Băsescule, ești o rușine!

Traiane, ne-am uitat cu toții aseară, împietriți, la luxul imobiliar orbitor în care te scalzi (da, da, știm că tu zici că nu e pentru tine, da’ nouă poți să ne spui, sîntem între noi). Șșșttt, să nu aud un cuvînt! Da, ne-ai auzit bine: împietriți! În primul rînd, pentru că oricăruia dintre noi i-ar fi fost jenă pînă și să-și cazeze cîinele acolo. Ce dracu’, Traiane, noi avem niște standarde! În al doilea rînd, încă nu ne vine să credem că imaginile astea s-au dat la televizor, să le vadă tot poporul. Ne-ai făcut de căcat, o spunem cu toții, am și făcut un mic consiliu aici, aseară: păi, palatul lui Gigi de lîngă Modrogan abia se apropie, cît de cît, de ștacheta pe care noi ne-am chinuit ani, decade să o înălțăm, iar tu îi dai populației vila Dante? Ce mai încoace și-ncolo, e rău: ne gîndim serios să facem o adunare, cu toții, vii și morți, și să discutăm serios problema ta. Noi te-am crezut sincer că ești un dictator de carieră, cu CV serios, cu perspective; că, după ce unii din noi s-au lăsat linșați pe străzi, de mulțimi furioase, tu vei reuși să supraviețuiești și să duci mai departe flacăra dictaturii chiar în condițiile vitrege ale unei democrații europene; că nu e totul pierdut, că ne putem uita de aici, de jos, la tine și la regimul tău, și să ne mai alinăm, astfel, dorul de un discurs de opt ore, de o raționalizare a păpicii pentru popor, de un cult al personalității ca pe vremuri. Dar ne-ai dezamăgit, mai că ne vine să spunem precum Crin Antonescu: ești o epavă! Totuși, noi încă mai credem în tine, să știi. Ne-am hotărît să-ți mai dăm o șansă: reinstalează-ți, dracului, telefonul ăla STS, să putem vorbi ca înainte, doar știi bine că de aici, de Jos (ne referim acum la noi, ăia care ne-am dus la loc cu pucioasă), nu putem să ajungem la tine decît prin telecomunicații foarte speciale.
Hai, te pupăm cu drag și semnăm:
Grupul Dictatorilor din Toată Lumea, Vii sau Morți
P.S. Dacă, totuși, vei fi o dezamăgire pînă la final, îți cerem părerea: crezi că putem să-l convingem pe Gigi să fie primul dictator creștin din Europa? Că palat deja are.

You May also Like...

Mașină de deputat calic: Ferrari
30 noiembrie 2010
Atenție la viitoarele alegeri: șefii de secții de vot vor fi proști, dar mulți
3 decembrie 2013
Vești bune: liber la percheziții la Gigi Becali
29 mai 2013
23 Comments
  • Reply
    KAKA MIZE
    26 iulie 2012 at 12:30

    Basescu a zis ca asta cu vila”este acelasi tip de fals precum cel cu copilul din campania trecuta.”. Nasol, inseamna ca s-ar putea sa fie adevarat shmenu’ despre care behaie pontacii. Atunci s-a jurat pe Biblie ca nu a lovit plodul cu pumnul nici in plex, nici in fata, acum habar n-are ce-i cu viloiul asta . Dupa cum stim, Bese n-a mintit niciodata in ultimele trei secunde decit neintentionat si nu din vina lui, ceea ce inseamna ca nu se pune. De-abia astept sa se-ntoarca la Cotroceni cu curu’ rosu si nadragii-n vine ca sa-l aud cum i-a ciuruit el iar pe toti fiindca-i jmeker in tara lui ca Mitica-n liga si ii face pe toti cu legea-n mina, ca Mititelu.

  • Reply
    george
    26 iulie 2012 at 12:38

    SUS… PONTA…CAT O PUTEA SI CAT VREM
    NOI..

    • Reply
      r2
      26 iulie 2012 at 13:04

      Voi care? Aia care trag de funie?

    • Reply
      Lex
      26 iulie 2012 at 15:38

      1€= 5 RON =multumesc Victor Ponta!!!!

      • Reply
        mitica
        26 iulie 2012 at 22:44

        cu placere lex. si la mai mare. ca de aia esti prost ca sa platesti.

  • Reply
    Gigi Nicolau
    26 iulie 2012 at 14:04

    Domnul Gigi Becali este o persoana privata si poate sa aibe palatul cit de mare il doreste. Traian Basescu este platit din banii nostri. Nu credeam sa faceti o astfel de confuzie de dragul glumei, domnule Prisacaru…
    La revedere! Nu (stiu daca sa) va mai citesc!

    • Reply
      baby jane
      26 iulie 2012 at 16:23

      Becali nu-i asa o persoana privata totusi. E politician si europarlamentar. Si oricum a fost folosit ca termen de comparatie in ceea ce priveste luxul. Traian Basescu este Presedinte platit din banii nostri si conform legilor din tara asta se va bucura de niste privilegii pana cand da coltu’, tot platite din banii nostri. Ca toti presedintii din tara asta, ca doar nea Nelu n-o sta in coliba unchiului Tom.
      Sunt socata de nivelul de intoxicatie comunista la care s-a ajuns. Maine poimaine o s-o iau pe coaja ca muncesc si castig bani domne, burgheza dracu ce sunt. Cred ca asta a vrut sa spuna si postul asta, ca toata „mega-dezvaluirea” asta e un fas penibil (how low can Ponta fucking go?). Ar fi fost o descoperire fantastica daca da, isi facea un palat ceausist cu capace de WC poleite in aur in creierii muntilor. Dar asa e doar de un penibil jalnic.
      A nu se intelege ca aprob comportamentul lui Baselu, numai un dobitoc ar face-o, dar penibilii astia au avut ocazia sa aduca ceva rafinament in politica si s-au dovedit a fi cei mai penibili si ratati latrai din istoria post-decembrista a Romaniei.

      • Reply
        Gigi Nicolau
        26 iulie 2012 at 18:06

        Palatul domnului Becali dateaza de pe vremea de cind era persoana privata. Sa stiti ca dinsul nici macar nu beneficiaza de salariul sau de europarlamentar deoarece il doneaza o parte la muntele Athos si doua parti la un orfelinat de adulti fara copii din Ferentari, ca acestia sa nu mai fie obligati sa fura sau sa dea in cap la uameni pe strada.
        In plus, dl Becali e credincios, pe cind Basescu crede in flacara violet a lui Aliodor Manolea. Vezi atacurile energetice de azi. Nu ma asteptam la dvs sa fiti basista, dna Baby Jane! Imi pare rau… nu va mai citesc nici pe dvs. Adio!

        • Reply
          prisacariu
          26 iulie 2012 at 18:08

          :)))))))))

          • Tai Atari
            27 iulie 2012 at 10:00

            ce uameni domnule, ce uameni…

        • Reply
          baby jane
          26 iulie 2012 at 18:20

          Domnule Gigi, eu propun sa coabitam pe blogul D-lui Prisacariu :)))

      • Reply
        prisacariu
        26 iulie 2012 at 18:07

        @ baby jane: gigi nicolau e mai glumeț, l-ai luat prea în serios:D

  • Reply
    Alexandra
    26 iulie 2012 at 14:49

    Chiar asa….si eu, care nu votez!

  • Reply
    vypersorin
    26 iulie 2012 at 16:11

    sunteti dusi fraierilor de usl-isti ce sunteti….BASEEEEEE E SUPER TARE

    • Reply
      Alexandra
      26 iulie 2012 at 18:07

      ….mai sunteti multi?

  • Reply
    Crys
    26 iulie 2012 at 17:10

    varza blog 🙂 am sa te consider din start un USL ist ce a luat prea multe etnobotanice si ai luat-o razna.
    Imi pare teribil de execrabil sa lansezi afirmatii fara dovezi si mai ales ca sa inculpezi un sef de stat ca prim ministru fara sa aduci dovezile respective. Intoxicarea asta a lui Ponta e numai buna pt USL isti ca sa nu isi piarda cumva interesul fata de pozitia pe care au incercat sa o consolideze ca si putere ce ar putea aduce vremuri mai bune in Romania.
    Relax ca de mers la vot oricum nu voi merge, oricate telefoane am sa mai primesc pana la tembelii din orasul meu ce folosesc telefonul de serviciu ca sa sune un oras intreg ca edilul sa isi spuna mesajul la robot sau sa primesc SMS ca astazi se merge la vot de parca suntem retardati deabinelea si trebuie sa ne aminteasca cineva in ce lume traim.
    Nu ma pricep eu prea mult la politica , insa in mandatele de dupa revolutie am putut vedea ceea ce au facut fiecare cand au ajuns la putere, iar PDL ul pana acum a facut cu mult mai mult peste realizarile USL ului.
    AAAA !!! ca am trecut si printr-o criza cu sacrificii insa am trecut-o pana sa vina USL ul si sa destabilizeze euro, pana sa primim poate sanctiuni drastice de la UE poate chiar excluderea din zona Euro cat si taierea de fonduri si de imprumuturi, eu totusi spun ca era cel mai probabil sa ajungem mai rau ca Grecia daca acum castiga Geoana ce el ar fi trebuit sa taie din salarii si sa trimita oamenii acasa.
    EU cred ca unii din voi inca nu realizeaza ca atunci cand iti faci un plan de cumparaturi nu iti poti lua 2 pani cand nu ai nici macar de 1 paine. Daca se ajungea in situatia Greciei fara bani de salarii pt bugetari si fara bani pt pensionari asistente si etc , reamintesc daca era Geoana acuma, el ce ar fi facut ???
    Aceste masuri au fost impuse de FMI si nu a venit nimeni din Romania si sa spuna, trebuie sa ii trimitem acasa. Ce cretin poate intelege prin faza asta ca partidul de la GUVERNARE, in speta PDL ul in perioada cand aveau majoritate, ar trimite oameni acasa cand toti fac la fel cand sunt la putere si isi aduc neamurile si rudenile ca sa lucreze in instutiile unde sunt salarii prea mari fata de salariu mediu pe economie. Cine trimite oameni acasa cand sunt la Guvernare ??
    Interpretarea poate fi oricum, insa cei batrani stiu sa treaca si prin momente grele , insa tineretul „bovin” cum spun batranii, merg cu capul inainte dupa turma.
    Daca intradevar dorim sa judecam pe cineva haideti sa o facem corect, de altfel nu mai judecati daca nu aveti impartialitate din start. Se stie cate hotii au facut cei din USL si totusi la Antene niciodata nu ai sa auzi ca unul din PSD a facut vreo infractiune, ei sunt toti cinstiti cu dosare fabricate insa cu 10 limuzine si vila mai ceva ca rahatu ala de vila . vila dante ce sta sa pice de atata vreme.
    Iar daca ii este data o vila de protocol la sfarsit de mandat , ce ai vrea ca un fost presedinte sa stea intr-o cusca de caine ?
    Cat traieste primeste o casa in care sa stea, aia nu inseamna ca e a lui personal, la fel a primit si Iliescu precum si Constatinescu. La ei nu sa facut valva deloc. Imi place rationamentul unora.

    • Reply
      Alexandra
      26 iulie 2012 at 18:03

      ….o fi citit macar pana la capat?!? oricum, s-a suparat cam rau!

      • Reply
        Gigi Nicolau
        26 iulie 2012 at 18:09

        Din pacate, are dreptate domnul Crys. Eu o sa merg totusi la vot duminica. Voi vota un NU raspicat impotriva nenorocitului de dictator care ne-a furat pensiile parintilor nostri! Votati si voi NU!

        • Reply
          prisacariu
          26 iulie 2012 at 18:11

          domnu’ gigi nicolau, nu mai confuzionați poporu’ ca comentatoru’!:)))

        • Reply
          Adrian
          26 iulie 2012 at 20:02

          Frate, parca spuneai ca nu mai stai pe aici.

    • Reply
      prisacariu
      26 iulie 2012 at 18:08

      @ crys: hai, că am zîmbit, totuși, a meritat măcar efortul tău de a scrie o nuvelă:)

  • Reply
    Adrian
    26 iulie 2012 at 20:05

    Prisacariule ai ajuns nashpa! Te citesc toti „glumetzii”. 🙂

    • Reply
      Gigi Nicolau
      27 iulie 2012 at 10:40

      Nu ştiu. Eu nu îl mai citesc, aşa cum am anunţat. Lasă să-l citească numai ăia serioşii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *