În octombrie 2013, CNI (Compania Națională Imprimeriile) Coresi intra în insolvență. Compania este deținută integral de către statul român (prin Ministerul Culturii). Anual, pierderile sunt de câteva milioane de lei (de obicei, peste cinci milioane de lei). Evident, de aici și insolvența.
Etichetă: csm
O mai țineți minte tovarășa care, nominalizată de Ponta în 2012 pentru Ministerul Educației, a făcut public un CV în care se lăuda că face „înnot” și că ar fi studiat la „Standford” (în loc de Stanford)? A fost până recent membru CSM din partea, chipurile, a societății civile.
După ore întregi în care doar s-a speculat în legătură cu voturile din CSM pe modificările lui Tudorel Toader la legile Justiției, șefa Înaltei Curți, Cristina Tarcea, a admis: a fost unul din cei opt membri ai CSM care a fost de acord cu infamul pachet legislativ al ministrului Justiției (care, practic, ar fi transformat magistrații – prin intermediul Inspecției Judiciare – în sclavi ai mediului politic).
În scandalul așa-ziselor „lucrări științifice” scrise de către condamnații din închisori, Consiliul Superior al Magistraturii vine cu o propunere inedită: desemnarea unui supraveghetor „științific” în penitenciar.
Cu mai puțin de patru luni înainte de expirarea mandatelor procurorilor-șefi de parchete (cele mai grele fiind DNA și Parchetului General), s-au conturat două tabere care-și dispută atribuția de a face propuneri de persoane pentru un nou mandat. Într-una din aceste tabere se află ministrul Justiției, Raluca Prună, care are legea de partea sa. În cealaltă, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), ajutat discret, dar eficient, de către șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Miza taberei CSM-Tăriceanu este schimbarea peste noapte a legii de numire a procurorilor, astfel încât propunerile să fie făcute de către CSM, și nu de către ministrul Justiției.
Declarații absolut stupefiante (la Antena 3!) ale lui Ludovic Orban: Livia Stanciu, președintele Înaltei Curți, trebuie să-și dea demisia; arestul preventiv se aplică abuziv; președintele Iohannis trebuie să intervină în cazul invocat (și) de Tăriceanu în celebra scrisoare către Cotroceni; CSM e o instituție în care nu-ți poți pune speranța dacă unul din membri e Danileț (sursa).
În deja ultracomentatul discurs al președintelui Klaus Iohannis de ieri de la CSM, se spune textual: „este de dorit ca CSM-ul și Inspecția Judiciară să ia atitudine, potrivit atribuțiilor legale, la modul cel mai serios ori de câte ori apar scurgeri nepermise de informații în presă, din dosarele penale aflate în curs de instrumentare” (sursa).
Așadar, președintele Klaus Iohannis este foarte atent la (sau poate îngrijorat de?) acele „scurgeri nepermise de informații în presă, din dosarele penale aflate în curs de instrumentare”.
Am asistat azi la un moment trist, aproape jalnic, al funcționării statului român: titularul funcției prezidențiale a citit papagalicește un text care, dacă ar fi fost rostit în campania electorală pentru prezidențiale, ar fi ținut acasă pe 16 noiembrie cîteva sute de mii, dacă nu peste un milion de români care au votat ca Iohannis să ajungă președinte.
Nu am nici un dubiu că acel text nu a fost scris de președintele Klaus Iohannis. Dar am o grămadă de dubii că președintele Iohannis înțelege de ce NU trebuia să citească acel text.
Puiu Pașcu este batracianul ăla acrit care s-a refugiat la Parlamentul European pe listele PSD și se joacă de-a geopolitica din butonul de on/off al microfonului care i se pune la dispoziție în plen. Măcar de s-ar rezuma, însă, la a-și da cu părerea pe la Bruxelles. Dar nu, batracianul insistă să joace și național. Pe facebook, în special, unde trei bezmetici îi dau cîte un like și-i țin isonul, că pe agenda publică nu e niciodată bifat de nimeni. Ultima izbîndă intelectuală a lu’ Puiu este un panseu despre DNA. Care, în opinia batracianului, ar intimida judecătorii.
Iată, mai jos, integral, panseul de facebook al pașcului: „Daca eu indraznesc sa critic o decizie a unui judecator, sunt imediat acuzat de presiuni asupra justitiei, iar gestul meu va figura cu siguranta in urmatorul Raport de Monitorizare a situatiei din justitie al Bruxellesului. Dar cand DNA cere anchetarea unui judecator pentru ca a indraznit sa infirme solicitarea sa, cum se cheama? Oare nu este vorba de o adevarata presiune asupra justitiei? Oare nu pentru intimidarea celorlalti judecatori, sa nu cumva sa indrazneasca sa le infirme solicitarile, a fost facuta aceasta solicitare? Si de ce am impresia ca urmatorul Raport de Monitorizare va trece cu gratie peste acest episod, iar unele ambasade, vocale altfel, vor tacea malc?”.
Batracianul Pașcu dovedește, cu acest raționament, ori că e foarte prost (adică habar nu are cum funcționează instituțiile din Justiție), ori că e foarte pervers (adică știe perfect cum funcționează Justiția, dar manipulează grosolan). Ar fi și o a treia posibilitate: să fie pe jumătate prost și pe cealaltă jumătate pervers.
Dar să purcedem la a demonta porcăria concepută de puiu: Inspecția Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii este parte din ceea ce, generic, numim Justiție. Mai mult decît atît, Inspecția Judiciară este singura instituție care poate să cerceteze și, dacă e cazul, să sancționeze DISCIPLINAR (nu penal) magistrați (fie ei procurori sau judecători). Procurorii DNA, de asemenea, ca magistrați (încă) în România, fac parte din „Justiție”, la fel ca și judecătorii.
Așadar, ce s-a întîmplat în cazul DNA versus „judecătoarea lui Mazăre” via CSM (detalii, aici)? Pe scurt, s-a întîmplat că niște magistrați (procurorii DNA) au considerat că un alt magistrat (judecător la ÎCCJ) nu și-a făcut meseria, așa că primii magistrați au cerut Inspecției Judiciare a CSM să cerceteze dacă, într-adevăr, suspiciunea se verifică au ba în cazul magistratului ÎCCJ. Este un mecanism perfect legal care rămîne ÎN INTERIORUL Justiției și prin care se reglează un diferend între procurori și judecători pe o speță oarecare. Atenție: este un mecanism ÎN INTERIORUL sistemului de Justiție, care nu afectează în nici un fel nici ancheta procurorilor și nici verdictul judecătorilor. Mai important decît atît, prin apelul la Inspecția Judiciară se evită interferența politicului în Justiție.
Ei, ia să cercetăm acum ce elucubrează batracianul cînd vine vorba despre el însuși? Păi, puiuțu pașcului opinează că, dacă ar critica el o decizie a unui judecător, atunci ar fi acuzat de presiuni asupra Justiției. Păi, da, băi, batracian pensionar, normal că ai fi acuzat și încă pe bună dreptate. În primul rînd, pentru că matale ești politician și, mai ales, parlamentar european. Cu alte cuvinte, matale faci parte din puterea legislativă, nu din cea judecătorească. Și, mai nasol, matale, ca politician, faci parte din partidul care se află la putere și deține prima funcție executivă în stat, pe cea de premier. Deci, dacă matale, batracianule, te apuci și desființezi o decizie a unui judecător, acel judecător se poate gîndi că matale ai și girul premierului, adică al șefului puterii executive din România. Așadar, din start, batracianule, puterea legislativă pe care o reprezinți și cea executivă care ar putea sta în spatele matale vin și se proptesc contondent în puterea judecătorească. Ceea ce nu se face în democrații, măcar asta poate ai auzit pe la Bruxelles.
Deci: faptul că batracianul Pașcu din politică se apucă de mîncat rahat despre Justiție nu echivalează niciodată cu cererea legală a unor procurori de a fi cercetat disciplinar un judecător, cerere adresată unei instituții care face parte din sistemul de Justiție. Ce face Pașcu e o mizerie politică, ce fac procurorii este folosirea legitimă a unui instrument legal.
P.S. Batracianul, în poza de mai jos, are o brățăroaie de aur de neam prost la mînă? Sau e doar un ceas de aur de neam prost?
Peste o știre interesantă de ieri s-a trecut fără prea multe comentarii. E știrea care spune că Traian Băsescu s-a întîlnit cu cei propuși de Ponta & Cazanciuc (și avizați pozitiv in corpore de CSM) pentru șefiile de parchete (PG, DIICOT, DNA). Întîlnirile, mai zice știrea cu pricina, ar fi avut rol evaluator: președintele a dorit să facă o analiză personală a procurorilor pe care urmează să-i numească sau nu ca șefi de parchete (sursa).
Mă miră că nu am văzut critici la adresa președintelui, pe următorul raționament: păi, dacă i-a evaluat și avizat deja CSM, de ce mai face asta și președintele? Desigur, aceste critici, chiar dacă nu au fost făcute publice, există. Dar chiar și dacă nu ar fi un proces de intenție, întrebarea rămîne și e legitimă: de ce a ales Traian Băsescu să-i evalueze și personal pe procurori? Răspunsul e unul simplu: președintele nu are încredere în CSM. Nu în chestiunea numirii șefilor de parchete, cel puțin.
De ce nu are președintele încredere în CSM? A spus-o tot Traian Băsescu, pe 4 aprilie, atunci cînd a explicat de ce a refuzat propunerile făcute de Mona Pivniceru (printre refuzuri, același mediocru Tiberiu Nițu, propus din nou de Ponta). Iată ce a spus atunci Băsescu: „Legea stabileste clar raspunderea unor politicieni: ministrul Justitiei si presedintele. Tocmai de aceea avizul CSM e consultativ, nu e obligatoriu, pentru ca in momentul in care a semnat decretul de numire pe functie presedintele isi asuma raspunderea pentru desemnare si nu are scuza „nu merge cu lupta impotriva coruptiei, dar daca asa a iesit din concurs….”. (…) Stia (Mona Pivniceru – n.m.) ca indiferent de avizul CSM voi respinge cei doi procurori, nu indeplineau un criteriu fundamental, asumarea raspunderii de catre ministru„. (sursa)
Așadar, Traian Băsescu e consecvent cu ce a spus acum o lună: PENTRU CĂ numirea procurorilor TREBUIE (conform legii) asumată de ministrul de Justiție și de președinte, președintele NU poate ține cont de evaluarea CSM (care, conform legii, nu-și asumă nimic, ci lucrează cu marfa clientului – iar cleintul e ministrul Justiției). Or, pe cale de consecință, dacă evaluarea CSM nu contează, președintele trebuie să-și facă propria evaluare, tocmai pentru că își asumă numirile.
Și mai e o declarație a lui Traian Băsescu, care tranșează definitiv problema: „In motivatie (cea de respingere a lui Irimie & Nițu – n.m.) am tinut cont de acest punct de vedere (netransparența procedurii și neasumarea de către Pivniceru – n.m.), nu de avizul CSM” (sursa)
Ceea ce, pe scurt, înseamnă două lucruri:
1. avizele date de CSM nu fac nici cît o ceapă degerată pentru președinte;
2. președintele poate să nu țină cont de unele avize pozitive ale CSM si să NU numească un procuror (Nițu, de exemplu, cel mai bizar dintre cei avizați pozitiv), dacă în urma evaluării personale reiese că omul nu poate fi „asumat”.