Actualul interimar al DNA, Nistor Călin, a acceptat nominalizarea sa de către ministrul Justiției pentru poziția de adjunct al Laurei Codruța Kovesi la DNA. Cel puțin două surse dau știrea: Hotnews și România liberă. În nici una din publicațiile citate, însă, nu se regăsește o declarație cît de mică a lui Călin Nistor. O declarație care să explice reevaluarea: acum trei săptămîni interimarul de la DNA îl refuza pe Ponta, acum acceptă să fie propus de Cazanciuc (adică tot de Ponta).
Din punctul meu de vedere, acceptarea nominalizării de către Nistor Călin e inteligentă și firească. Înțeleg și că acum trei săptămîni, cînd a refuzat, era prins într-un vîrtej care, între timp, s-a transformat într-o adiere primăvăratică. Mă tem doar ca puriștii oengismului dur să nu-l omoare cu pietre, acum, pe Nistor Călin, care nu și-a dat foc în fața Guvernului în semn de protest față de numiri de șefi de parchete în conformitate cu legea (știți care, doamna Hăineală). Domnule Nistor Călin, un sfat, dacă îmi permiteți: fiți cu băgare de seamă la darurile oengiștilor, nici nu știți cînd descoperă, brusc, că nu ați fost niciodată cine știe ce procuror (deși pînă acum v-au ridicat o pădure de statui) și că, pînă la urmă, doar ați trăit din gloria lui Daniel Morar. Altfel, eu vă țin pumnii!
Etichetă: călin nistor
Prin vara lui 2011 am participat la o emisiune pe TVR 1 împreună cu Horațius Dumbravă. Ambii eram invitați. Cînd am intrat în platou, Dumbravă era timorat. Era, dacă nu prima, printre primele lui prezențe la TV. Tocmai fusese ales șef al CSM după ce pătrunsese în Consiliu, ca membru, împreună cu un grup format din judecătorii Cristi Danileț și Toni Neacșu, procurorul Oana Schmidt Hăineală și alții, cu un mesaj reformist, încurajat de multă lume. Înainte de emisiune, am schimbat cîteva vorbe cu Dumbravă, care era însoțit de vreo trei sau patru colegi. Dintre ei, mi-i amintesc bine pe Toni Neacșu și Oana Schmidt Hăineală. Neacșu era cel mai guraliv și părea stăpîn pe situație, Hăineală era tăcută și izolată, Dumbravă copleșit de marele moment. Dumbravă a avut trac toată emisiunea. Din fericire pentru el, a fost un chin scurt, de doar vreo zece minute.
Astăzi, la aproape doi ani după, prepubertatea în care păreau blocați atunci reformiștii s-a risipit ca și cum nici n-ar fi existat vreodată. Acum, lupii tineri din CSM sînt acriți de lupte dure intestine și de bătălii crunte cu politicienii. Nici unul din cei de atunci nu mai zîmbește, nimeni nu mai are iluzii, toți par maturizați peste noapte, de parcă ar fi intrat într-un accelerator de bioparticule. Într-un fel, asta și e CSM: un lanț trofic al Justiției esențializat, o machetă a sistemului. Și, cu cît e mai mică macheta față de mărimea naturală a sistemului de Justiție, cu atît mai mari sînt forțele care-l animă.
Azi, lucrurile stau așa: Oana Schmidt Hăineală a trecut prin sfînta autoreevaluare, Toni Neacșu a fost trimis în judecată pentru fals, continuatorul muncii lui Morar a acceptat înțelegerea politică pe șefiile de parchete și Monica Macovei a descoperit că unii magistrați trebuie lăsați fără bani. Iar Cristi Danileț (împreună cu Alina Ghica) așteaptă să vadă dacă va mai fi membru CSM, după ce colegii lui din țară i-au cerut revocarea doar pentru că a votat-o pe Hăineală la șefia CSM.
Cum ziceam și în titlu, a fost o deflorare. Una violentă. Iar sîngele e pe toți pereții. Sîngele vinovaților nu poate fi deosebit de cel al nevinovaților. Tot sînge e.
Faptele sînt următoarele:
– premierul și președintele s-au înțeles pe numiri de șefi în parchete fără procedură de selecție;
– CSM a contestat decizia, dar nu are pîrghii să organizeze procedura de selecție; totuși, a cerut două luni ca să analizeze propunerile premierului; pînă la acordarea avizului de către CSM, președintele nu poate numi nici un șef la nici un parchet;
– Daniel Morar a cerut să fie eliberat (de către CSM) din funcția de interimar la Parchetul General;
– interimar la DNA este, în acest moment, Călin Nistor, un loial al lui Daniel Morar, care a refuzat propunerea lui Ponta de a fi numit adjunct cu mandat la DNA.
Ce se poate întîmpla din acest moment?
Un scenariu este că CSM va analiza candidaturile propuse și le va califica, la începutul lunii iunie (pozitiv/negativ). Avizul CSM, însă, nu doar că este consultativ, dar este irelevant pentru președinte, care a spus aseară că este pentru asumarea propunerilor de către ministrul Justiției. Așadar, în acest scenariu, în luna iunie, Parchetul General și DNA vor avea șefi pentru următorii trei ani, cu mandat.
Un alt scenariu este că, în intervalul de două luni în care CSM trebuie să analizeze propunerile făcute de Ponta, DNA va trimite în judecată niște dosare de politicieni la care procurorii DNA lucrează de ceva vreme. Dosarele ar putea privi atît politicieni de la putere, cît și politicieni de opoziție. Este foarte posibil ca un astfel de dosar, trimis în judecată, să provoace chiar o criză guvernamentală și politică, cu impact asupra actualei majorități parlamentare. Impact măsurat în ieșirea PNL de la guvernare și constituirea unei alte majorități (cu PDL, cel mai probabil) care să ducă la răsturnarea guvernului Ponta. Deși pare puțin probabil ca toate aceste lucruri să se întîmple în doar luni, e suficient ca măcar primele faze ale scenariului să se realizeze pentru a-l stimula pe premier să-și schimbe propunerile. La pachet cu o eventuală instabilitate guvernamentală și politică, semnalele Comisiei Europene ar deveni suficient de puternice încît să determine o schimbare de optică atît a premierului, cît și a președintelui, în chestiunea desemnării șefilor de parchete.
Al doilea scenariu, însă, deși realizabil din punct de vedere practic, are puține șanse de reușită. Mai întîi, pentru că la DNA nu se țin dosare în sertar pentru momente strategice. Și în al doilea rînd pentru că, și dacă ar exista dosare sensibile în lucru în această perioadă, probabil interimarii de la DNA nu ar risca să le trimită acum în judecată, tocmai pentru a nu da prilej unor interpretări de tipul celor de mai sus.
În fine, există și un al treilea scenariu care spune că oficialii de la Bruxelles își vor intensifica cererile de selecție a procurorilor prin procedură transparentă, ceea ce va duce la o regîndire a întregului mecanism de către Victor Ponta.