au scris în alt ziar. E, am glumit, domnu’ Vîntu, nu l-au scris ei, nu le tăiați salariile, încă, lăsați administratorul ăla special să facă asta.
Acum 20 de ani, el o iubea. Era ea cam de la țară, needucată și necoaptă, dar avea o energie proaspătă, un tonus bun și promitea, numai cît o vedeai, să te facă un bărbat fericit. S-o fi iubit, poate, pînă acum zece ani. Apoi a început s-o înșele. Cu altele. Ce-i drept, nici ea nu mai era ca-n anii ’90: se mai împlinise, devenise costisitoare (însă utilă la orgoliu și CV s-o afișezi cu tine prin tîrg) și mofturoasă. Celelalte țiitoare, deși abia aduceau vag cu ce era EA, prima, în anii de început, erau tinerele. Și cam prostuțe, deci numai bune. Dar făceau mai puține nazuri decît prima cînd le dădeai la produs, așa cum face orice bărbat care știe ce vrea de la viață. Desigur, pentru banii de la alt bărbat, ceva mai bogat decît el. După încă zece ani, el a rămas tot cu ea. Cu aia, cu prima. Puteți să-i ziceți, simplu, supraviețuitoarea. Celelalte au avut viață scurtă: au costat prea mulți bani în prea puțin timp. Fatal. Acum, după încă o decadă, el zice despre toate că-s handicapate. Că-s niște proaste penibile și anacronice. Ba mai mult, că tot timpul au fost așa. Și că nu știu decît să se plîngă că le-a scos el la produs, în loc să se gîndească la cum să accepte asta în mod creativ și să-l mulțumească pe clientul nostru, patronul nostru. Dar el, chiar și așa, în mărinimia lui de pește, rămîne în continuare să le scoată la produs și să le spună ce proaste sînt ele că-s proaste. Și, normal, să le ia banii.
Pentru foștii colegi. Mai exact, pentru unul din ei, care nu poate să se ocupe de personajul din poza de mai jos (din rațiuni care țin de funcționarea impecabilă a trustului Realitatea Cațavencu), deși ar vrea. Poza e decupata din primul numar al „Kamikaze”.
P.S. Că tot se întreba lumea ce legătură are deconspirarea securiștilor cu agricultura, după episodul cu incompatibilitatea ANI: iaca legătura, banii de la stat.
Dacă tot sîntem acționari, am decis deja să vindem. Încă de la primul număr. Aveți, de azi, șansa să fiți mogulii noștri. Cu numai 2,5 lei un exemplar, la toate chioșcurile din țară. Pentru sugestii și reclamații, turnați aici.