Etichetă: ecaterina-gica teodorescu

Ponta, o nouă ordonanță de urgență neconstituțională. Avocatul Poporului stă cuminte în lesa UNPR

În ziua alegerilor europarlamentare, Guvernul a decis să organizeze și alegeri parlamentare parțiale în colegiile de unde au dispărut (prin deces, demisie sau decizie a instanței) parlamentari. Hotărîrea a fost luată prin ordonanță de urgență, fără nici un fel de dezbatere. Pînă și ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul admite că e posibil ca această OUG să fie neconstituțională, dar o lasă așa. Nu întîmplător.

Read More

EXCLUSIV Ponta și-a cumpărat imunitate constituțională pe ordonanțe de urgență de la Gica. Iar Gica economista e "recomandată" de UNPR

Gica. Gica Teodorescu. Ecaterina-Gica Teodorescu, mai exact. Acesta este numele Avocatului Poporului. În România, Avocatul Poporului este singurul adversar al ordonanțelor de urgență, adică al deciziilor de prim-ministru cu aplicare imediată. În România, doar Avocatul Poporului are dreptul legal de a contesta la Curtea Constituțională ordonanțele de urgență. Iar altă cale de a stopa o ordonanță de urgență nu există. Punct. Tot prin lege, o ordonanță de urgență produce efecte imediat, fără nici o opreliște. Sigur, orice ordonanță de urgență trebuie confirmată printr-o lege votată în Parlament. Dar fie și o zi de valabilitate a unei ordonanțe de urgență este suficientă pentru ca efectele să fie ireversibile. Imaginați-vă că, de exemplu, premierul Victor Ponta decide mîine să modifice Codul Penal prin ordonanță de urgență astfel încît infracțiunile electorale, să zicem, nu mai sînt de natură penală, ci administrativă. Cu alte cuvinte, orice infracțiune electorală se pedepsește doar cu amendă, nu cu închisoare. Ei, în acel moment, Liviu Dragnea, de pildă, scapă de dosarul din instanță pentru fraude reclamate de procurorii DNA la referendumul din 2012 de demitere a lui Traian Băsescu.

Read More