Etichetă: vot

Minimum 600.000 de români au fost scoși de pe listele electorale permanente

Din numărul total de alegători români (cei de pe listele electorale permanente) au fost scoși minimum 600.000 prin transformarea listelor electorale permanente pentru românii cu domiciliul în străinătate în liste suplimentare (amănunte, aici). De unde știu că e vorba de minimum 600.000 de români? Mi-a comunicat, oficial, Ministerul Afacerilor Externe: „Urmare solicitării dumneavoastră, vă transmitem următoarele informaţii:

Read More

Curtea Constituțională trebuie să ceară și verificarea fraudelor

Haosul continuă: Curtea Constituțională a decis că se va pronunța asupra referendumului abia peste 40 de zile, pe 12 septembrie. Pentru că, a aflat azi de la Interne, nu garantează nimeni că listele electorale, cu cetățenii cu drept de vot, ar fi cele reale. Vasăzică, CCR are nevoie să știe care e numărul real de alegători, ca să poată calcula dacă la referendum s-au prezentat 50%+1 din acești alegători au ba. Pare rezonabil. Dar, în același timp, CCR este obligată să verifice și cîte dintre voturile celor prezenți au fost reale și cîte multiple, adică fraudate. Ca să le scadă, firește, din numărul total al voturilor. Pare și mai rezonabil, nu?
Cu alte cuvinte, dacă singura grijă a Curții Constituționale este să verifice listele de votanți, dar nu și frauda la vot, kafkianismul instituțional românesc va supraviețui la anul și la mulți ani.
P.S. Există vreo explicație pentru care Internele nu s-au asigurat că listele de alegători sînt cele corecte? Aveți voi vreo explicație? Eu aș încerca vreo cîteva, dar mi-e că n-am suficiente înjurături disponibile.

Read More

8795 cetățeni cu drept de vot a pierdut România din 2007 încoace

Am explicat aici de ce nu recensămîntul, ci cartea de identitate face lista de alegători. Și spuneam așa, printre altele: „Totuși, veți spune, nu se poate ca un recensămînt, așa failibil cum e el, să nu dea măcar direcția în care se îndreaptă populația unei țări. Așa e, aveți dreptate: sîntem mai puțini români decît eram. Dar, dacă sîntem mai puțini, asta trebuie să se vadă și la Evidența Persoanelor. Adică, DEPABD să aibă în baza lor de date mai puțini alegători. Mai ales că acea bază de date se actualizează în timp real: cum apare un certificat de deces pe numele Ionel Popescu, dispare cartea de identitate a lui Ionel Popescu. Care Ionel Popescu, desigur, nu mai poate vota. Ei, o să vă întrebați voi, dar de ce avem noi aceleași liste de alegători de zece ani încoace, dacă ne-am mai împuținat? Păi, la întrebarea asta ar trebui să răspundă toți miniștrii de Interne din ultimii zece ani. Iar întrebarea e: de ce nu s-au mai actualizat listele de vot, în funcție de cîți cetățeni peste 18 ani au mai apărut, respectiv cîți au mai murit?”
Iar acum revin cu o precizare: listele de alegători s-au mai actualizat pe ici, pe colo. Astfel, azi, sîntem (conform Internelor) 18.292.514 de alegători. Iar acum cinci ani, la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, eram 18.301.309 alegători (conform BEC, via Curtea Constituțională). Azi, deci, sîntem cu 8.795 de alegători mai puțini decît în 2007. Deci nu vorbim de exact aceleași liste cu cetățeni cu drept de vot, ci de liste actualizate. Sigur, nici 9.000 de dispăruți de pe liste în cinci ani sună deprimant pentru USL, care visează să ucidă vreo două milioane, ca să-i iasă ținta de 50%+1 la prezență. Dar astea-s cifrele Internelor.

Read More

Minune: la țară se bulucesc oamenii la vot între 20.00 și 23.00

Ca să vă faceți o idee despre ce veți vedea la 23.00 sau 24.00, cînd BEC (Biroul Electoral Central) va comunica cifrele (aproape) finale de prezență, trebuie să știți că:
– după ora 19.00, șefii de secții au început să comunice la BEC o prezență la vot mai mare cu 8-10% în mediul rural decît în cel urban – ceea ce nu s-a întîmplat niciodată, la nici o rundă de alegeri din România (atenție: cifrele comunicate de șefii de secții de votare la BEC nu sînt oficiale, deci aceștia pot comunica orice; orice ar da bine pentru cine strînge datele);
– marja de eroare a cifrelor de prezență comunicate de BEC nu este de 3%, cum s-a comunicat, ci de maximum 1%; firește, diferența de 2% poate fi jucată în favoarea cui comunică numărul de alegători prezenți la vot.
Pe scurt, ce se joacă acum este prezența la vot care se comunică public de către BEC, nu numărul real al alegătorilor care au votat. Pînă la urmă, dacă va fi nevoie, se mai aranjează niște buletine de vot și după sigilarea urnelor, cît să coincidă cu prezența deja comunicată de BEC în timpul referendumului. Desigur, nu spun că se va și întîmpla asta, ci doar că e posibil.

Read More

USL are nevoie de minimum 40 de votanți pe oră în FIECARE secție din România

Acum e 21.21. Cifrele aruncate pe piață de presă arată că, la ora 20.00, se prezentaseră la vot, optimist, 37% din alegătorii cu drept de vot. Deci, pînă la 23.00, USL ar trebui să recupereze 13% din voturile tuturor alegătorilor de pe liste. Adică, în medie, peste 4% pe oră. Știți ce înseamnă 4% din toți alegătorii care să voteze în doar o oră? Înseamnă că în jur de 750.000 de oameni să meargă la vot (atît înseamnă 4% din totalul de peste 18 milioane de alegători de pe liste). Cum, în România, sînt vreo 18.500 de secții de votare, reiese că, într-o singură oră (între 20.00 și 23.00), în fiecare secție de votare din România, ar trebui să voteze vreo 40 de oameni. Repet: în medie, în FIECARE secție de votare din România ar trebui să voteze, PE ORĂ, MINIMUM 40 DE ALEGĂTORI. Asta ca să se atingă 4% pe oră, deci, în trei ore, de la 20.00 la 23.00, măcar 12%, care să completeze voturile deja date pînă la 20.00, astfel încît să fi votat peste 50% din electorii cu drept de vot.
Așadar: cine unde a văzut, de la 20.00 încoace, zeci de alegători la vot? Și unde, la ce secție?

Read More

Faceți și voi o faptă bună!

Pentru colegii mei de la CRJI, vă rog ca, printr-un singur vot, să vă răzbunați pe mitocanii care lasă gunoaie în urma lor sau care vă obligă să ascultați manele la maximum. Nu e greu, ba chiar e foarte simplu: votați proiectul CRJI, depus în programul „Raiffeisen Comunități”. Nu trebuie decît să prestați un log in la adresa asta. Și, după ce v-ați logat, să votați proiectul “Jurnaliști în apărarea spațiilor de agrement și turism” (este penultimul din lista de proiecte de mediu pe București, secțiunea „Proiecte propuse de ONG”).
Să vă meargă bine micii, berea și siesta! Mulțumiri calde, ba chiar sfîrîinde, pe grătar!

Read More