Etichetă: felix

Memorialul durerii în cur: Felix la TVR

M-am întrebat întotdeauna dacă Lucia Hossu Longin nu a turnat la Securitate înainte de ’89, înțeleg că și atunci își făcea veacul prin televiziunea publică. M-am întrebat asta și mai abitir cînd am văzut-o foarte în largul ei prin studiourile Antenei 3. Am întrebat-o și personal, prin vara anului trecut, dacă a turnat la Securitate și a țipat isteric că are certificat de necolaborator de la CNSAS. În trecere, i-am atras atenția că pot apărea probe noi la dosarul ei de la CNSAS și, deci, că verdictul poate fi schimbat. S-a crispat. Apoi a țipat iar.
În seara asta, însă, nu s-a mai dus necolaboratoarea Lucia Hossu Longin în ograda lui Felix, a venit turnătorul dovedit de Justiție la televiziunea publică.

Read More

Felix a confiscat Parlamentul: își promovează interesele cu blazonul Legislativului

Vă spuneam acum vreo săptămînă că Felix se implică, prin intermediul Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, în dosarul penal al membrului CSM suspendat Adrian Toni Neacșu (aici). De fapt, lucrurile stau un pic altfel: Felix nu se implica PRIN INTERMEDIUL Parlamentului, Felix pur și simplu îi comandă Parlamentului diverse. Iar parlamentarii se execută, pur și simplu. În cazul acesta, de exemplu, Felix a vrut ca ideile lui despre interceptările telefonice pe legea siguranței naționale dar și propunerile lui de schimbare a legii siguranței naționale să fie expuse într-o dezbatere tocmai la Parlament, deși Dan Voiculescu nu mai este parlamentar. Așa că Felix și-a pus la treabă una din fundațiile pe care le deține (FACIAS). Care fundație a organizat o dezbatere împreună cu Comisia de Apărare din Camera Deputaților. Iată cum s-a întîmplat, conform răspunsului oficial pe care mi l-a furnizat Camera Deputaților la cererea mea:
„Buna ziua,
Ca urmare a cererii Dumneavoastra, gasiti mai jos raspunsurile  solicitate:
1. Cine a avut inițiativa organizării dezbaterii „Interceptările comunicaţiilor din România, instrument al siguranţei naţionale. Legalitate şi finalitate„, din data de 25 februarie 2013: FACIAS sau Camera Deputaților ?
Initiativa organizării acestei dezbateri publice a apartinut Fundatiei pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) si domnului deputat Ovidiu Raeţchi, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică si siguranta natională. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a sprijinit din punct de vedere logistic organizarea acestei dezbateri, prin solicitarea către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor de a pune la dispoziţia organizatorilor a unei săli corespunzătoare. Actiunea a fost aprobată de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor in sedinta din 19 februarie a.c. Solicitarea aprobată o puteţi găsi şi pe site-ul Camerei Deputaţilor (www.cdep.ro), in secţiunea Structuri parlamentare/ Biroul permanent/Calendarul şedinţelor, la punctual 10 de pe ordinea de zi a şedinţei Biroului permanent din 19 februarie.
2. Care au fost participanții la această dezbatere (parlamentari, reprezentanți ai autorităților, ONG)?
La dezbaterea din data de 25 februarie 2013 au participat reprezentanti ai Ministerului Justitiei, Serviciului Român de Informatii, reprezentantii ONG-urilor, deputati şi senatori, reprezentanti media. Lista invitatilor la această dezbatere a fost elaborată de către reprezentanţii Fundatiei pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului, invitatiile fiind transmise tot de aceştia.
3. Există un raport al Comisiei de Apărare în urma desfășurării acestei dezbateri? în caz afirmativ, menționez că aș vrea să intru în posesia acestui raport.
In urma acestei dezbateri publice nu a rezultat un raport al Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala deoarece, asa cum am mentionat,  Comisia a oferit doar sprijin logistic organizatorilor conferinţei şi a fost reprezentată la dezbateri doar de căre domnul deputat Raieţchi Ovidiu, membru al Grupului parlamentar al PC.
O zi buna,
Directia pentru Relatii Publice si Protocol
tel. 021.414.1460, 021.414.1798
021.414.1465
fax. 021.3120827, 021.402.2173
www.cdep.ro/media
Așadar, nici mai mult, nici mai puțin, FACIAS, fundația lui Felix, a făcut ce a vrut cu Camera Deputaților: a cerut să se asocieze cu Comisia de Apărare, a cerut un loc de desfășurare a dezbaterii, a cerut comunicare oficială din partea Camerei Deputaților. A cerut și a și obținut toate aceste lucruri. Deși, după cum reiese din răspunsul Camerei Deputaților, Comisia de Apărare a trimis doar un om la dezbatere, și ăla de la Partidul Conservator (al aceluiași Felix).
Mai mult decît atît, ca să aflu ce s-a întîmplat la dezbaterea cu pricina și cine a participat, nu pot întreba Camera Deputaților (care și-a asumat, OFICIAL, organizarea evenimentului), pentru că FACIAS a făcut agenda, lista de invitați etc.
Și mai amuzant este că, de fapt, sforile pentru organizarea evenimentului au fost trase de Sorin Roșca Stănescu, turnătorul Securității și senator PNL, care a admis (aici, de la minutul 42) că el a avut ideea dezbaterii și a făcut demersurile pentru ca aceasta să aibă loc.
Așadar, abandonați orice speranță, voi, care mergeți la vot: nu contează pe cine trimiteți în Parlament, papagalii ăia vor face tot ce le cere Felix.

Read More

Felix se implică, prin intermediul Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, în dosarul penal al membrului CSM Toni Neacșu

Acum vreo două ceasuri, judecătorul Adrian Toni Neacșu, membru CSM, a anunțat pe propriul cont de facebook că cere Parlamentului să-i cerceteze pe ofițerii SRI/DGIPI care l-ar fi monitorizat (iată, integral, postarea de pe fb a lui Neacșu: „Am sesizat Comisia de aparare, ordine publia si siguranta nationala cu privire la implicarea serviciilor secrete in dosarul deschis pe numele meu la DNA. Vreau explicatii, vreau ca SRI-ul, dupa altii DGIPI-ul, sa dea explicatii, sa se lamureasca limitele in care angajatii serviciilor secrete pot interfera, cu sau fara mandat de siguranta nationala, cu activitatea auroritatilor publice independente, cu activitatea membrilor CSM si cu judecatorii acestei tari. Voi face curand public continutul sesizarii.”).
După cum, poate, ați observat, Neacșu nu a precizat dacă e vorba de Comisia de Apărare din Camera Deputaților sau cea de la Senat. Curioasă scăpare de la un tip ca Neacșu care, judecător fiind, ar trebui să fie atent la detalii. Stați liniștiți, l-am întrebat eu pe Neacșu de care comisie e vorba și omul m-a lămurit: e vorba de comisia de la Camera Deputaților. Detaliu deloc nesemnificativ: Comisia de Apărare din Cameră e prietenă atît de bună cu Felix încît se asociază cu o fundație (FACIAS) a lui Dan Voiculescu pentru a trata teme sensibile. Cum ar fi, de exemplu, „dezbaterea intitulată „Interceptările comunicaţiilor din România, instrument al siguranţei naţionale. Legalitate şi finalitate”” (vezi anunțul oficial aici).
Ca să vezi! Vasăzică, o ditamai comisia parlamentară se asociază (nici mai mult, nici mai puțin!) cu o fundație a turnătorului Felix Dan Voiculescu ca să se ocupe de interceptări și siguranță națională!!! E o mișcare de maestru a lui Felix, nu credeți? Eu zic că e. Iar dacă nu știți mare lucru despre FACIAS, aruncați-vă un ochi aici, unde găsiți un pomelnic mai mare al fundațiilor-măciucă ale lui Dan Voiculescu.
Bun, am stabilit, deci, că judecătorul Neacșu se adresează comisiei care trebuie: Comisia de Apărare de la Camera Deputaților, care lucrează cot la cot cu fundația FACIAS a turnătorului Felix. Minunat.
Dar asta nu e tot: conform luju.ro, trompeta lustruită tot de Felix, se pregătește ceva grandios ca să încaiere serviciile cu politicienii. E vorba de „O comisie de ancheta pe interceptarile ilegale in acest caz, comisie care auzim ca se va infiinta in scurt timp, va analiza sesizarile judecatorului Adrian Neacsu” (sursa). Ce nu ne spun trompeții felixieni de la luju.ro este că tartorul comisiei de anchetă a „interceptărilor ilegale” ar fi taman SRS, alt fost turnător la Secu, acum senator PNL.
Așadar, să ne pregătim de un război dur și sîngeros între ofițeri de servicii secrete, parlamentari, politicieni și magistrați. În curînd.

Read More

Turnătorul Felix îl compătimește pe judecătorul Dumbravă

Din inima putredă a imperiului media, industrial și financiar Intact-Grivco, turnătorul Felix mimează umorul destins și ironia fină. Într-un post, pe propriul blog, intitulat „Curat neconstituțional, dar umflați-l!”, Felix se plînge că e hărțuit de instituțiile Justiției abuzive ale lui Traian Băsescu și enumeră cîteva cazuri în apărarea lui. Printre ele, și cazul unui judecător: „Tot o coincidenta a declansat o ancheta ANI impotriva unui judecator imediat ce acesta a indraznit sa conteste o procedura in cadrul CSM” (sursa). Nu-mi e foarte clar cum anume îl ajută la argumentație pe Felix cazul judecătorului Horațius Dumbravă (căci, da, despre acesta este vorba iar povestea este asta). Sau, altfel spus, de ce ne zice Felix atît de transparent că se află de aceeași parte a baricadei cu Dumbravă? Ca să-l facă de căcat pe Dumbravă? Ca să-l laude? Ei, bine, în oricare din variante, Horațius D. ar trebui să reacționeze public, să se desolidarizeze de empatia lui Felix, să ceară reparații morale de la CSM că l-a lăudat un inculpat și un turnător dovedit al Securității. Cu care, nu-i așa, Dumbravă nu are nici o legătură, nu-i așa?
Totuși, nu știu de ce, am o vagă bănuială că Dumbravă nu va fi deloc deranjat de compasiunea lui Felix.

Read More

Felixe, Badea zice că trustul tău se hrănește cu căcărează

Pînă acum, am avut legătură cu instanțele de judecată doar ca să documentez subiecte de presă sau ca să mă apăr de diverși politicieni (Adrian Năstase sau Dan Radu Rușanu, de exemplu, care m-au dat în judecată; și au pierdut). Acum, însă, în premieră, mă gîndesc să-mi pierd vremea prin instanțe într-un proces cu cetățeanul Badea Mircea. Cu ocazia asta, am fost nevoit să asist la prestațiile de tv ale lui Badea. Care, după ce a declarat, aseară, că mă urăște, a botezat revista Kamikaze, plin de imaginație, „căcărează”. Mă rog, un act maxim de inspirație.
Dar nu asta mă preocupă acum. Ci că, tovarășe Felix, instituțiile de presă ale ilustrului matale trust se hrănesc cu căcărează. Și Jurnalul național, și Antena 3. Deci, atenție, Felixe, iată cîteva exemple. Aici și aici niște porții de căcărează în JN, iar aici, aici și aici alte porții de căcărează la Antena 3. Tovarășe Felix, cu talentul matale de turnător mă îndoiesc că nu știai că trustul matale se nutrește cu căcărează. Iar asta mă face să cred că vrei să-ți intoxici coprofagii de print și tv, deliberat. Nu?

Read More

Mușcă sau pupă! Curul

Ați admirat deja, presupun, fesele fostului premier Boc în toată sinceritatea lor, după exercițiul bucolic (păi, cum altfel?) de aseară al lui Capatos, la Antena 1. Exercițiu care a consacrat, pentru eternitate, filosofia jurnalistică de proprietate felixiană: dacă nu poți să-l pupi, mușcă-l! Evident, e vorba de cur. Cu simț de răspundere, cu colții și/sau buzele, direct pe epidermă. Nu există nuanțe platonice, nu se practică preludiu, relația cu dosul e pe față. Și la propriu, și la figurat.
P.S. Bănuiesc că, dacă Felix și-ar face rețea de socializare, aceasta s-ar numi facebuci.

Read More

Academia Cațavencu a murit, se naște Antena Cațavencu

Între două reprize de șters la gură cu batistuțe scumpe, de la Burberry, Doruleț Bușcu a găsit timp să dea un interviu. Unde credeți? Ei, haideți, nu fiți răutăcioși, nu s-a inventat încă revista de specialitate „Tulumba și hidrantul”. Nu, a dat un interviu în Jurnalul Național. Printre vechile lui prostii de marketing răsuflat, Doruleț a plîns (după care s-a șters cu aceeași batistuță Burberry pe care o folosește pe post de prezervativ) cu lacrimi de crocodil de Dunăre că îl hărțuiesc DNA și ANAF. Despre Tribunal (ăla de la București), nimic. Cum n-am văzut nici o descindere a DNA în sediul AC închiriat aproape moca de la RAAPPS și nici vreo poprire de conturi a ANAF, deduc că, în mod complet neașteptat, Doruleț se victimizează taman ca o centuristă care candidează la funcția de șefă a organizației non-guvernamentale a fetelor mari, filiala Hîrșova.
A propos de Tribunalul București, iată ce a decis acesta acum două zile: „Dispune intrarea în faliment, în procedura generală, a debitoarei SC CAŢAVENCU SA. Dizolvă societatea debitoare”. Nu știu dacă aveți multe firme falimentare pe acasă, deci e posibil să nu știți ce înseamnă dizolvarea asta. Pe românește, e groasă, e gata, e adio. E final. Deci, societatea editoare a Academiei Cațavencu se dizolvă, așadar revista editată de societatea asta nu mai iese pe piață. Pînă cînd, desigur, marca „Academia Cațavencu”, bun al societății dizolvate, nu se vinde prin licitație și cumpărătorul ei, dacă vrea, decide să scoată o altă revistă sub această marcă.
De altfel, încetarea apariției revistei a fost cerută și de către ANAF, care are de recuperat de la Cațavencu SA cam 13 milioane RON, deci vreo trei milioane de euro. Încetarea apariției revistei a fost cerută în instanță, nu la NASA. Iar instanța, adică același Tribunal București, a decis asta în octombrie 2010, conform legii.
Altfel, dacă vă întrebați prin batistele cui va mai face presă Doruleț, pot să vă sugerez să vă întoarceți la pasajul în care am vorbit de interviu. S-ar putea să fie vorba de primul articol semnat DB pe statele de plată ale lui Felix.

Read More

PNL a învins: are comisie pentru subdemnitatea umană!

În ciuda trilurilor de păsărici, a celor aproape 20 de grade de afară și chiar împotriva oricărei logici, am ales să accesez, adineauri, site-ul Camerei Deputaților. Nu o să vă plictisesc cu toate mizeriile văzute acolo, o să mă rezum să vi-l arăt pe frumosul ăsta:

Îl știți? E Sergiu Andon, deputat PC și avocat al lui Felix, avocat comunistoid. Ei bine, acest varan cu gușă moale, această fosilă ambulantă înăcrită la Scînteia, este din februarie 2011 membru al Grupului parlamentar PNL. Scrie aici:

Înțelegeți alăturarea între varan și ditamai partidul istoric? Și mai e ceva Andon: secretar al Subcomisiei pentru demnitate umană din Camera Deputaților. La prima lectură, am citit „comisia pentru subdemnitate umană”. Și nu cred că am greșit prea tare, PNL-ule, nu?

Read More

Transparency International îl sprijină pe turnătorul Felix

Transparency International România are un „cod de conduită” (de găsit aici). Iar acest cod de conduită conține, la articolul 22, următorul paragraf: „Nici o persoană asociată TI-Romania nu se poate implica în activităţi care ar putea aduce atingere credibilităţii şi imaginii publice a TI-Romania, prin crearea impresiei că TI-Romania sprijină indivizi, ori instituţii publice sau private a căror coduită este percepută ca nefiind în acord cu principiile şi valorile TI.”
Asta e teoria. Să vedem practica. Să ne uităm, deci, la poza de mai jos:

La acest prînz public de taină nu s-au mîncat bucate, ci doar căcat. Nici nu e de mirare, dacă luăm în considerare personajele din stînga extrem, centru, respectiv dreapta extrem (adică turnătorul Felix, prostănacul Geoană și incompatibilul Alistar). Dacă chiar vreți să știți ce scatofagie au practicat acolo abia invocații, aruncați un ochi aici.
Așa, dar să nu divagăm: deci, băi, Senatule de doi lei al TI România, ce a făcut Alistar în poza de mai sus a încălcat articolul 22 din codul ăla de conduită al vostru au ba? Cu alte cuvinte, dacă incompatibilul Alistar s-a aliat cu turnătorul Felix – și în spatele lor, pentru toate Antenele prezente să filmeze mărețele bășini ale lu’ șefu’, e un ditai banner-ul cu logo-ul TI – e ok? Sau, și mai pe șleau: băi, dragi TI-iști, vă place asocierea cu turnătorul (definitiv în instanță!) Felix? Că, în cazul ăsta, nu e nici o încălcare de cod, deci vă puteți face de căcat în continuare și nu-l sancționați nici pe Alistar. Nu că ar conține vreo sancțiune codul vostru uitat sub niște reviste vechi, la budă.
A, și încă ceva, dragi senatori ai TI: dacă vă aburește Alistar că Felix nu e turnător și că încă se judecă cu CNSAS, că nu e nimic definitiv, întrebați-l pe colegul de crez oengist MT despre Voiculescu. O să vă spună, sper, ce a scris aici.

Read More