Etichetă: felix

Postacii lui Felix revine

Sub titlul „Postacii lui Felix”, scriam așa pe 5 octombrie 2010: „Sînt niște oameni cu un discurs coerent, de babă oțărîtă, neobosit, neîntrerupt, care nu sesizează că au călcat deja în penibil și continuă s-o facă. Principala lor calitate e promptitudinea: oricînd apare menționat augustul nume al angajatorului lor, postacii se mobilizează exemplar și reușesc, în nu mai mult de cîteva minute, să posteze cel puțin trei comentarii. Ele sînt consecutive (probabil că șirurile neîntrerupte de bale se plătește extra) și transmit aceeași idee: “ești prost, șefu’ nostru-i genial!””.
Azi, pe 10 ianuarie 2011, mă văd nevoit să revin cu același text, fără să schimb nimic din ce am zis atunci. Din motivul ăsta (citiți comentariile, de la al treilea încolo).
Cît costă, dom’le, un postac de ăsta? O fi cu carte de muncă? E pe drepturi de autor? Are normă-ntreagă sau e part time? Da’ posibilități de avansare în carieră există? Mă refer la altele decît la promovarea ca aplaudac la emisiunile de la Antene, desigur.

Read More

Postacii lui Felix

Sînt niște oameni cu un discurs coerent, de babă oțărîtă, neobosit, neîntrerupt, care nu sesizează că au călcat deja în penibil și continuă s-o facă. Principala lor calitate e promptitudinea: oricînd apare menționat augustul nume al angajatorului lor, postacii se mobilizează exemplar și reușesc, în nu mai mult de cîteva minute, să posteze cel puțin trei comentarii. Ele sînt consecutive (probabil că șirurile neîntrerupte de bale se plătește extra) și transmit aceeași idee: „ești prost, șefu’ nostru-i genial!”. Și, de data asta, nu e decît un anunț că urmează un text, vă dați seama ce o să fie cînd apare și textul?

Read More

Felixeee, Badea zice că Antena 3 e niiiimeeeni!

Aseară, Badea nu s-a abținut și ne-a promovat din nou. În două minute (vezi de pe la minutul 19 și ceva pînă pe la minutul 22), a rostit numele revistei Kamikaze de vreo patru-cinci ori. S-a enervat citind editorialul din EvZ al Ioanei Lupea (merci, Ioana!), care menționa o anchetă din Kamikaze, apoi a spumegat pe prompter că nu a auzit nimeni de revista Kamikaze, deci televiziunile nu aveau de ce să citeze vreun articol din revista asta. De care nu a auzit nimeni. Mai puțin colegii lui de la Antena 3, care au difuzat în heavy rotation un subiect al nostru, zilele trecute. Deci, Felixe, mai faci și matale o ședință de integrare editorială în Intact? Sau îl lași pe Badea să-și ia penalizări că se pișă pe colegii nimeni care preiau subiecte dintr-o revistă de care nu a auzit, cum zicea chiar el, nimeni?

Read More