Și noua lege "big brother" este neconstituțională

Deputatul ministru de la Comunicații, Valerian Vreme, și colegul lui deputat sereist Bădulescu de la PDL au depus în Parlament un proiect de lege care să scoale din morții neconstituționalității vechea lege „big brother”, aia din 2008. Știți despre ce e vorba: legea care zice că operatorii de telefonie mobilă și de internet trebuie să stocheze, timp de șase luni, date despre pe cine sunăm/cui scriem, la ce oră, unde ne aflăm cînd facem asta, cît vorbim/scriem, de pe ce scule etc. În 2009, Curtea Constituțională a declarat legea din 2008 neconstituțională. Printre argumente, CC a pomenit că în textul legii din 2008 se vorbea de „date conexe” care să fie stocate de operatorii de telefonie & internet și că motivația principală a legiuitorului era prezervarea „siguranței naționale”. Dar, nota CC, nici formula „date conexe”, nici cea de „siguranță națională” nu erau definite, ceea ce permitea interpretarea abuzivă a legii de către stat.
Foarte frumos.
Acum, Vreme & Bădulescu spun că au curățat textul proiectului lor de defectele neconstituționale și că legea e necesară, că ne-o cere UE. Ceea ce e adevărat, ne-o cere UE. Dar nu într-o formă neconstituțională. Și aici avem o problemă. Da, în proiectul nou, nu se mai pomenesc nici „datele conexe”, nu se face referire nici la „siguranța națională”, așa, fără să se dea definiții și să se citeze de prin alte legi. Pînă aici, toate bune.
Însă inițiatorii noului proiect de lege nu înlătură celelalte argumente de neconstituționalitate invocate de CC în 2009. Care țin de chiar substanța legii. Dar nu mă credeți pe mine pe cuvînt, dați-mi voie să citez din decizia CC: „Un alt aspect ce duce la restrângerea nejustificată a dreptului la intimitate al persoanei este acela potrivit căruia Legea nr.298/2008 are ca efect identificarea nu numai a persoanei care transmite un mesaj, o informaţie, prin orice mijloc de comunicare, dar, astfel cum rezultă din cuprinsul art.4, şi a destinatarului acelei informaţii. Persoana apelată este astfel expusă sub aspectul reţinerii datelor ce ţin de viaţa sa privată, independent de un act sau o manifestare proprie de voinţă, ci numai în funcţie de comportamentul unei alte persoane – a apelantului –, ale cărei acţiuni nu i le poate cenzura pentru a se proteja împotriva relei sale credinţe sau a intenţiei de şantaj, hărţuire etc. Deşi este un subiect pasiv în relaţia de intercomunicare, persoana apelată poate deveni, fără voinţa sa, suspectă din perspectiva rigorilor sub care autorităţile statului îşi desfăşoară activitatea de cercetare penală. Or, din acest punct de vedere, ingerinţa în viaţa intimă a persoanei, reglementată de Legea nr.298/2008, apare ca fiind excesivă.
Curtea Constituţională subliniază că nu utilizarea justificată, în condiţiile reglementate de Legea nr.298/2008, este cea care, în sine, prejudiciază într-un mod neacceptabil exercitarea dreptului la viaţă intimă sau libertatea de exprimare, ci obligaţia legală cu caracter continuu, general aplicabilă, de stocare a datelor. Această operaţiune priveşte în egală măsură pe toţi destinatarii legii, indiferent dacă au săvârşit sau nu fapte penale sau dacă sunt sau nu subiectul unor anchete penale, ceea ce este de natură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie şi să transforme a priori toţi utilizatorii serviciilor de comunicaţii electronice sau de reţele publice de comunicaţii în persoane susceptibile de săvârşirea unor infracţiuni de terorism sau a unor infracţiuni grave. Or, Legea nr.298/2008, deşi utilizează noţiuni şi proceduri specifice dreptului penal, are o largă aplicabilitate – practic, asupra tuturor persoanelor fizice şi juridice utilizatoare ale serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, astfel că nu poate fi considerată ca fiind conformă prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la garantarea drepturilor la viaţă intimă, la secretul corespondenţei şi la liberă exprimare.
Curtea Constituţională constată că, deşi Legea nr.298/2008 se referă la date cu un caracter predominant tehnic, acestea sunt reţinute cu scopul furnizării informaţiilor cu privire la persoană şi viaţa sa privată. Chiar dacă, potrivit art.1 alin.(3) din lege, aceasta nu se aplică şi conţinutului comunicării sau informaţiilor consultate în timpul utilizării unei reţele de comunicaţii electronice, celelalte date reţinute, având ca scop identificarea apelantului şi a apelatului, respectiv a utilizatorului şi a destinatarului unei informaţii comunicate pe cale electronică, a sursei, destinaţiei, datei, orei şi duratei unei comunicări, a tipului de comunicare, a echipamentului de comunicaţie sau a dispozitivelor folosite de utilizator, a locaţiei echipamentului de comunicaţii mobile, precum şi a altor „date conexe” – nedefinite în lege –, sunt de natură să prejudicieze, să stingherească manifestarea liberă a dreptului la comunicare sau la exprimare. Reţinerea acestor date în mod continuu, în privinţa oricărui utilizator de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, reglementată ca obligaţie a furnizorilor de la care nu se pot abate fără a fi supuşi sancţiunilor prevăzute de art.18 din Legea nr.298/2008, reprezintă o operaţiune suficientă să genereze în conştiinţa persoanelor bănuiala legitimă cu privire la respectarea intimităţii lor şi săvârşirea unor abuzuri. Garanţiile legale privind utilizarea în concret a datelor reţinute – referitoare la excluderea conţinutului ca obiect al stocării datelor, la autorizarea motivată şi prealabilă a preşedintelui instanţei competente să judece fapta pentru care s-a început urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de art.16 din lege şi cu aplicarea sancţiunilor reglementate la art.18 şi 19 din aceasta – nu sunt suficiente şi adecvate, astfel încât saîndepărteze teama că drepturile personale, de natură intimă, nu sunt violate, astfel încât manifestarea acestora să aibă loc într-o manieră acceptabilă.”
Sau, tot din decizia Curții: „Persoanele fizice şi juridice, utilizatori în masă ai serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, sunt supuse în permanenţă acestei ingerinţe în exerciţiul drepturilor lor intime la corespondenţă şi liberă exprimare, fără a exista posibilitatea unor manifestări libere, necenzurate, decât sub forma comunicării directe, fiind excluse mijloacele de comunicare principale folosite în prezent.”
Deci, dacă legea asta va fi adoptată de parlamentari, se impune o nouă contestare la Curtea Constituțională. Argumentele deja le avem.