Cronicarul Humanitas are, desigur, dreptate cînd găsește în ultimul roman al lui Houellebecq, „Supunere”, „portretul unei Europe lipsite de ideal, (…) eşecul proiectului iluminist şi (…) sfârşitul civilizaţiei occidentale seculare.” (sursa)
Dar în care roman al lui Houellebecq nu a fost Europa pe moarte, plictisită de ea însăși și sastisită de bătrînețea ei fetidă?
Etichetă: charlie hebdo
Pe 5 noiembrie 2014, ediția electronică a Charlie Hebdo își informa cititorii că are nevoie de ajutor financiar. Criza presei (scrise și nu numai), proasta distribuție de presă, costurile mari ale acestei distribuții, publicitatea care migrase din ce în ce mai mult pe internet etc făceau ca revista să fie din ce în ce mai complicat de tipărit.
Intrat în presa liberă din zorii anului 1990 ca un apărător al minerilor care băteau oameni pe străzile Bucureștiului (vezi aici), CTP reușește, constant, să își exhibe vomitiv atracția fascinată față de agresor. Față de agresorul sadic care uzează de forță brută, de bîtă, de armă. În 1990, conchidea că minerii au fost constrînși să schingiuiască oameni (!!!): „comportamentul grupurilor mineresti si muncitoresti nu a fost, nici nu avea cum sa fie, pasnic” (sursa). Acum, le găsește oareșce argumente și dezaxaților care au ucis 12 oameni în redacția Charlie Hebdo.
E inutil să le prezinți argumente pudibonzilor agresivi și superiori care susțin că desenatorii Charlie Hebdo au fost obraznici și și-o cam meritau. Unde „o” este moartea prin execuție performată cu un Kalașnikov.
Andrei Pleșu despre asasinatul multiplu din redacția Charlie Hebdo: „Ceea ce însă sunt sigur e că atunci când ştii că pe lume există asemenea fanatici, e lipsit de înţelepciune să îi provoci, jucându-te cu simbolurile lor, ca şi cum ai juca popice. Libertatea de expresie nu e libertatea să-ţi pui poalele-n cap şi să-ţi baţi joc de alţii. Există LIMITE (sublinierea mea – n.m.), care ţin şi de civilizaţie şi de cultură şi de bună cuviinţă şi de civilizaţie interioară, până la urmă. Aşa, putem să luăm peste picior orice, cu riscurile care, iată, apar. Eu nu spun că e normal să reacţionezi cu gloanţe la bezmeticeala unor oameni care se distrează pe socoteala unor tradiţii, dar nici nu-i normal să tratezi cu atâta frivolitate lucruri care adună în jurul lor respectul şi viaţa spirituală a unor întregi comunităţi.” (sursa)
Sînt (și e foarte trist că e așa) cetățeni ai lumii libere, cetățeni ai unor democrații, cetățeni care au dreptul la liberă exprimare, cetățeni care au drepturi, cetățeni ale căror vieți sînt protejate care cred că, la limită, asasinatul multiplu și atroce din redacția Charlie Hebdo de ieri poate fi justificat de aceea că jurnaliștii săptămînalului satiric parizian au exagerat (!). Spun cetățenii la care mă refer că nu poți să ironizezi religia cuiva și că, pînă la urmă, dacă totuși faci asta, e firesc să te aștepți să fii ucis (!!!).
Priviți imaginile de mai jos. Sînt crude. Sînt abominabile. Dar sînt necesare ca să înțelegem. Acum. Pînă nu e totul pierdut.
Zvîrcolindu-se pe trotuarul parizian nu era doar un om. Acolo era mai mult decît atît: era libertatea noastră de exprimare. Acolo, pe jos, căzut, rănit, era dreptul nostru de a vorbi, de a scrie, de a polemiza, de a caricaturiza, de a dialoga. De a comunica, în cele din urmă, chiar și cînd nu sîntem de acord eu cu tine, eu cu voi, ei cu noi, ei cu tine etc. Iar doi dezaxați spălați pe creier, cu mitraliere, au venit în fugă și i-au tras acestui drept un glonț în cap. Sau măcar au încercat. Au răspuns cu gloanțe unor idei. Cu forță brută, sadică, unor libertăți fundamentale pașnice.
Dezaxații sînt asasini. Niște ucigași mecanici. O eroare biologică a speciei umane. Dar atrocitatea pe care cei doi asasini au comis-o azi la Paris, în redacția Charlie Hebdo, nu e doar un masacru. E mult mai mult decît atît. Este acel punct din care, dacă o iei înapoi, te vei prăbuși fără combustibil. E acel point of no return de la care nu mergi decît înainte dacă vrei să supraviețuiești. Nu ne mai putem întoarce. Nu putem uita și nu trebuie să uităm. Dacă acceptăm că jurnaliștii uciși au greșit cînd și-au exprimat părerile și ideile, asasinii au cîștigat. Și ne-au condamnat pe toți la frica fetidă, insinuantă, umilitoare.
Checkpoint Charlie era punctul de trecere de pe linia care separa, în Berlin, Estul de Vest. Teroarea de libertate. Sclavia comunistă de dreptul de a alege. Azi, la Paris, în redacția unei publicații de satiră și investigații în care doisprezece oameni au fost asasinați, s-a ridicat Checkpoint Charlie Hebdo. Checkpoint Charlie Hebdo e un punct de trecere pe linia care separă extremismul de dialog, fundamentalismul de rațiune, frica de bucurie. Dar e un punct de trecere care trebuie să aibă un singur sens: dinspre extremism spre dialog, dinspre fundamentalism spre rațiune, dinspre frică de bucurie. Și nu invers. Niciodată invers.
P.S. CTP, ești un imbecil. De asta.