Etichetă: pdl

V-ar plăcea Tăriceanu ministru de Finanțe?

În guvernul Boc, desigur. Sau nu v-ar plăcea? Că unei părți din PDL, speriată de ascensiunea cuplului de aur Udrea – Cocoș, sigur i-ar plăcea să coopteze niște liberali la guvernare, pînă trece criza și căderea în sondaje. Iar liberalii n-ar zice nu, pentru că PSD se umflă așa de tare în intenția de vot încît, la o eventuală răsturnare de putere, ei (adică liberalii) ar prinde, cel mult, două posturi de subsecretar de stat și trei job-uri de femei de serviciu la Palatul Victoria condus de PSD.
P.S. Dacă o fi un liberal și la Economie, se schimbă calimera cu Roșia Montană? Nu de alta, dar să știe și băieții din „Generația de aur”, care tocmai și-au făcut blog.

Read More

EvZ revine la elvețieni

Nu, nu la elvețienii de la Ringier, care i-au vîndut lui Bobby Păunescu Evenimentul zilei. Ci la portocaliii de la putere, care au bani în conturile din Elveția. Semnalul este acesta, publicat tocmai de EvZ.
P.S. Cît de nasol să fie să scrii de „lipsa independenței editoriale” la Realitatea-Cațavencu, cînd ai niște morți grași, dar sponsori, prin fișetele propriului tău redactor-șef, de care nu poți zice că put?

Read More

Cum s-au întîlnit acționarii CSOP cu impostorii frunzei de la THR?

Căcatul ăla de brand de țară a fost opera a două companii. Una e TNS, ailaltă e THR. Datorită lui Kamikaze știm că TNS e acționară la CSOP, casa de sondaje căreia îi place mult PDL-ul, mai ales cînd îi comandă studii electorale pe bani grei. Despre THR, însă, nu știm mare lucru. Sigur, ne putem uita pe site-ul lor și aflăm că se ocupă, în special, cu marketing turistic. Deci nu cu branding.
Dar nu aflăm de pe site-ul lor care e legătura THR cu PDL sau chiar cu, de ce nu?, Elena Udrea. Bun, am înțeles, TNS era normal să cîștige, că-s oameni serioși, de casă, de-ai noștri. Și, fie vorba între noi, nici nu-s așa răi, ba-s chiar profi. Sigur, la Românica nu e suficient să fii profi, trebuie să mai și cunoști pe cineva care să aprecieze, mă-nțelegi, c-ești copil? Dar THR (poate mă repet, știu)?? Ei de cine au fost apreciați? Și oare cine le-o fi dat ideea să se asocieze cu TNS, care deja erau apreciați?

Read More

De ce jurnalism cu carnet de PR politic la TVR?

Ada Meseșan, dacă am auzit bine, nu? Fostă jurnalistă, parcă. Ok. Dar și fostă șefă de birou de presă de partid (PDL) și combinatoare de PR electoral pe la televiziuni. Sau consultantă, cum zice ea. De ce dracu’ avem nevoie de așa ceva la TVR? Și de ce aburim pe toată lumea că asta e depolitizarea televiziunii publice? Cu ce e personajul ăsta mai apolitic decît Sassu?
P.S. Nu o cunosc pe Ada Meseșan și nu-i contest calitățile de jurnalistă. Principial, însă, un consultant politic nu are ce căuta pe scaunul de șef al TVR.

Read More

S-a tranșat: Sassu out, Turcescu in

Pedeliștii de frunce ai partidului se întîlnesc azi să decidă cine va fi întîiul jurnalist al țării. Pe TV, desigur, că patria nu are încă ziare plătite de la buget. Discuția pedeleilor nu va fi prea lungă, chestiunea deja s-a bătut în cuie: director general al TVR va fi Robert Turcescu. Iar Alexandru Sassu va accepta să părăsească postul, benevol. Surprinzător? Ei, nu chiar, există și recompense, că doar oameni sîntem și toți am fost în același partid odată.
UPDATE: Petrișor Obae confirmă, indirect.

Read More

De ce s-a dus Teo dracului: de la bani

În primul rînd, pentru că a intrat în politică. În al doilea rînd, pentru că, astfel, a trebuit să accepte că va renunța la școala ei de televiziune și la emisiunea pe care cu chiu, cu vai o pusese pe picioare și o difuza pe niște televiziuni locale. În al treilea rînd, pentru că, drept compensație, a încheiat un tîrg cu PDL: renunță la televiziune, dar primește ceva la schimb. Ceva suficient de bănos încît să merite. În al patrulea rînd, pentru că PDL nu și-a respectat promisiunea și, deci, nu i-a dat nimic. Deci a lăsat-o să trăiască din salariul de parlamentar. Dar cine dracu’ trăiește din salariul de parlamentar??
Restul e circ TV și ieftineală de mimoză. Sau, mă rog, principii. Deci, rețineți: de la parale s-au luat. Dar de la paralele lor, nu de la cele din pensiile și salariile tăiate.

Read More

De ce îl sprijină Dan Andronic pe Oprescu?

Dan Andronic, omul care i-a epuizat financiar pe premierii Năstase și Tăriceanu cu consultanța lui mică, dar vioaie – și acum face același lucru cu Boc – , și-a găsit o pasiune pentru timpul liber: Sorin Oprescu. Într-un acces de justițiar, Dănuț a demascat o campanie împotriva chirurgului care administrează Bucureștiul prin malpraxis. Argumentele lui Andronic sînt corecte: așa-zisa dezvăluire a EvZ e un fonfleu. Cu adevărat nasoale sînt alte chestiuni referitoare la contractele pentru separatoare de trafic. Și, totuși: de ce îl sprijină, public, Dan Andronic pe Oprescu? De ce Dan Andronic invocă, drept autori morali ai campaniei anti-Oprescu, asfaltatorii, cînd asfaltatorii sînt, în majoritate, la fel de portocalii ca Boc? Iar Boc este tocmai premierul consiliat acum de Andronic. Ce nu se leagă aici?

Read More

Năstase poate fi mulțumit: cenzura de stat s-a întors

Năstase, însă, are și motive să fie nemulțumit. De data asta, cenzura de stat nu mai e exercitată de PSD, ci de PDL. Vă aduceți aminte cum, de prin 2001 pînă prin 2004, reclamele la CET Govora înlocuiau în presa română anchetele despre Adiță, Manivelu’ și alții ca ei. E, acum nu mai găsim CET Govora (cu sau fără P) pe cîte jumătate de pagină de cotidian quality, banii se dau altfel. La capitolul ăsta, recompensa pentru cenzură s-a mai rafinat, dar furăciunea s-a țărănit în ultimul hal: banii de la stat se duc direct la rude, la neveste, la odrasle, la gineri (cum ziceam și aici).
Ce m-o fi apucat pe mine în după-amiaza asta însorită să vă aduc aminte de Năstase? Vă spun eu ce: un search scurt prin presa (mai ales centrală) ultimelor zile, care nu au suflat nimic, nici un rînduleț, nici o știre de coloană despre ultima metodă de furat de la stat, pe criză. E vorba de metoda „cu odrasla”. Avem miniștri, avem politicieni notorii. Avem și un parteneriat cu HotNews.ro. Da’ n-avem ecou, ca să zic așa, la coledzii de pe la trusturi. Mai nasol e că nici măcar blogurile nu s-au referit la „Generația lu’ tata – Afaceri cu acordul părinților”. E foame de bani, băieți, știu. Da’ măcar lăsați-vă de presă, faceți-vă fabrici și uzine, nu ziare și televiziuni.
P.S. Despre subiectele complet neinteresante coproduse de Kamikaze și HotNews.ro, aici: 1, 2, 3, 4. Și mai urmează.

Read More