Mai ales tu, Manuela, te rog, iartă-mă! Cătălin Voicu, știm amîndoi, nu ți-a plăcut niciodată foarte tare, dar ce era să faci în situația asta? Aveai nevoie de puțin sprijin. Hai, mă ierți? Nu se poate să fi uitat cum am vorbit în 2005, era toamnă, eu mi-aduc aminte și acum. Sigur, eu am și scris după ce am vorbit, nu am putut să țin numai pentru mine. Și nu numai o dată. Sper să nu-mi porți pică pentru simplul motiv că, după ce a citit articolele, Monica Macovei a vrut să-ți ia patalamaua de notar înapoi. Doar ți-am zis de atunci că nu e suficient să fii blondă și nevasta lui Manivelu ca să fii și notăriță. În fine, cred că te-ai supărat. Eu, să știi, totuși, te apreciez. Sigur, dacă renunțai atunci, acum nu te mai dădeau televiziunile mogulilor în prime time ca asociată în prostii cu Voicu. Dar cred că te consolează meleoardele alea strînse între timp din muncușoara ta cinstită de notăriță. Nu? Pup, baftă la audieri, dacă e. Și să știi că poți conta oricînd pe mine pentru o nouă exclusivitate, chit că am mai îmbătrînit și eu de atunci și nici nu mă prea omor după blonde.
Mă întrebam, aseară, cum pot justițiarii virgini de la Realitatea TV să sară cu furcile, topoarele, flegmele, prompterele, orificiile bucale și indignările morale pe pesedistul Negoiță – care cică ar fi țepuit statul cu donațiile la partid – , cînd ei stau pe un ditamai zăcămîntul de bilete de bancă neplătite la stat. Ei bine, ca să vedeți cît de mînați de spiritul dreptății erau jurnaliștii: atît de mînați că au uitat complet de meseria lor, care presupune să și verifici informația pe care o faci publică. Nu, nene, jurnaliștii lui SOV mai întîi l-au ars pe rug pe Negoiță, iar acu’ dau cu o cană de apă pe cadavru și-și cer scuze. Că au greșit. Au greșit:))))). Bine, mă, moraliștilor! Întăriți-vă statul degeaba prin redacție și frecat mouse-ul la comenzile politice și de afaceri ale șefilor, că de întărit statul de plată nu cred că mai e cazul să vorbim.
Ca Patriciu, Păunescu, Voiculescu, Sorin O…, nu, doar Sorin, că mai intră pe aici și sensibili cărora le ies mici pete pe față dacă scriu, fără să merit, numele augustului personaj. Deci, da, băi, cetățenilor, Vadim e și el mogul de presă, primește publicitate și scrie ce-i dictează conștiința lui de mogul, băi. Are și el dreptul la libertatea presei, are și el dreptul moral să facă evaziune fiscală dacă vrea, că doar informează poporu’. Da’ el nu face evaziune. Bine, poate nici nu-i dau voie asistentele, îl amenință cu injecția, da’ oricum, nu face. Să nu vă luați de Vadim, el e doar un mogul, ca atîția alții.
Că pesedistul Negoiță (mă rog, unul din frații Negoiță) e un evazionist e deja de notorietate, omul are dosare la Fisc, pe la parchete, i s-au pus sechestre etc. Și foarte bine, să funcționeze statul, să facă rost de bani pentru pensii și salarii.
Că același stat, pe de altă parte, era luat la mișto de SOV – care-i cerea să se întărească – iarăși e știut.
Și, în fine, că Realitatea TV a stat cu impozitele neplătite și acum e acuzată de evaziune fiscală este, și ăsta, un fapt public.
E, taman în condițiile astea, justițiarii virgini de la Realitatea sar cu prompterele, orificiile bucale și indignările morale pe Negoiță și-l siluiesc cu îndîrjire că a dat țeapă statului. Păi, bre, purilor care sînteți voi, nu vreți să-i dați un exemplu lui Negoiță și să vă plătiți impozitele mai întîi? Și după aia, după ce întăriți statul făcut zdrențe de SOV, scuipați și pe Negoiță că nu-și plătește dările.
Nu, nu mă angajez la Cotroceni. Și nici el la Kamikaze. Dar am putea fi colegi de breaslă, totuși, chit că într-un sens ceva mai larg. O fi mai bun Turcan decît Turcescu? Cică s-ar cam pricepe la comunicare, a lucrat și la BBC, s-a școlit prin State. Și poate înțelege chiar mai bine decît Turcescu ce caută SOV în Moldova. Sau așa lasă să se înțeleagă CV-ul lui, în care scrie că a avut o bursă în UK terminată cu teza „Russian and Romanian Public Diplomacy in Republic of Moldova. A case study on the impact of ideological media framing”. Habar n-aveam. O fi bine, o fi rău că Turcan ar putea fi șeful TVR?
Hîrtia de contract nu e niciodată glossy. Nici chiar atunci cînd contractul (încheiat, să zicem, între o instituție publică și firma unui mogul) se referă la niște milioane (care trec de la instituția publică la mogul). Iar pe hîrtia asta ordinară nu apar niciodată poze. Nici de paparazzi, nici de shooting, cu pițipoance, Bote, blonda lui, piticul porno, maneliști, dizeuze de doi lei, guriști penibili.
Dar presa, dacă e, e despre hîrtia aia ieftină pe care se semnează afaceri scumpe. Și despre oamenii care își lasă semnăturile pe hîrtia aia. Nu despre țîțe pe suport glossy, nu despre piticul porno, nu despre filme.
Deci, da, presa curajoșilor care scriu despre piticul porno e liberă.
Pentru blogosferă, Dragoș Stanca este un băiat cu blog cu trafic mic. Pentru patronii de presă, Dragoș Stanca este un mascul alfa al bugetelor: le găurește pe toate, fără discernămînt, mînat de un instinct impecabil de perpetuare a speciei numite „manager de pradă din vîrful lanțului (catas)trofic de presă”. Asta ca să știm despre cine vorbim. Și nu v-aș fi reamintit asta, dacă din pixelii și biții acestui băiat nu ar fi ieșit o cugetare etică, comparabilă cu saltul evolutiv de la homo erectus la homo sapiens. Zice așa Stanca: „Cred ca atat Razvan Corneteanu cat si Dinu Patriciu datoreaza explicatii publice, pe acest subiect. Vorbim de o posibila vulnerabilitate majora a celui care, sa nu uitam, detine azi (datorita banilor lui, dar a muncii celor pe care i-a angajat) cea mai importanta structura de presa scrisa din Romania. Altfel spus, e o chestiune de interes public” (restul aici). Vasăzică, Stanca face următorul raționament: Patriciu e mogul de presă; Patriciu, se pare, ar fi făcut lucruri rele; deci, e de interes public ca Patriciu, ca mogul de presă, să lămurească poporul dacă a făcut lucruri rele au ba.
Bravo, Dragoș, e un raționament impecabil, nu te-aș fi bănuit de așa o fibră morală, iartă-mă că te-am subestimat.
Totuși, Dragoș, ia să schimbăm numele mogulului și să repetăm raționamentul: SOV este mogul de presă; SOV a făcut lucruri rele (poate ai observat că nu am zis „se pare”), care pot fi probate de procese în instanță, de cenzură ordinară etc; deci, e de interes public ca SOV, ca mogul de presă, să lămurească poporul dacă a făcut lucruri rele au ba. E, cum sună? Așa-i că ai putea susține și raționamentul ăsta? Normal că ai putea, la ce cord etic bate cu putere în pieptul tău. Dar nu te lasă stomacul tare, de struț care bagă capul în grămada de euroi cînd vine vorba de SOV.
În stilul lui frust, Grigore Cartianu îi trage o smetie Academiei Cațavencu. Și, prin ricoșeu, lui Doru Bușcu, eminența cazată în Dorobanți a revistei. Povestea e știută: rețeaua de distribuție a lui Vîntu cenzurează Kamikaze, așa că Adevărul amenință rețeaua de distribuție cu represalii dacă nu încetează cenzura. Iar Grigore face un mic pas simbolic înainte și amenință și el cu cenzura: nu va mai cumpăra AC pînă cînd rețeaua de distribuție a lui Vîntu nu va decide să reia vînzarea Kamikaze la chioșcuri.
Altădată, Bușcu ar fi zîmbit, superior, la textul lui Grigore, ar fi făcut glume în redacție, și-ar fi amintit că actualul redactor-șef de la Adevărul i s-a prezentat lui Coelho (care a vizitat redacția Evenimentului zilei acum patru ani, cînd Cartianu era adjunct acolo) cu formula „Je suis Gregoire”, apoi ar fi trecut mai departe. Acum, însă, Bușcu nu poate trece mai departe. Pentru că acum nu mai zîmbește. Nici măcar neutru, darmite superior. Iar după rînjet nu poți trece mai departe.
Sigur, Doru Bușcu mă poate contrazice scriind un text creativ-inteligent-cu umor, în care să-i răspundă lui Cartianu. Dar cred că nu-l lasă Vîntu.
Nu? Dacă nu, atunci să pună mîna pe tastaturi, mouse-uri, furci și topoare și să repare site-ul, acum lăsat doar în grija lui CTP și a crucișătorului lui, după cum se vede și în poză.
Luați o foaie de hîrtie și scrieți următoarele nume, în orice ordine vreți, unul lîngă altul: Patriciu, Voiculescu, Păunescu, SOV. Sub fiecare nume, notați, cu liniuță de la capăt, ziarele, radiourile, televiziunile deținute. Plus tiraje și audiențe. Eventual apartenențe/simpatii politice și de afaceri. Și, neapărat, afacerile conexe presei ale celor înșirați. Dacă ați făcut asta, aveți, în mic, tabloul marelui joc de poker pe care-l joacă băieții ăștia cu ce numesc ei „presă”. Și nu vă faceți iluzii că vor juca pe sistemul „fiecare împotriva celorlalți”, pentru că poturile mari se mai cîștigă și în parteneriat: mai o mînă moartă, mai un „pas” la momentul potrivit, mai o cacealma de toată frumusețea. Și ăștia-s doar patronii. Despre unii din ziariști, chiar dacă neadusă la zi, o descriere pe același model, aici.