Etichetă: voturi

UDMR a luat două voturi în Gratia și a avut și membru de secție: pe Stelică Bosnă

kl

„Viktor Orbán a făcut campanie pentru UDMR în Transilvania, dar miracolul s-a petrecut dincolo de Carpați. În mod surprinzător, zeci de mii de voturi au venit la UDMR din județe în care nu trăiesc maghiari sau trăiesc extrem de puțini. Dacă a fost un miracol sau pur și simplu s-au <cumpărat> voturi pentru UDMR de la vechiul său aliat – PSD, probabil că nu se va ști niciodată”, scrie magyarhang.org.
Cifrele arată că în Botoșani, UDMR a primit de 20 de ori mai multe voturi decât numărul etnicilor maghiari declarați pe raza acestui județ; în Dâmbovița, de zece ori mai multe voturi pentru UDMR, raportat la numărul etnicilor maghiari; în Buzău, de 13 ori; în Brăila de 11 ori; în Giurgiu de 12 ori, Ialomița de 20 de ori; în Olt de 13 ori; Teleorman de 37 de ori; Vaslui de 25 de ori, Vrancea de 11 ori, a scris Newsweek România.

Cum a fost posibil? Jurnaliștii de la Magyar Hang au aflat chestiuni senzaționale: UDMR a avut membri în 9.000 de secții de vot în afara Transilvaniei, inclusiv în secții de vot din comune izolate. Este vorba de cetățeni fără nici o legătură cu etnia maghiară, ba chiar cât se poate de afiliați PSD, conform unor surse ale jurnaliștilor de la Budapesta.
UDMR, astfel, a luat voturi chiar și din comuna natală a lui Liviu Dragnea, Gratia: două voturi. În secția de vot din Gratia, membrul UDMR a fost Stelică Bosnă.

Tot în Teleorman, dar în comuna Necșești, UDMR a luat trei voturi într-o secție în care, de asemenea, a avut o membră: pe Victorița Sora.

Articolul din Magyar Hang poate fi citit, în original, aici.

Read More

De ce mai este în libertate pesedistul Govor, care șantajează directori de școli și preoți pentru voturi?

În practica penală este bătut în cuie: șantajul este o infracțiune de pericol care se pedepsește aproape numai cu închisoare cu executare și care, înainte de judecare, se lasă în mai toate cazurile cu arest preventiv.
Cînd șantajistul amenință cu tăierea banilor de la stat pentru că niște funcționari de stat nu aduc voturi unui partid politic, circumstanțele sînt agravante. Hiperagravante. Pentru că nu mai vorbim de un borfaș care amenință cu bătaia sau de un șmecher care promite dezvăluiri tenebroase. Nu, de data asta vorbim de un mafiot cu legitimație de partid care își ia complice statul român la infracțiunea de șantaj. Iar Mircea Govor, pesedist și vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare, a șantajat șefi de instituții publice, directori de școli și preoți (și ăștia din urmă plătiți de la buget).

Read More

Ponta e un laș cinic: cerșește voturi din spatele copiilor

Luni, 19 mai 2014, România. Cu doar o zi înainte de venirea la București a vicepreședintelui american Joe Biden, premierul țării mai are la dispoziție doar cinci zile pentru campania electorală la europarlamentare. Totuși, cum ar zice măscăriciul Mazăre, nici nu știm care sînt candidații PSD pentru Parlamentul European. Dar nici nu contează: campania pentru europarlamentare nu este decît un jalnic camuflaj pentru altă campanie, a prezidențialelor din toamnă. Iar premierul care se visează președinte face tot pentru a ne băga bine asta în cap. Iar timpul se scurge.
Așa că luni, pe 19 mai 2014, Viorel a scos artileria grea, emoțională: copiii. În doar o zi, Ponta s-a pozat cu patru grupuri de copii.

Read More