Daniel Morar: resemnare sau adormirea vigilenței adversarului? Urmează două luni teribile

Faptele sînt următoarele:
– premierul și președintele s-au înțeles pe numiri de șefi în parchete fără procedură de selecție;
– CSM a contestat decizia, dar nu are pîrghii să organizeze procedura de selecție; totuși, a cerut două luni ca să analizeze propunerile premierului; pînă la acordarea avizului de către CSM, președintele nu poate numi nici un șef la nici un parchet;
– Daniel Morar a cerut să fie eliberat (de către CSM) din funcția de interimar la Parchetul General;
– interimar la DNA este, în acest moment, Călin Nistor, un loial al lui Daniel Morar, care a refuzat propunerea lui Ponta de a fi numit adjunct cu mandat la DNA.
Ce se poate întîmpla din acest moment?
Un scenariu este că CSM va analiza candidaturile propuse și le va califica, la începutul lunii iunie (pozitiv/negativ). Avizul CSM, însă, nu doar că este consultativ, dar este irelevant pentru președinte, care a spus aseară că este pentru asumarea propunerilor de către ministrul Justiției. Așadar, în acest scenariu, în luna iunie, Parchetul General și DNA vor avea șefi pentru următorii trei ani, cu mandat.
Un alt scenariu este că, în intervalul de două luni în care CSM trebuie să analizeze propunerile făcute de Ponta, DNA va trimite în judecată niște dosare de politicieni la care procurorii DNA lucrează de ceva vreme. Dosarele ar putea privi atît politicieni de la putere, cît și politicieni de opoziție. Este foarte posibil ca un astfel de dosar, trimis în judecată, să provoace chiar o criză guvernamentală și politică, cu impact asupra actualei majorități parlamentare. Impact măsurat în ieșirea PNL de la guvernare și constituirea unei alte majorități (cu PDL, cel mai probabil) care să ducă la răsturnarea guvernului Ponta. Deși pare puțin probabil ca toate aceste lucruri să se întîmple în doar luni, e suficient ca măcar primele faze ale scenariului să se realizeze pentru a-l stimula pe premier să-și schimbe propunerile. La pachet cu o eventuală instabilitate guvernamentală și politică, semnalele Comisiei Europene ar deveni suficient de puternice încît să determine o schimbare de optică atît a premierului, cît și a președintelui, în chestiunea desemnării șefilor de parchete.
Al doilea scenariu, însă, deși realizabil din punct de vedere practic, are puține șanse de reușită. Mai întîi, pentru că la DNA nu se țin dosare în sertar pentru momente strategice. Și în al doilea rînd pentru că, și dacă ar exista dosare sensibile în lucru în această perioadă, probabil interimarii de la DNA nu ar risca să le trimită acum în judecată, tocmai pentru a nu da prilej unor interpretări de tipul celor de mai sus.
În fine, există și un al treilea scenariu care spune că oficialii de la Bruxelles își vor intensifica cererile de selecție a procurorilor prin procedură transparentă, ceea ce va duce la o regîndire a întregului mecanism de către Victor Ponta.

You May also Like...

Noua conducere a CSM trebuie să se decidă: apără sau îngroapă Justiția?
16 ianuarie 2014
Cum l-am descoperit pe Titus Leonida, unul din cei mai sadici torționari ai "reeducării" de la Pitești
31 iulie 2013
Am primit SMS: sînt dator la bancă
24 ianuarie 2011
4 Comments
  • Reply
    KAKA MIZE
    5 aprilie 2013 at 18:15

    Al treilea scenariu si singurul demn de Romania ar fi sa se listeze CSM, CCR si ministerul justitie la bursa, ca sa nu se mai umble cu cacanareli. Sa stim si noi care-i actionarul majoritar, cine-s investitorii, cine are votul de aur, etc. Sa fie transparenta, sa le inchidem clanta bulangiilor din CE cari ne acuza de malversatiuni, sa le aratam ca avem vointa politica si ne doare-n cur de Europa. A ajuns lumea sa-i fie frica sa fure la ea in tara, sa se teama de o returnare de TVA sau de o privatizare, mai mare rusinea! Si ne mai cacam pa noi ca sintem stat independent si suveran…

    • Reply
      AntiGelu
      5 aprilie 2013 at 23:11

      O bere de la mine ca nu ai zis „basescu” deloc 😉

  • Reply
    Alexandra
    5 aprilie 2013 at 20:28

    Varianta a doua mai curand

  • Reply
    Basencu
    5 aprilie 2013 at 20:49

    Barosane,
    Suntem intr-un razboi si avem un armistitiu.
    Toti suntem scarbiti, unii de altii si toti de toate. Ambele tabere sunt dezamagite.
    Suntem fani ai doua panarame de care nu am fi vorbit daca nu se inscriau in procedura de selectie, cea a votului popular.
    Toti procurorii destepti nu s au inscris in procedura. Ca in politica, panaramele in fata.
    Sa profitam de armistitiu.
    Hai sa ne spalam un pic, sa ne barbierim,sa ne spalam ciorapi, sa scriem o scrisoare acasa si sa verificam daca luptam in razboiul nostru sau al lor si daca merita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *